Rămâi conectat

Actualitate

50.000 de decese premature pe an în Europa din cauza poluării. Care sunt recomandările OMS

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Conform unui studiu publicat miercuri, peste 50.000 de decese pe an în Europa ar fi evitate dacă poluarea ar fi redusă la nivelurile recomandate de OMS. În această privință se solicită acțiuni rapide.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) estimează că poluarea aerului ucide peste şapte milioane de persoane pe an la nivel mondial şi provoacă, de asemenea, boli dar şi absenteism de la locul de muncă.

Pragul recomandat de OMS pentru particulele fine PM2,5 este de 10 mg/m3 în medie pe an, iar pentru dioxidul de azot (NO2) de 40 mg/m3 în medie pe an.

Citește și: Guvernul va modifica strategia de vaccinare: Noi categorii de angajați, incluse în etapa a doua

Nocivitatea particulelor fine pentru sănătate este dovedită, în special în zonele urbane (mortalitate, boli cardiovasculare şi respiratorii, tulburări ale sarcinii şi ale dezvoltării fetale şi altele).

Studiul, publicat în revista Lancet Planetary Health, a calculat decesele premature legate de aceşti doi poluanţi în 1.000 de oraşe europene.

Respectarea recomandărilor OMS ar permite evitarea a 51.213 decese premature pe an, potrivit cercetătorilor.

Studiul „arată că numeroase oraşe nu fac încă suficient pentru a combate poluarea aerului”, a declarat Mark Nieuwenhuijsen de la Institutul pentru Sănătate Globală din Barcelona (ISGlobal).

Numărul deceselor asociate poluării aerului variază în funcţie de oraşe – localităţile situate în câmpia fluviului Pad, în Italia, cele din Polonia şi din Republica Cehă fiind în mod deosebit afectate.

În schimb, capitala islandeză Reykjavik, oraşele Tromso din Norvegia, Umea din Suedia şi Oulu din Finlanda sunt mai puţin expuse.

Citește și: Alexandru Rafila, despre restricțiile pe timp de noaptea: „Sunt importante în ţările în care transmiterea este foarte intensă”

În medie, 84 de procente din populaţia oraşelor sunt expuse la niveluri de PM 2,5 peste cele recomandate de OMS, iar 9 procente la niveluri prea mari de NO2.

Pentru Sasha Khomenko, care se numără printre autorii studiului, este important să fie puse în aplicare măsuri adaptate condiţiilor locale, date fiind variaţiile nivelurilor de poluare. Schimbările vizează traficul rutier, industria, aeroporturile şi porturile, dar şi încălzirea pe bază de lemn şi cărbune.

Sursă: digi24.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru activităţi casnice: Cum funcționează noul concept de plată cu tichete și cum poate fi accesată platforma

Ziarul Unirea

Publicat

în

Persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru activităţi casnice: Cum funcționează noul concept de plată cu tichete și cum poate fi accesată platforma O noutate pe piaţa muncii a fost anunţată marţi, 23 aprilie, de către Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale. Persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru activităţi casnice, iar […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea