Rămâi conectat

Actualitate

Românii vor beneficia de peste 4.300 de noi stații de încărcare pentru autoturismele electrice. Proiectul realizat de către o firmă din Austria

Ziarul Unirea

Publicat

în

Românii vor beneficia de peste 4.300 de noi stații de încărcare pentru autoturismele electrice. Proiectul realizat de către o firmă din Austria

Românii vor beneficia de peste 4.300 de stații de încărcare pentru autoturismele electrice, instalate ce către o companie din Austria.

Banca Europeană de Investiţii (BEI) a semnat un împrumut de 40 de milioane de euro cu compania austriacă Eldrive Holding GmbH pentru instalarea a 8.472 de staţii de încărcare a vehiculelor electrice (VE).

Proiectul se adresează Bulgariei, Lituaniei şi României, ca sprijin pentru mobilitatea verde şi pentru obiectivele Pactului verde al UE privind transportul durabil şi decarbonizarea.

Potrivit unui comunicat remis vineri Agerpres, această inițiativă este susţinută de programul InvestEU, care îşi propune să atragă investiţii suplimentare în valoare de peste 372 miliarde euro, între 2021 şi 2027.

„Cu sprijinul financiar din partea InvestEU şi BEI, Eldrive Holding plănuieşte să investească aproximativ 146 milioane euro în instalarea a 4.376 de staţii de încărcare noi pentru VE în România, 2.575 în Lituania şi 1.530 în Bulgaria, accelerând punerea la dispoziţie a infrastructurii necesare pentru dezvoltarea transportului curat în cele trei ţări şi sprijinind tranziţia către neutralitatea climatică”, se precizează în comunicat.

Astfel, un număr mare de stații de încărcare va sprijini trecerea la vehiculele electrice şi va ajuta la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră şi a poluării aerului în zonele urbane din Bulgaria, Lituania şi România, potrivit sursei citate.

„Este un proiect foarte important. Sectorul transporturilor este una dintre principalele surse ale emisiilor de gaze cu efect de seră. Tranziţia către electromobilitate poate ajuta la reducerea acestora, precum şi a poluării aerului. Cu toate acestea, o tranziţie serioasă către utilizarea vehiculelor electrice nu se poate produce fără infrastructura necesară.

Ca bancă a schimbărilor climatice a UE, BEI sprijină construirea de reţele de încărcare a vehiculelor electrice, iar eu sunt foarte încântat că vom lua parte la modernizarea transportului din Bulgaria, Lituania şi România”, a declarat vicepreşedintele BEI, Kyriacos Kakouris.

Eldrive Holding este controlată de investitori bulgari și gestionează deja peste 1.200 de puncte de încărcare pentru vehiculele electrice în cele trei ţări.

Finanțare suplimentară

Banca UE s-a angajat ca, pe lângă împrumuturile sale obişnuite, să ofere o finanţare suplimentară de 45 miliarde euro pentru proiectele care respectă criteriile REPowerEU.

„Obţinerea încrederii Băncii Europene de Investiţii reprezintă o etapă importantă pentru Eldrive. Este o recunoaştere valoroasă a rezilienţei strategiei noastre de afaceri, a implementării şi creşterii realizate în ultimii ani.

Cu BEI ca parteneră în acest proiect, ne vom extinde reţeaua rapid şi eficient şi vom deveni unul dintre principalii operatori de puncte de încărcare din Europa”, a declarat directorul general al Eldrive, Stefan Spassov.

Programul InvestEU oferă Uniunii Europene finanţare crucială pe termen lung, valorificând fonduri private şi publice substanţiale pentru a sprijini o redresare durabilă. De asemenea, ajută la mobilizarea de investiţii private pentru priorităţile de politică ale Uniunii Europene, precum Pactul verde european şi tranziţia digitală.

Programul are trei componente: Fondul InvestEU, Platforma de consiliere InvestEU şi Portalul InvestEU. Fondul InvestEU este implementat prin intermediul unor parteneri financiari care vor investi în proiecte folosind garanţia UE de 26,2 miliarde euro.

Întreaga garanţie bugetară va susţine proiectele de investiţii ale partenerilor de implementare, le va creşte capacitatea de suportare a riscurilor şi, astfel, va mobiliza investiţii suplimentare de cel puţin 372 miliarde euro.

Eldrive Holding este unul dintre principalii operatori de staţii de încărcare pentru VE din Bulgaria, România şi Lituania, a cărui prioritate este încărcarea rapidă şi super-rapidă.

Compania gestionează peste 1.200 de puncte de încărcare şi a dezvoltat un plan ambiţios de creştere viitoare şi de expansiune internaţională, potrivit Agerpres, citat de digi24.ro.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Geminidele 2024, cea mai impresionantă ploaie de stele a anului, vizibilă pe cer în weekend: Fenomenul astrologic poate fi văzut cu ochiul liber

Ziarul Unirea

Publicat

în

Geminidele 2024, cea mai impresionantă ploaie de stele a anului, vizibilă pe cer în weekend: Fenomenul astrologic poate fi văzut cu ochiul liber Geminidele 2024 se numără printre cele mai impresionante ploi de stele ale acestui an. Fenomenul astrologic poate fi văzut cu ochiul liber. Astfel, cu un cer favorabil, s-ar putea să avem parte […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea