Reprezentanții USR Alba au vestit venirea primăverii: Mărțișoare împărțite doamnelor și domnișoarelor întâlnite pe stradă
Așa cum este firesc, în fiecare an, la începutul lunii martie, gândurile tuturor domnilor se îndreaptă mai mult ca oricând spre minunatul și eternul feminin, spre fiicele, soțiile și mamele nostre, în fața cărora avem datoria să ne plecăm fruntea cu deosebit respect și să le sărutăm mâna.
Cu această ocazie, reprezentanții USR Alba, oameni care cred în România de mâine și în adevăratele valori morale ale neamului nostru, și-au arătat, în aceste zile, prețuirea față de cele care ne-au dat viață si ne poartă de grijă în fiecare zi.
Alături de ei s-au aflat lideri ai organizației, dintre care-i amintim pe: Beniamin Todosiu (președintele USR Alba și candidatul formațiunii la funcția de președinte al Consiliului Județean Alba) sau Gabriel Pleșa (candidatul USR Alba Iulia la funcția de primar al municipiului reședință de județ). Reprezentanții USR au împărțit mărțișoare doamnelor și domnișoarelor întâlnite pe stradă, în mai multe localități ale județului nostru, dorindu-le din tot sufletul mulți ani cu sănătate și numai bucurii!
Mărțișorul, după cum se știe, este un simbol românesc străvechi care marchează venirea primăverii și, astfel, biruința vieții și a luminii. Suntem siguri că anul acesta el va reprezenta și pentru România începutul unei noi perioade, debarasată de vechile metehne care au condamnat-o la neputință și subdezvoltare.
Uniunea Salvați România, asemenea unui vesel mărțisor, promovează renașterea și noul pentru societatea românească, o societate în care cinstea, dreptatea și prosperitatea trebuie să devină obligatorii.
Vă dorim un sincer „La mulți ani cu sănătate!” și o primăvară frumoasă!
Biroul de Presă al USR Alba
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Tânără de 20 de ani, agresată fizic într-un apartament din Alba Iulia: Ce a condus la nefericitul eveniment
Tânără de 20 de ani, agresată fizic într-un apartament din Alba Iulia: Ce a condus la nefericitul eveniment La data de 28 septembrie 2024, în jurul orei 16.50, polițiștii din municipiul Alba Iulia au fost sesizați de către o femeie de 20 de ani, din municipiul Alba Iulia, cu privire la faptul că a fost […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
26 septembrie – Ziua Limbilor Europei. Se sărbătorește în toate cele 47 de state membre ale Consiliului Europei
-
Opinii - Comentariiacum o zi
28 septembrie 1848 – A treia Adunare naţională de la Blaj. „Memoriul poporului român din Transilvania”, adresat Parlamentului de la Viena, susținea egalitatea națională cu toate popoarele din imperiu
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
25 septembrie – Ziua Internaționala a mediului marin. Ce este și cum poate fi protejat
-
Economieacum 5 zile
Hotel de 4 stele din Alba Iulia angajează personal pentru postul de Recepționer: Cerințe și responsabilități
-
Opinii - Comentariiacum 6 ore
29 septembrie: Ziua Mondială a Inimii. Bolile cardiovasculare, cauza principala de deces si dizabilitate la nivel mondial
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
27 septembrie – Ziua Internațională a persoanelor cu deficiențe de auz. Peste 300 de milioane de persoane din întreaga lume sunt afectate de pierderea auzului