Rămâi conectat

Opinii - Comentarii

20 iunie| Ziua mondială a refugiatului: Momentul care aruncă o lumină asupra drepturilor, nevoilor şi aspiraţiilor refugiaţilor

Ziarul Unirea

Publicat

în

20 iunie| Ziua mondială a refugiatului: Ziua care aruncă o lumină asupra drepturilor, nevoilor şi aspiraţiilor refugiaţilor

În fiecare an, la data de 20 iunie, este marcată Ziua mondială a refugiatului, potrivit Rezoluției 55/76 a Adunării Generale a Națiunilor Unite, din data de 4 decembrie 2000.

Marcăm această Zi mondială a refugiatului în mijlocul unei schimbări sociale dramatice. O pandemie ne-a testat rezistenţa şi a evidenţiat inegalităţi sistematice.

De asemenea, ne-a conectat în noi moduri şi ne-a reînnoit motivaţia de a acţiona pentru egalitate. În timpul pandemiei de COVID, celebrăm refugiaţii care se află în prima linie de luptă împotriva acestei pandemii, gazdele lor şi pe voluntarii care îi sprijină. Nu contează cine eşti sau de unde vii, fiecare dintre noi poate face diferenţa, fiecare acţiune contează, arată site-ul amintit.

Această zi aruncă o lumină asupra drepturilor, nevoilor şi aspiraţiilor refugiaţilor, contribuind la mobilizarea voinţei politice şi resurselor astfel încât refugiaţii să poată nu numai să supravieţuiască, ci şi să prospere.

În vreme ce este important să protejăm şi să îmbunătăţim viaţa refugiaţilor în fiecare zi, zile internaţionale precum Ziua mondială a refugiatului ajută la concentrarea atenţiei globale asupra situaţiei celor care fug din faţa conflictelor sau de persecuţie. Multe activităţi desfăşurate de Ziua mondială a refugiaţilor creează oportunităţi pentru a veni în sprijinul refugiaţilor.

Ziua mondială a refugiatului a fost marcată la nivel mondial pentru prima dată la 20 iunie 2001, cu prilejul celei de-a 50-a aniversări a Convenţiei privind statutul refugiaţilor din 1951. Iniţial a fost cunoscută ca Ziua refugiaţilor din Africa, înainte ca Adunarea Generală a Naţiunilor Unite să o desemneze oficial ca zi internaţională în decembrie 2000.

La 28 iulie 1951 o conferinţă specială ONU a aprobat Convenţia privind statutul refugiaţilor. Convenţia din 1951 este documentul juridic fundamental pentru protecţia internaţională a refugiaţilor, se arată pe site-ul https://www.unhcr.org/.

Potrivit ONU, Oficiul Înaltului Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (UNHCR), cunoscut şi ca Agenţia ONU pentru Refugiaţi, înfiinţat în 14 decembrie 1950 de către Adunarea Generală a ONU, este mandatat să conducă şi să coordoneze acţiunile internaţionale pentru protejarea refugiaţilor şi pentru soluţionarea problemelor pe care aceştia le au.

Obiectivul principal al UNHCR este de a proteja drepturile şi bunăstarea refugiaţilor. UNHCR are în vedere ca toată lumea să îşi poată exercita dreptul de a solicita azil şi de a găsi refugiu în alt stat, cu opţiunea de a se întoarce acasă în mod voluntar, de a se integra pe plan local sau de a se reinstala într-o ţară terţă. De asemenea, UNHCR are mandat pentru ajutorul persoanelor apatride.

România este stat parte la toate instrumentele juridice internaţionale care guvernează activitatea UNHCR, respectiv Convenţia de la Geneva privind statutul refugiaţilor din 1951 şi Protocolul adiţional din 1967, Convenţia privind statutul apatrizilor din 1954 şi Convenţia privind reducerea cazurilor de apatridie din 1961, potrivit site-ului Ministerului Afacerilor Externe (MAE), www.mae.ro.

Relaţia de parteneriat cu UNHCR a fost consolidată prin încheierea, la 2 martie 2011, a unui Acord-cadru de cooperare bilaterală, care oferă predictibilitate contribuţiilor naţionale la bugetul agenţiei ONU, menţionează MAE.

În fiecare an, Ziua mondială a refugiatului este marcată prin diverse evenimente, în multe ţări de pe glob, în sprijinul refugiaţilor. Aceste activităţi sunt coordonate sau îi implică chiar pe refugiaţi, sau oficiali guvernamentali, comunităţile-gazdă, companii, celebrităţi, elevi, publicul larg etc.

Din cauza pandemiei provocate de coronavirus şi a restricţiilor privind adunări mari de oameni, în acest an multe activităţi s-au mutat în mediul online.

Timişoara Refugee Art Festival este un eveniment cu şi despre refugiaţi, lansat în anul 2017, la Timişoara, şi care devine anul acesta TRAF – ItheMigrant, respectiv un festival care vorbeşte şi despre migranţii care locuiesc în România. Ediţia din acest an a evenimentului va avea loc online şi va fi despre toleranţă, acceptare şi interculturalitate.

În 2019, conform Inspectoratului General pentru Imigrări, în România erau înregistrate 3.880 de persoane cu un statut de protecţie, din care 1.550 aveau statut de refugiat, iar 2.330 de persoane beneficiau de statut de protecţie.

Sursa: agerpres.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

29 Martie: România a devenit membru NATO, alături de alte șase țări din Europa de Est

Bogdan Ilea

Publicat

în

29 Martie: România a devenit membru NATO, alături de alte șase țări din Europa de Est La 29 martie 2004, cele șapte state invitate la Summit-ul NATO de la Praga să devină membre ale Alianței (Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, Romania, Slovacia, Slovenia), printre care și România, au depus instrumentele de aderare la Departamentul de Stat […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea