Rămâi conectat

Actualitate

Copiii cu o situație materială precară din Cugir primesc o mână de ajutor, în urma unei campanii de strângere de fonduri

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Cu toate ca sunt în vacanţã iar rutina si activitãţile specifice şcolii sunt de mai bine de o lună ascunse adânc în ghiozdane, copiii participanţi la Tabăra de Vară « Einen Kreativen Sommer » s-au gândit şi anul acesta, la copiii cu o situație materialã precarã, şi au hotărât să nu ramână pasivi la nevoile acestora. Au venit astfel cu iniţiativa de a strȃnge cu sprijinul Primăriei Cugir şi a Asociaţiei „Ţine de tine”, fonduri destinate oferii unor burse lunare de 500 de lei pentru cât mai mulți copii nevoiași.

Talentați dar şi ingenioşi, aceştia au convenit sa puna în vanzare obiecte artizanale , lucrate de ei în timpul atelierelor Taberei- organizate începand cu săptămâna trecută- astfel că, marți, 30 iulie 2019, între orele 10.00- 21.00, pe Bulevardul Al Sahia, cei interesaţi vor putea sa achiziţioneze produse cu adevarat unice si originale. De la ceramică pictată, la tablouri, de la linguri de lemn la semne de carte, se va găsi ceva pe placul chiar şi celor mai pretențioşi clienți.
Şi pentru că arta se apreciazã cel mai bine cu stomacul plin şi cu mintea limpede, vă invităm sa aruncați un ochi şi pe la corturile cu mâncare, unde, cei mai buni bucătari de care dispunem, vor servi preparate gustoase- clătite cu dulceaţă sau ciocolată, porumb fiert, hot dog, cartofi prajiti , aripioare de pui și sucuri.

In semn de recunoştinta pentru generozitatea dumneavoastră, de la orele 18.00, noi vă vom răsplati cu un spectacol stradal încantator, susținut de elevii participanți la atelierul de Muzică dar şi cu alte surprize, menite sa aduca multă voie bună si zambete pe chipurile tuturor. .

Vă aşteptăm bineînteles în număr cȃt mai mare. « Dacă singuri nu putem schimba nimic, împreună, cu puțină voință, putem schimba totul » , transmit reprezentanții asociației


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Apa de la robinet, gratuită pentru clienții restaurantelor și cantinelor

Unirea Ziarul

Publicat

în

Apa de la robinet, gratuită pentru clienții restaurantelor și cantinelor Legea nr. 96/2024 care vizează reglementarea accesului gratuit al clienților restaurantelor și cantinelor la apă potabilă de la robinet a fost oficializat săptămâna aceasta, prevederile sale urmând să se aplice începând din 18 aprilie 2024. Totuși, în forma sa finală, prevederea nu instituie o obligație […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea