Rămâi conectat
Nicolae Ciucă - 2024

Curier Județean

ALEGE VIAȚA! Acțiune a poliţiştilor rutieri din toate statele UE, timp de 24 de ore, pentru prinderea vitezomanilor. Campania se desfășoară în toată ţara

Ziarul Unirea

Publicat

în

PSD - Alegeri Prezidențiale 2024

Începând din această noapte, poliţiştii rutieri din toate statele Uniunii Europene vor acţiona simultan, pentru depistarea celor care depăşesc viteza legală, anunţă Poliţia Română.

Miercuri, 3 aprilie, între orele 00.00 – 24.00, se va derula acţiunea Speed Marathon, pentru reducerea numărului de accidente rutiere produse pe fondul nerespectării vitezei.

Controalele Poliţiilor Rutiere din Europa vizează respectarea regimului legal de viteză şi reducerea numărului şi gravităţii consecinţelor accidentelor rutiere înregistrate pe fondul vitezei neadaptate condiţiilor de drum şi a celei excesive.

Acţiunea, coordonată de Direcţia Rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, se desfăşoară în toată ţara, pe drumurile publice, poliţiştii rutieri fiind în teren pentru aplicarea măsurilor legale în caz de nerespectare a legislaţiei în domeniu.

Poliţiştii vor folosi toate aparatele radar disponibile.

Activitatea are loc în cadrul săptămânii T.I.S.P.O.L. Speed (1 – 7 aprilie 2019)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Peste 120 de șoferi testați pentru alcool și droguri în ultimele 48 de ore, în Alba: Amenzi de peste 39.000 lei și patru permise reținute

Cezar Lancrajan

Publicat

în

Peste 120 de șoferi testați pentru alcool și droguri în ultimele 48 de ore, în Alba: Amenzi de peste 39.000 lei și patru permise reținute În ultimele 48 de ore, polițiștii și jandarmii din județul Alba au continuat acțiunile, în sistem integrat, pentru combaterea faptelor de natură penală și contravențională și pentru prevenirea incidentelor care […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea