Două dosare penale deschise, în urma protestelor împotriva măsurilor restrictive de la Alba Iulia, pentru zădărnicia combaterii bolilor
Două dosare penale au fost înregistrate de către procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, în urma protestelor din noapte de 29 spre 30 martie, respectiv seara de 30 martie, pentru zădărnicia combaterii bolilor.
1. În data de 30.03.2021, în intervalul orar 18:00-23:00, cu ocazia unui protest organizat pe raza mun. Alba Iulia împotriva noilor măsuri impuse în domeniul prevenirii răspândirii virusului SARS Cov 2, persoanele prezente nu au respectat prevederile legale referitoare la portul măştii de protecţie şi a distanţării fizice.
Totodată, a fost identificată o persoană de sex masculin care a promovat acţiunea în mediul online, solicitând prezenţa cetăţenilor la protestul neautorizat, precum şi nepurtarea măştii de protecţie.
2. În noaptea de 29/30.03.2021, un grup de persoane s-au strâns pe raza municipiul Alba Iulia, unde au protestat faţă de noile măsuri impuse în domeniul prevenirii răspândirii virusului SARS Cov 2, fără a respecta prevederile legale referitoare la portul măştii de protecţie şi a distanţării fizice.
Totodată, au fost identificate trei persoane de sex masculin care au promovat acţiunea în mediul online, solicitând prezenţa cetăţenilor la protest şi nepurtarea măştii de protecţie.
Precizăm că activităţile procesuale efectuate în cursul urmăririi penale sunt reglementate în Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual necesar pentru administrarea probatoriului, cu respectarea drepturilor şi garanţiilor procesuale, iar aceste acte şi măsuri de urmărire penală nu pot în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO VIDEO: Avertizare RO-ALERT la Alba Iulia – cartierul Oarda. A fost semnalată prezența unui URS
FOTO VIDEO: Avertizare RO-ALERT la Alba Iulia – cartierul Oarda. A fost semnalată prezența unui URS Prezența unui urs a fost semnalată în cursul zilei de joi, 25 aprilie, aproximativ ora 09:30, în Alba Iulia, cartierul Oarda. Potrivit IPJ Alba, ursul a fost zărit pe raza cartierului Oarda, din Alba Iulia, în apropiere de casele […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Ce nume se sărbătoresc de SFÂNTUL GHEORGHE 2024: Peste 900.000 de români își serbează onomastica în 23 aprilie
-
Opinii - Comentariiacum 11 ore
Floriile 2024. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2025, 2026. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Legendele Sfântului Gheorghe. Cum l-a înfrânt pe balaur şi de ce nu este bine să dormim în această zi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Cui îi spunem „La mulți ani!” de Sfântul Gheorghe: Nume care se serbează în ziua Sfântului Mare Mucenic, purtătorul de biruință
-
Curier Județeanacum 2 zile
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2024: URARI și FELICITARI pentru cei dragi care își sărbătoresc onomastica