AJOFM Alba : 2,93% – Rata şomajului înregistrat în evidenţele Agenției Județene în luna august 2019
La sfârşitul lunii august 2019, rata şomajului înregistrat la nivelul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Alba a fost de 2,93%, cu 0,45 pp sub valoarea înregistrată la finele aceleiași luni a anului 2018. Față de luna anterioară s-a înregistrat o creștere cu 0,11 pp tendinţa uşor ascendentă a ratei şomajului fiind influenţată de înregistrarea absolvenţilor unităţilor de învăţământ în evidenţele AJOFM.
Numărul total de şomeri înregistrați la finele lunii august, 4932 persoane, a crescut cu 186 persoane faţă de cel de la finele lunii anterioare. Din totalul şomerilor, 1389 au fost şomeri indemnizaţi şi 3543 neindemnizaţi.
Pe medii de rezidență, numărul şomerilor la finele lunii august se prezintă astfel: 1764 şomeri provin din mediul urban şi 3168 şomeri provin din mediul rural.
Cei mai mulţi şomeri aveau între 40 – 49 de ani (1321), urmaţi de cei din grupa de vârstă 30-39 de ani (942), la polul opus aflându-se persoanele între 25 – 29 de ani (279).
Structura şomajului pe grupe de vârstă la finele lunii august 2019 se prezintă sugestiv astfel:
Referitor la structura şomajului după nivelul de instruire, şomerii cu studii gimnaziale şi cei cu nivel de instruire primar au o pondere însemnată în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele AJOFM Alba (72,72%). Şomerii cu nivel de instruire liceal şi postliceal reprezintă 21,88% din totalul şomerilor înregistraţi, iar cei cu studii universitare 5,40%.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Alba Iulia City Race 2024: Care este procedura de ridicare a kiturilor de participare pentru adulți
Alba Iulia City Race 2024: Care este procedura de ridicare a kiturilor de participare pentru adulți Alba Iulia City Race 2024 va avea loc sâmbătă, 28 septembrie. Concursul va purta concurenții pe dealul Mamut, prin impresionanta cetate Alba Carolina, prin ”Cealaltă Capitală”, dar și prin orașul Alba Iulia și va avea cinci curse diferite, una […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
26 septembrie – Ziua Limbilor Europei. Se sărbătorește în toate cele 47 de state membre ale Consiliului Europei
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
23 septembrie: Zămislirea Sfântului Ioan Botezătorul, prorocit că va fi mare înaintea Domnului, întrecându-i pe toţii sfinţii cu mărimea darului lui Dumnezeu
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
25 septembrie – Ziua Internaționala a mediului marin. Ce este și cum poate fi protejat
-
Economieacum 3 zile
Hotel de 4 stele din Alba Iulia angajează personal pentru postul de Recepționer: Cerințe și responsabilități
-
Opinii - Comentariiacum 12 ore
27 septembrie – Ziua Internațională a persoanelor cu deficiențe de auz. Peste 300 de milioane de persoane din întreaga lume sunt afectate de pierderea auzului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
25 septembrie: Ziua Dăruirii. A dărui din inimă înseamnă a contribui la o activitate nobilă, valoroasă