Certificatul european COVID va fi operațional în România începând cu 1 iulie. Anunțul lui Andrei Baciu
Andrei Baciu, secretarul de stat din Ministerul Sănătății, a anunțat în cursul zilei de joi faptul că certificatul digital european pentru COVID-19 va deveni operațional în țara noastră începând cu data de 1 iulie.
„Certificatul digital european pentru COVID va apărea la 1 iulie şi are rolul de a facilita călătoriile între statele membre la nivel european. Chiar astăzi a avut loc o şedinţă cu toate instituţiile implicate pentru a finaliza toate detaliile necesare. Statul român va face acest lucru. Va fi un website prin care acest certificat va putea fi descărcat pentru cele trei situaţii (vaccinat, testat sau vindecat – n.r.) începând cu data de 1 iulie”, a afirmat Baciu la Senat.
”Nu există în momentul de faţă în România posibilitatea folosirii acestui certificat. Oficial, în România, acest certificat digital european pentru COVID-19 va deveni operaţional la 1 iulie. O să fie un QR code, o să-l avem şi pe telefon şi se vor evita cozile la graniţă”, a adăugat secretarul de stat din MS.
Parlamentul European a aprobat miercuri, definitiv certificatul digital al UE privind COVID, menit să faciliteze călătoriile în interiorul UE și să contribuie la relansarea economică a blocului comunitar.
Peste un milion de persoane din Uniunea Europeană au primit deja certificatul digital privind Covid, a anunțat marți comisarul european pentru justiție Didier Reynders.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
COD GALBEN de vânt puternic și precipitații abundente în Alba și alte județe din țară. Informare meteo de vreme rea până miercuri dimineața
COD GALBEN de vânt puternic și precipitații abundente în Alba și alte județe din țară. Informare meteo de vreme rea până miercuri dimineața Meteorologii ANM au emis marți, 23 aprilie 2024, o atenționare meteo cod galben de ploi abundente și vânt puternic, valabilă în Alba și alte județe din țară până miercuri dimineața, ora 8.00. […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 17 ore
Ce nume se sărbătoresc de SFÂNTUL GHEORGHE 2024: Peste 900.000 de români își serbează onomastica în 23 aprilie
-
Opinii - Comentariiacum 18 ore
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 16 ore
Legendele Sfântului Gheorghe. Cum l-a înfrânt pe balaur şi de ce nu este bine să dormim în această zi
-
Opinii - Comentariiacum 6 ore
Cui îi spunem „La mulți ani!” de Sfântul Gheorghe: Nume care se serbează în ziua Sfântului Mare Mucenic, purtătorul de biruință
-
Curier Județeanacum 12 ore
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2024: URARI și FELICITARI pentru cei dragi care își sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 20 de ore
Obiceiuri, tradiţii şi superstiţii de Sfântul Gheorghe, unul dintre cei mai venerați sfinți din calendarul ortodox