Rămâi conectat

Curier Județean

VINERI:„Şansa vieţii tale”. Tinerii din Alba se pot înscrie pentru cursuri de formare profesională în Germania

Alexandra Mates

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Tinerii din Alba, cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani, pot să se înscrie vineri, 7 martie, de la ora 14.30, în sala de conferinţe a Consiliului Local Alba Iulia, strada Bucovinei nr. 6, pentru cursuri de formare profesională în Germania. Este vorba despre proiectul „Şansa vieţii tale” (The job of my life), un program special al Guvernului Federal German, ce se adresează tinerilor aflaţi în căutarea unui loc de muncă şi interesaţi în formarea profesională pentru o carieră în Germania. Tinerii se pot specializa în mai multe meserii, printre care cele de brutar,  constructor case sau instalatori.

În cadrul proiectului tinerii vor beneficia de trei luni curs intensiv de limba germană gratuit  în judeţul Alba, două luni de stagiu de pregătire şi o lună curs de limba germană gratuit în Germania,  contract de formare profesională în Germania, bursă de studiu atractivă şi diplomă de calificare obţinută după procesul de formare. Pe lângă toate acestea, au posibilitatea de a obţine un contract de muncă în Germania.

Totodată, tinerii vor primi subvenţii pentru călătorie în Germania, pentru interviu,  stagiu de pregătire a cursului de formare profesională, pentru cursul de ucenicie în cadrul unei companii din Germania, asistenţă financiară sub forma unei burse de studiu în vederea asigurării mijloacelor de trai în  perioada de derulare a cursurilor şi a uceniciei, sprijin financiar pentru meditaţii de limba germană pe întreaga perioadă de pregătire, sprijin profesional şi educaţional, plus consiliere în limba română ca sprijin de  integrare într-o ţara străină.

Cei care se înscriu au posibilitatea să se specializeze în următoarele meserii:  brutar, asistent geriatrie, constructor case (zidar, constructor beton şi fier beton, constructor furnale şi hornuri, producător pietre beton şi mosaic, stucător), construcţii în adâncime (constructor drumuri, operator utilaje construcţii, constructor căi ferate, instalator şi montator ţevi, constructor fântâni, constructor conducte canalizare).

Cursurile se derulează pe o perioadă de trei ani şi sunt finanţate din bugetul Ministerului Federal pentru Muncă şi Afaceri Sociale din Germania, prin intermediul „The Job of My Life”. Iniţiativa este finanţată  integral în cadrul proiectului „MobiPro-EU” şi se desfăşoară cu sprijinul Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă Alba.

Cum funcţionează – pas cu pas

Selecţia celor înscrişi
Împreună cu partenerii locali, serviciul central internaţional de repartizare a locurilor de muncă din Germania caută candidaţii potriviţi în Europa pentru posturi vacante.

Curs de limbă germană în România
Totul începe cu un curs de pregătire în limba germană.

Stagiu de practică şi curs de limbă în Germania
După ce ai ajuns în Germania, ai un pic de timp la dispoziţie să te obişnuieşti cu ţara. Poţi să vezi cum va arăta programul de training din timpul stagiului şi să-ţi îmbunătăţeşti abilităţile lingvistice într-un curs de limba germană.

Semnarea contractului
Dacă angajatorul doreşte să colaboreze cu dumneavoastră şi dvs. doriţi să începeţi o carieră la acea companie atunci veţi semna un contract de training.

Începe formarea profesională
Perioada de formare profesională  începe în Germania, în luna septembrie 2014.  Partenerii din Germania vor oferi sprijin profesional şi educaţional pentru a vă uşura integrarea într-o ţară străină.

Finalizarea formării profesionale
Formarea profesională se încheie după 3 ani şi jumătate, cu un examen final de specialitate. Veţi obţine o diplomă de calificare, după care aveţi posibilitatea de a lucra oriunde în Europa, în domeniul în care v-aţi specializat.

FOTO: arhivă


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO Motocicliștii ”Lupii Sigidavei” din Cugir, acțiune de ecologizare pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii: ”De la an la an tot mai puțin gunoie”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Motocicliștii ”Lupii Sigidavei” din Cugir, acțiune de ecologizare pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii: ”De la an la an tot mai puțin gunoie” Motocicliștii ”Lupii Sigidavei” din Cugir au organizat duminică, 21 aprilie 2024, o nouă acțiune de ecologizare, în mai multe zone din oraș. Spre surprinderea bikerilor, în zonele pe care aceștia […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea