Rețea care trafica droguri de zeci de mii de euro, în Alba, destructurată de DIICOT: Șase bărbați, condamnați la închisoare
Rețea care trafica droguri de zeci de mii de euro, în Alba, destructurată de DIICOT: Șase bărbați, condamnați la închisoare
Șase bărbați din Alba au fost condamnați de magistrații Tribunalului Alba la închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de droguri de risc, în formă continuată sau producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deţinerea de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept.
În urma unor sesizări din oficiu cu privire la traficul de droguri din zona Cugir s-a constatat faptul că cei șase inculpați au constituit un grup infracțional organizat cu scopul introducerii în țară și apoi comercializării drogurilor pe piața negră.
În cadrul acestui grup, unul dintre inculpați, se ocupa de distribuția drogurilor, prin intermediul unor societăți de coletărie.
Marfa trimisă era preluată și vândută consumatorilor de către ceilalți cinci inculpați. Mai precis, coletele în care erau disimulate mari cantități de canabis erau ridicate de la firme de curierat.
După ridicare, drogurile erau verificate, cântărite și împărțite între membrii grupului, conform instrucțiunilor date de către unul din inculpați, apoi erau plasate pe piață. Banii obținuți din vânzarea drogurilor erau contabilizați, în principiu, de către un alt inculpat, acesta având și rolul de a-i colecta și de a-i trimite, conform înțelegerii, liderului.
Vânzarea drogurilor pe piața neagră reprezenta preocuparea celorlați membrii ai grupului.
Datele furnizate din percheziția informatică reprezintă aspecte probatorii relevante legate de activitatea grupului în perioada 2019 – 25.05.2021. Astfel, în urma percheziției informatice efectuate au rezultat date semnificative legate de activitatea grupului și de amploarea afacerii gestionată de inculpați în domeniul traficului de stupefiante.
Astfel, procedând la analiza probelor obținute din percheziția informatică constatăm că discuțiile dintre inculpați confirmă faptul că inculpatul se ocupa de contabilitatea întregii afaceri. Remarcăm în acest sens conversațiile purtate prin intermediul aplicației KIK în cuprinsul cărora apar capturi de ecran cu calcule în lei sau euro legate de marfa primită care era împărțită între membrii grupului, discuții legate de modul de împărțire a drogurilor, calcule legate de calitatea drogurilor primite, poze cu pungile cu marfă care urmează a fi împărțită.
Evidentă din această probă amploarea activității infracționale în care erau implicați membrii grupului, cantitatea mare de droguri pe care aceștia o traficau și veniturile obținute din această afacere. Calculele care apar în pozele de pe un caiet trimise în conversații pe care inculpații le aveau se referă la sume mari cuantificate în mii sau zeci de mii de euro. Fotografiile care sunt trimise în conversațiile dintre ei surprind cantități mari de droguri ambalate în pungi.
O altă probă care indică preocupările unui membru al grupului, legate de traficul de droguri este procesul-verbal de analiza a rezultatelor percheziției informatice efectuate asupra telefonului său mobil, marca Iphone 11 Pro. Din conținut acestuia reiese că au fost identificate următoarele date de interes: 12 imagini în care se observă diferite cantități de canabis și plante de canabis și 7 capturi de ecran ale unor conversații purtate prin aplicația TELEGRAM.
Cinci dintre aceștia au fost condamnați la pedepse cu executare, iar unul la 10 luni, cu suspendare.
Decizia poate fi atacată cu apel
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cum a rămas un bărbat fără 6.000 de lei după ce un țepar i-a promis că îl ajută cu o operație la ochi
Cum a rămas un bărbat fără 6.000 de lei după ce un țepar i-a promis că îl ajută cu o operație la ochi Un albaiulian a fost victima unei înșelăciuni mai puțin întâlnite. În timp ce se afla în autogara din Alba Iulia, a fost abordat de un alt bărbat, care i-a spus că îl […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
12 decembrie: Sfântul Spiridon, cel ce pleacă din raclă pentru a ajuta credincioșii care îl cheamă prin rugăciune
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
13 decembrie: Ziua Tipografilor
-
Ştirea zileiacum 2 zile
Marele artist Ioan Bocșa împlinește 77 de ani: S-a născut în vremea colindelor pe care astăzi le cântă. La mulți ani, maestre!
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
10 decembrie: Ziua internațională a drepturilor omului
-
Opinii - Comentariiacum 15 ore
14 decembrie: 69 de ani de la aderarea României la Organizaţia Naţiunilor Unite