Rămâi conectat

Actualitate

BANI de la Stat pentru urmașii persoanelor decedate sau dispărute în anii 1940-1945. De ce sumă vor beneficia

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Proiectul de lege vizează completarea OUG 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile din 1940-1945 și mai trebuie doar publicat în Monitorul Oficial pentru a se putea aplica.

Acesta stabileşte că indemnizaţia lunară va fi de 175 lei pentru urmaşii celui „decedat, dispărut sau exterminat în trenul morții, în timpul masacrelor îndreptate împotriva populaţiei minoritare, în timpul deportării în ghetouri şi lagăre de concentrare din străinătate, în timpul privării de libertate în locuri de detenţie sau în lagăre de concentrare, în timpul refugierii, expulzării sau strămutării în altă localitate, în timpul evacuării din locuinţa pe care o deţinea, în timp ce a făcut parte din detaşamentele de muncă forţată”.

Copiii supravieţuitorilor persecuţiilor din motive etnice vor primi şi ei această indemnizaţie lunară, dacă erau minori în perioada cuprinsă între 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945. Cei născuţi după data de 6 martie 1945 din părinţi supravieţuitori vor primi jumătate din această sumă.

Şi urmaşii celor îndreptăţiţi să primească această indemnizaţie o pot solicita, dacă părinţii lor, deşi ar fi avut dreptul, nu au beneficiat de ea.

Potrivit proiectului de lege, sumele de bani vor fi acordate din 1 ianuarie 2022.

Sursa: bugetul.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Pensii 2024 | Aproximativ 4 milioane de vârstnici nu își vor primi pensiile până de paște. Care este motivul

Bogdan Ilea

Publicat

în

Pensii 2024 | Aproximativ 4 milioane de vârstnici nu își vor primi pensiile până de paște. Care este motivul În jur de 4 milioane de seniori nu vor primi pensiile până de paște sau doar după paște, datorită poștei române care va avea un program special în următoare minivacanță. Livrarea acestora va începe pe 2 […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea