Dan Barna pariază pe fostul ospătar ajuns șef la ANAF : „ori spunem pe ăștia îi avem, nu avem alții și nu ne mai mirăm de rezultate. Ori în momentul în care aduci oameni tineri accepți niște pariuri”
Dan Barna pariază pe fostul ospătar ajuns șef la ANAF : „ori spunem pe ăștia îi avem, nu avem alții și nu ne mai mirăm de rezultate. Ori în momentul în care aduci oameni tineri accepți niște pariuri”
Emil Sămărtinean, membru al USR, a fost numit în funcţia de vicepreşedinte, cu rang de subsecretar de stat, al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală printr-o decizie a prim-ministrului Florin Cîțu. Vicepremierul Dan Barna îi ia apărarea lui Sămărtinean.
„Se reproșează clasei politice vechi că aveți tot oamenii ăia și îi rotiți. În momentul în care apare, că nu e situația doar a colegului meu, în care un tânăr care nu a lucrat în sistem și este promovat în spațiul public și administrativ se prăbușește pământul. ‘Păi nu are experiență, nu a mai lucrat, nu a mai făcut!’ Ar trebui să ne alegem o direcție: ori spunem pe ăștia îi avem, nu avem alții și nu ne mai mirăm de rezultate. Ori în momentul în care aduci oameni tineri accepți niște pariuri! Da, e un om care noi ne-am asumat un pariu. E un om care are un mandat de a obține performanță acolo. Dacă nu se întâmplă lucrul acesta nu e nicio problemă și o să fie înlocuit.
Citește și : Fost chelner și vânzător de telefoane, NUMIT vicepreședinte ANAF, la 37 de ani. Decizia, publicată în Monitorul Oficial
Am încredere. Vine cu toată energia. Este un om care are un CV care arată că de tânăr se implică. A fost consultant în domeniul bancar.
Evit să dau obiective la televizor. Are obiective și am discutat cu el. Orice spun acum e politicianist”, a spus Dan Barna, la postul Digi24.
Emil Sămărtinean a început să muncească în 2005, ca funcționar bancar la Banca Transilvania, unde a stat până în 2006. În 2008 s-a angajat ca ospătar la Athenee Palace Hilton, unde a stat până în 2011.
Nici studiile nu i-au stat în calea realizării lui Sămărtinean. A terminat facultatea abia la 25 de ani.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
ADMITERE școli militare 2024: Sute de locuri disponibile pentru învățământul postliceal maiștri militari și subofițeri. Condiții de recrutare și calendar
ADMITERE școli militare 2024: Sute de locuri disponibile pentru învățământul postliceal maiștri militari și subofițeri. Condiții de recrutare și calendar Centrul Militar Judeţean Alba, prin Biroul Informare Recrutare, desfășoară activități de recrutare a candidaților pentru admiterea în instituţiile militare de învăţământ postliceal. Citește și: FOTO: Povestea Mariei Cioruță, o femeie din Alba, mama a 4 […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 19 ore
18 aprilie 1848: Are loc la Blaj prima adunare politică a românilor din Transilvania, pe Câmpia Libertăţii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
15 aprilie: Ziua Mondială a Artei. Celebrarea recunoștinței față de contribuția artiștilor la îmbogățirea culturii și spiritualității universale
-
Ştirea zileiacum 2 zile
TRAGEDIE la Vințu de Jos: Primarul Petru Ioan Barbu a fost găsit spânzurat
-
Curier Județeanacum 4 zile
Coman Aurel Mihai este noul șef interimar al Poliției orașului Cugir
-
Ştirea zileiacum 3 zile
Colonelul Tudor Pașca a promovat concursul pentru ocuparea funcției de inspector-șef la Jandarmeria Alba
-
Actualitateacum 3 zile
Programe de finanțare pentru dezvoltarea companiilor din Regiunea Centru. Consultanța în accesarea fondurilor nerambursabile, un pas important în drumul spre succes