Rămâi conectat

Politică Administrație

Drept la replică PSD Alba: Candidatul USR Alba, Beniamin Todosiu, nu înțelege că nimeni nu e mai presus de lege

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Candidatul USR Alba, Beniamin Todosiu, nu înțelege că nimeni nu e mai presus de lege

,,Președintele USR Alba, candidat la Camera Deputaților, Beniamin Todosiu, nu acceptă și nu înțelege că nimeni nu e mai presus de lege, iar prin faptul că a părăsit municipiul Alba Iulia, pentru a-și face campanie electorală în alte localități, ar fi putut pune în pericol sănătatea și siguranța oamenilor.

Alba Iulia se află în carantină, ca urmare a numărului mare de cazuri de îmbolnăvire cu SARS-CoV-2, iar autoritățile au reglementat clar situațiile în care albaiulienii pot părăsi municipiul, fără să fie prevăzut dreptul candidaților de a-și face campanie electorală într-o altă localitate.

Beniamin Todosiu consideră, însă, că promovarea ofertei electorale, însemnând și părăsirea localității afectate, vine la pachet cu „dreptul de a fi ales”. Ei bine, nu e așa! Îi explicăm, cu această ocazie, că România și întreaga lume se află într-un context epidemiologic extrem de dificil, în care drepturile și libertățile fundamentale au fost, sunt și vor fi îngrădite. Pentru binele nostru! Rămâne, desigur, „dreptul de a fi ales”, dar nu și dreptul de a te plimba hai-hui pe unde te taie capul. De ce? Pentru că îi poți îmbolnăvi pe alții! Iar sănătatea celor din jur trebuie, în mod obligatoriu, să fie pusă pe primul plan.

Îl informăm pe candidatul USR Alba că și dreptul constituțional privind „libera circulație” este garantat, în perioade normale, pentru fiecare cetățean. A fost, însă, parțial îngrădit pe timpul instituirii stării de urgență și, acum, ca urmare a deciziilor Comitetului Județean pentru Situații de Urgență de Urgență, pe timpul stării de alertă.

De ce ar crede președintele USR Alba că este mai presus de lege? De ce ar fi mai importantă campania sa electorală decât, spre exemplu, dreptul unui fiu de a-și vedea tatăl, aflat în altă localitate? Dreptul unor rude de a participa la o înmormântare (pe timpul stării de urgență)? Sau chiar dreptul de a primi servicii medicale (exceptând urgențele) înainte de aflarea testului COVID-19? Măsurile și restricțiile au fost instituite pentru toți! Și toți, indiferent cum ne cheamă sau pentru ce candidăm, trebuie să le respectăm! Altfel, numărul îmbolnăvirilor va spori și vom fi direct responsabili.

Trăim vremuri grele, în care vârstnicii au program limitat în care își pot face cumpărăturile! De asemenea, libertatea de mișcare este îngrădită pe timp de noapte pentru toți. Noi am considerat întotdeauna că politicienii, fie ei și candidați la alegerile parlamentare, nu sunt mai presus de semenii lor. Ba chiar din contră, trebuie să fie în slujba acestora. Candidatul USR Alba, așa cum spune, e un om nou în politică, dar care, însă, se vede ajuns departe, deasupra oamenilor simpli, cu mari puteri, conferite de o simplă candidatură.

Politician nou, dar cu metehne vechi! Acuză, doar pentru a schimba subiectul, deși știe ca nu are dreptate. Călin Matieș are domiciliul în comuna Sântimbru (zonă galbenă) și, conform legii, se poate deplasa în alte localități din județ, în vreme ce Beniamin Todosiu are domiciliul în Alba Iulia (zonă aflată în carantină) și, conform legii, nu are acest drept!

Reamintim că președintele USR Alba a solicitat o derogare din partea Biroului Electoral de Circumscripție nr. 1 Alba, după instituirea carantinei, pentru a putea participa la campania electorală în afara localității de domiciliu.

Biroul electoral a emis o hotărâre prin care i-a respins solicitarea, considerând că: „cererea înaintată de dl. Todosiu excedează competențelor expres prevăzute de lege, se va respinge ca inadmisibilă cererea formulată”. În ciuda acestei decizii, Beniamin Todosiu a ales să își continue campania electorală în alte localități, nerespectând astfel decizia autorităților și sfidând oamenii simpli, care nu au nicio legătură cu politica.

Mai grav este că nu înțelege nici în al 24-lea ceas că a greșit și consideră că deplasarea în alte localități, pentru promovare electorală, este un drept eminamente câștigat, care nu îi poate fi luat, datorită candidaturii sale. Dacă va ajunge parlamentar, ce va crede domnia sa despre drepturile sale? Unde se vor termina acestea?

Drepturile și libertățile tuturor oamenilor au fost îngrădite pentru prevenirea răspândirii îmbolnăvirilor. Sperăm că și candidatul USR Alba va înțelege acest lucru. Se va întoarce acasă, la Alba Iulia, până la ridicarea măsurii carantinei. Iar după aceasta va merge din proprie inițiativă la poliție să își plătească amenzile.

Medrea Bogdan
Președinte PSD Alba Iulia


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Rețeaua de alimentare cu apă din Daia Română va fi reabilitată și extinsă. Proiectul a primit undă verde din partea APM Alba

Bogdan Ilea

Publicat

în

Rețeaua de alimentare cu apă din Daia Română va fi reabilitată și extinsă. Proiectul a primit undă verde din partea APM Alba Deoarece rețeaua existentă nu acoperă întreaga rază a comunei Daia Română, administrația se pregătește de reabilitarea și extinderea rețelei de alimentare cu apă sau apă uzată. Se propune realizarea rețelei de alimentare cu […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea