Rămâi conectat

Actualitate

Persoanele condamnate pentru corupţie pot înfiinţa companii. Legea a fost promulgată de Preşedintele Klaus Iohannis

Ziarul Unirea

Publicat

în

Legea de modificarea a Legii societăţilor 31/1990, prin care persoanele condamnate definitiv pentru fapte de corupţie nu au interdicţia de a avea calitatea de fondator al unei societăţi comerciale, decât prin pedeapsă complementară condamnării, a fost promulgată joi de către Klaus Iohannis.

,,Nu pot fi fondatori persoanele care, potrivit legii, sunt incapabile ori cărora li s-a interzis prin hotărâre judecătorească definitivă dreptul de a exercita calitatea de fondator ca pedeapsă complementară a condamnării pentru infracţiuni contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii, infracţiuni de corupţie, delapidare, infracţiuni de fals în înscrisuri, evaziune fiscală, infracţiuni prevăzute de Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sau pentru infracţiunile prevăzute de prezenta lege”, prevede modificarea adusă articolului 6 din Legea societăţilor nr.31/1990, promulgată, joi, de preşedintele Klaus Iohannis, scrie Mediafax.

Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale În varianta adoptată de Parlament în aprilie este prevăzut faptul că: „nu pot fi fondatori persoanele care, potrivit legii, sunt incapabile ori cărora li s-a interzis prin hotărâre judecătorească definitivă dreptul de a exercita calitatea de fondator ca pedeapsă complementară a condamnării pentru infracţiuni contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii, infracţiuni de corupţie, delapidare, infracţiuni de fals în înscrisuri, evaziune fiscală, infracţiuni prevăzute de Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sau pentru infracţiunile prevăzute de prezenta lege”.

Proiectul de lege a fost iniţiat la sfârşitul lui 2017 de un grup de 38 de deputaţi PSD, conform digi24. Considerăm că interzicerea de a fi fondatorul unei societăţi persoanelor care au fost condamnate pentru infracţiuni de corupţie ar trebui eliminată, se arată în expunerea de motive semnată de deputatul PSD Cătălin Rădulescu.

Klaus Iohannis a amânat până în ultima zi permisă de lege, promulgarea iniţiativei PSD. Mai mult, preşedintele a sesizat CCR privind legea pentru modificarea alin. (2) al art. 6 din Legea societăţilor nr. 31/1990 deoarece, prin modul în care a fost adoptată, precum şi prin conţinutul acesteia, încalcă norme şi principii constituţionale, conform Agerpres. CCR a respins însă sesizarea şefului statului.

Sursa: adevarul.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Va mai fi sau nu subvenționată energia electrică din 2025: Cât vor scoate din buzunar românii în funcție de consum

Ziarul Unirea

Publicat

în

Va mai fi sau nu subvenționată energia electrică din 2025: Cât vor scoate din buzunar românii în funcție de consum Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a afirmat sâmbătă, 31 august 2024, în timpul unei vizite în județul Alba, că după încetarea măsurilor de subvenționare a prețurilor plătite pentru energia electrică de consumatorul final, în martie anul […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea