Cum a încercat un șofer prins pe A3, în Alba, cu 197 de km/oră să scape de amendă. Ce motive a invocat acesta
Şoferul a fost surprins cu o viteză de 197 de kilometri pe oră, mai mult cu 57 de kilometri decât viteza legală, pe A3, în judeţul Alba. Petentul a susţinut că, la capitolul obiecţiuni, agentul constatator nu a menţionat decât faptul că „Nu sunt”, nemenţionând nimic din obiecţiunile sale referitoare la condiţiile de trafic, la neprezentarea probei video şi la posibilele erori ale aparatului radar.
Şoferul a completat că i-a comunicat agentului constatator că acest lucru nu este posibil, că a circulat cu o viteză sub limita legală de 130 km/h tot drumul, mai ales că fiind zi de sâmbătă şi sfârşitul perioadei concediilor, traficul era destul de aglomerat. De asemenea, a comunicat faptul că este posibil ca, din cauza traficului aglomerat, aparatul radar să înregistreze eronat viteza autovehiculelor. ”Astfel, faţă de constatările agentului instrumentator, a susţinut că faptele reţinute în procesul verbal de contravenţie nu corespund realităţii. Mai mult, procesul verbal contestat nu indică lizibil datele de identificare ale aparatului radar folosit şi nici condiţiile în care a fost instalat. Petentul contestă faptul că rula cu o asemenea viteză, lucru pe care i l-a comunicat şi agentului constatator, dar acesta nu a ţinut cont de punctul său de vedere. În situaţia de faţă însă este obligatoriu ca intimata să probeze cele menţionate în procesul verbal, nefiind vorba despre o simplă constatare, ci de susţinerea că petentul a circulat cu o viteză de 197 km/h”, a precizat şoferul în acţiunea depusă la instanţa de judecată.
Acesta a fost amendat cu suma de 1.305 lei şi i s-a suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe o perioadă de 90 de zile. În final, instanţa a constatat legalitatea procesului verbal de contravenţie şi a respins, în 21 ianuarie 2021, acţiunea şoferului. ”Petentul nu a făcut dovada contrară celor reţinute în procesul verbal de contravenţie atacat, în condiţiile în care nu a înţeles să depună probe pentru a răsturna temeinicia procesului verbal de contravenţie. În consecinţă, fapta petentului, astfel cum a fost reţinută în procesul-verbal contestat şi confirmat prin probatoriul administrat în cauză întruneşte elementele constitutive ale contravenţiei”, a menţionat instanţa de judecată.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Mai multe zile libere în 2025 pentru bugetari: Punte la început de an şi minivacanţă de Ziua Muncii
Mai multe zile libere în 2025 pentru bugetari: Punte la început de an şi minivacanţă de Ziua Muncii Bugetarii încep anul 2025 cu o săptămână liberă, potrivit unui proiect de Hotărâre de Guvern emis de Ministerul Muncii privind stabilirea zilelor lucrătoare pentru care se acordă zile libere, altele decât zilele de sărbătoare legală, pentru anul […]
Secțiune Articole Similare
-
Sportacum 4 zile
FOTO: CSU Alba Iulia – Metalurgistul Cugir 5-2 (3-0), în derby „de Alba”! Studenții, demonstrație de forță
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de Sfânta Parascheva 2024. Urări și felicitări pentru cei ce își sărbătoresc onomastica
-
Ştirea zileiacum 20 de ore
FOTO | Cometa secolului, spectacol pe cerul din Alba Iulia, deasupra dealului Mamut: Ultima dată a fost observată în Epoca de Piatră și va reveni aproape de Pământ abia peste 80.000 de ani
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
MESAJE DE SFÂNTA PARASCHIVA 2024. Cele mai inspirate, originale, amuzante mesaje, SMS-uri, urări şi felicitări de Sfânta Paraschiva
-
Ştirea zileiacum o zi
15 octombrie 1922, ziua în care au fost încoronați Regele Ferdinand și Regina Maria la Alba Iulia. Peste 30.000 de români și 15.000 de soldați prezenți la eveniment
-
Opinii - Comentariiacum 2 ore
16 octombrie – Ziua Mondială a Alimentaţiei. Peste 150 de ţări sărbătoresc această zi