Rămâi conectat
!-- Spot PNL - Parlamentare 2024 --> PNL - Alegeri Parlamentare 2024

Ştirea zilei

Dorel – Cristian Tamaș, fostul milionar în dolari din anii ’90, scapă de pedeapsa de 4 ani de închisoare: Nu a fost găsit de autorități timp de 9 ani

Ziarul Unirea

Publicat

în

PSD - Alegeri Parlamentare 2024

Dorel – Cristian Tamaș, fostul milionar în dolari din anii ’90, scapă de pedeapsa de 4 ani de închisoare: Nu a fost găsit de autorități timp de 9 ani

USR - Alegeri Parlamentare 2024

Un fost milionar în dolari al anilor ’90, din județul Alba, căutat de autoritățile române de mai bine de 13 ani cu mandat internaţional de arestare, va scăpa de executarea pedepsei.

Dorel- Cristian Tamaș a depus la Curtea de Apel Târgu Mureș o „contestație la executare”, prin care solicită instanței de judecată să constate ca prescrisă executarea pedepsei de 4 ani de închisoare în regim de detenție, la care a fost condamnat în 2015.

Citește și: Decizie definitivă la ÎCCJ în dosarul ”Continental”: Afaceristul albaiulian Dorel Tamaş – 4 ani cu executare, iar avocata Doina Scutea a fost achitată

Afaceristul a cerut în justiție să se constate prescrierea executării pedepsei

Potrivit Codului Penal, termenul de prescriere a executării pedepselor este de 5 ani, plus durata condamnării, dar nu mai mult de 15 ani. Tamaș a fost condamnat definitiv în 29 octombrie 2015, iar executarea s-a prescris la sfârșitul lunii octombrie 2024. Curtea de Apel Târgu Mureș, instanță la care s-a judecat pe fond procesul penal al acestuia, va lua în discuție contestația la executare în 16 decembrie 2024.

Dorel Tamaş controla în perioada anilor ’90 aproape tot ce mişca în Alba Iulia şi în judeţul Alba. Într-o perioadă în care regulile economice nu erau foarte clare, fostul sportiv de performanţă a reuşit să facă o avere uriaşă. În decada 2000 – 2009 era prezent în topul Forbes al celor mai bogaţi români cu o avere de circa 10 milioane de euro. În 2011 a fost arestat preventiv în lipsă pentru înşelăciune, mandatul nefiind pus niciodată în executare. Dosarul era instrumentat de DNA şi, bănuind decizia justiţiei, a fugit din ţară. Peste 4 ani avea să fie condamnat definitiv la închisoare în regim de detenţie.

Tamaş a fost înainte de 1989 sportiv de performanţă, obţinând titlul de campion naţional la judo. Acest lucru i-a permis să plece şi la competiţii din străinătate, reuşind să adune încă de pe atunci o mică avere. După Revoluţie şi-a încercat norocul în afeceri şi a reuşit să se impună rapid pe piaţă. A fost proprietarul primului salon Bingo din Alba Iulia, dar şi a unor săli de jocuri electronice, pe vremea când acest tip de afacere oferea câştiguri substanţiale. După ce a adunat suficenţi bani a intrat şi în afaceri mai ”serioase”. Fabrica de încălţăminte Ardeleana a fost prima investiţie importantă a miliardarului. La vremea respectivă, la mijlocul anilor 90, societatea din Alba Iulia era principalul competitor al firmei Clujana pe piaţa de încălţăminte din România. Ulterior a intrat şi în afaceri cu mezeluri. Toate societăţile acestuia au ajuns, în final, în faliment cu datorii uriașe.

Afacerea ”Continental”

Mandatul de arest şi condamnarea din 2015 au avut legătură cu vânzarea frauduloasă a hotelului Continental din Cluj-Napoca. Omul de afaceri a fost acuzat de procurorii DNA că a vândut clădirea fostului hotel Continental din Cluj-Napoca, producând un prejudiciu de 2 milioane de euro unei societăţi comerciale. Potrivit rechizitoriului, în 14 mai 2008, Tamaş, în calitate de administrator al SC Ardeleana SA şi o societate comercială din Cluj-Napoca au încheiat un antecontract de vânzare cumpărare cu privire la vânzarea Hotelului Continental din oraş. Preţul tranzacţiei a fost stabilit la zece milioane de euro, din care a fost achitată suma de două milioane de euro cu titlu de avans, diferenţa urmând să fie plătită la finalizarea vânzării.

Cu această ocazie, Tamaş le-a ascuns viitorilor proprietari că în cursul anilor 2001 şi 2003 au fost iniţiate proceduri de retrocedare a acelui imobil, în baza Legii 10/2001, de către Colegiul Reformat Debrecen şi separat de către Eparhia Reformată din Ardeal.

De asemenea, Tamaş le-a ascuns viitorilor cumpărători că proprietarul imobilului, SC Ardeleana SA, îşi asumase obligaţia de a închiria locuri de parcare de la Primăria municipiului Cluj-Napoca, obligaţie care ar fi revenit cumpărătorilor după perfectarea vânzării. După încasarea avansului de 2 milioane de euro, pentru a ascunde provenienţa ilicită a acestei sume, Tamaş şi-a însuşit suma totală de 702.750 de lei sub pretextul că plăteşte salariile a doi angajaţi şi a achitat un credit de 1.488.406 de euro.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO VIDEO | Bilanțul situațiilor de urgență în județul Alba, în urma avertizărilor meteorologice de Cod Roșu și Portocaliu: Toate instituțiile din cadrul CJSU au fost în alertă

Cezar Lancrajan

Publicat

în

FOTO VIDEO | Bilanțul situațiilor de urgență în județul Alba, în urma avertizărilor meteorologice de Cod Roșu și Portocaliu: Toate instituțiile din cadrul CJSU au fost în alertă Pe întreg parcursul atenționarilor și avertizarilor meteorologice, toate instituțiile din cadrul CJSU au fost în alertă iar acolo unde a fost nevoie au intervenit pentru rezolvarea situațiilor […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea