Rămâi conectat

Opinii - Comentarii

Vreau ca Alba Iulia să redevină cu adevărat a albaiulienilor!

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Aşa cum a anunţat de curând, Ioan Dîrzu, preşedintele PSD Alba, a prezentat un program pentru dezvoltarea oraşului, pe care l-a lansat în dezbatere publică, invitând toţi albaiulienii să îi scrie pe site-ul lui, ioandirzu.ro sau
să-l contacteze la sediul PSD Alba. Ne-am adresat domnului Ioan Dîrzu, care a avut amabilitatea de a ne oferi amănunte pe această temă.
– Recent, aţi decis să lansaţi o campanie de consultare a albaiulienilor cu privire la programul de reconstrucţie a municipiului Alba Iulia. Ce ne puteţi spune despre acest demers?
– Am spus şi repet, vreau să fac o altfel de politică la nivelul judeţului Alba. Cred că este timpul să vorbim de proiecte, de soluţii pentru cetăţeni mai mult decât de partide sau persoane. Ca întreprinzător albaiulian şi ca părinte consider că este necesar să ne implicăm în destinele acestui oraş care pe zi ce trece pare, din păcate, moare în loc să renască. Spun asta pentru că statisticile ne arată o cifră a şomajului uriaşă, avem peste 5.000 de şomeri în Alba Iulia şi 17.000 la nivelul judeţului, în timp ce nu mai puţin de 10 la sută din populaţia municipiului a părăsit deja oraşul în ultimii ani. Invit toţi albaiulienii, de la seniorii noştri până la cel mai tânăr albaiulian, să vină alături de noi să discutăm despre soluţiile propuse pentru reconstruirea oraşului. Cred cu convingere că Alba Iulia are toate atuurile să devină un pol economic regional şi să fie cel puţin la fel de dezvoltat precum Sibiu, Sighişoara sau Deva.
– Vorbiţi de soluţii şi de proiecte concrete. Ne puteţi oferi câteva detalii?
– Realitatea este că ţara se află în recesiune, dar Alba Iulia şi judeţul nostru sunt în criză deja de 18 ani, în lipsa unei administraţii locale care să propună proiecte coerente de dezvoltare a oraşului. Din păcate, proiectul lui Boc-Udrea-Hava şi a democrat liberalilor a eşuat. Spun asta pentru că şi eu mi-aş fi dorit ca Alba Iulia să devină un oraş turistic, dar adevărul este că numărul turiştilor este într-o continuă scădere, iar cei care vin să viziteze Cetatea pleacă imediat pentru că municipiul este izolat în privinţa marilor proiecte naţionale de infrastructură. În aceste condiţii, proiectul meu se bazează pe 4 axe: soluţii economice, acţiuni sociale, propuneri de mediu şi iniţiative cetăţeneşti. Obiectivul meu principal este să regândim Alba Iulia pentru albaiulieni, nu pentru turişti. Economic, trebuie să aducem investiţii importante în oraş, oferind reduceri fiscale şi dezvoltând parcuri industriale şi tehnologice funcţionale, să reducem şomajul şi să susţinem IMM-urile locale, totul pentru prosperitatea albaiulienilor. Social, trebuie ca Primăria Alba Iulia să fie primul centru de consiliere pentru albaiulieni, să susţină marile proiecte în domeniul sănătăţii şi educaţiei, pentru ca tinerii să nu ne mai plece din ţară şi să evităm transferurile la Cluj atunci când vine vorba de rezolvarea unor probleme de sănătate. Din punct de vedere al participării cetăţenilor, consider că primăria trebuie să fie în dialog permanent cu albaiulienii şi că perioada „tătucului” care decide totul pentru noi, de pe scaunul de primar, s-a terminat. Trebuie să conectăm Alba Iulia la marile proiecte de infrastructură, să introducem utilităţile în toate cartierele oraşului şi să dezvoltăm noi zone verzi la nivelul municipiului. (A.D.T.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

Floriile 2024. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2025, 2026. Obiceiuri, tradiții și superstiții

Ziarul Unirea

Publicat

în

Floriile 2024 • Când pică Floriile în următorii ani: Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice în 2024, 2025. Floriile ortodoxe 2024 sunt în 28 aprilie, iar Floriile catolice 2024 în 24 martie. Paștele Ortodox 2024 este în 5 mai, iar Paștele Catolic 2024 în 31 martie. În Duminica Floriilor, românii ortodocși sărbătoresc Intrarea Mântuitorului în Ierusalim, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea