Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Ştirea zilei

Vindecare spirituală Prananadi, la Alba Iulia

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Am cunoscut acum câteva zile un om de o mare limpezime a spiritului dar şi de o modestie rară. Este vorba despre maestrul spiritual Gabriel Samson, iniţiat de nivel IV B, al şcolii Prananadi, ceea ce înseamnă că a ajuns la nivelul la care energiile universale pe care le atrage în mod conştient organismul său pot fi transmise în exterior, cu efect binefăcător asupra altor organisme. Desigur, şi asupra organismului uman. Efectele acestor energii par miraculoase unui neiniţiat, producându-se vindecări ale unor afecţiuni în faţa cărora medicina tradiţională se dovedeşte neputincioasă. Nu vreau să spun, Doamne fereşte, că de-aici înainte suntem în paradisul promis de înţelepţii orientali şi vor fi suficiente câteva „pase magnetice” pentru a ne vindeca. Medicina (aşa în criză cum se află ea în România) este ştiinţa şi practica primordială a vindecării organismului, dar se pare că există cazuri în care deschiderea unor „chakras” (puncte de mare interferenţă energetică, pe existenţa cărora se bazează şi spectaculoasa şi eficienta acupunctură) duce la vindecare…
Maestrul spiritual Gabriel Samson, pe numele său Prananadi „Sami Samson”, locuieşte aici, la Alba Iulia, iar această iniţiere în tehnici spirituale şi curative le-a dobândit urmând cursurile unei şcoli speciale, unde predau mari maeştri români şi străini (în special orientali, din China şi din Tibet). Bineînţeles, pentru a ajunge la performanţa de a vindeca pe alţii, el urmează un regim foarte strict, fără a consuma carne sau alcool, fără ţigări, fără cafea, cu perioade bine stabilite de concentrare şi meditaţie, şi chiar cu perioade regulate de „post negru”, în care consumă doar apă. Acest regim îl urmează cam de 6 ani încoace, şi afirmă că în această perioadă nu numai că nu s-a îmbolnăvit niciodată, dar i-a mai şi vindecat pe alţii.
Dar pentru a nu face confuzia între un maestru spiritual şi şarlatanii „vindecători” ce apar ca ciupercile după ploaie, am luat câteva declaraţii de la unele persoane care au avut ocazia de a beneficia de serviciile maestrului Sami Samson. Iată-le: „Mă numesc Sanda Breaz şi sunt din Alba Iulia. În urmă cu 2 ani am fost diagnosticată cu chisturi la sânul drept, în urma unui control oncologic la Cluj. De fapt, în urmă cu 5 ani am fost operată la celălalt sân, tot la Cluj, unde trebuie să mă prezint anual, fiind cuprinsă în baza de date a Spitalului de oncologie. Pentru sânul drept mi s-a prescris un tratament care mi-a cauzat nişte reacţii adverse, cam după o lună de zile. Adică mi s-au umflat sânii foarte tare şi au devenit dureroşi la palpare. Medicul care mi-a prescris tratamentul mi-a recomandat în acest caz să-l întrerup. Atunci am apelat la domnul Samson, despre care auzisem că utilizează anumite tehnici benefice pentru organism. Înainte de a începe şedinţele de bioenergoterapie eram sceptică, dar încă de la prima şedinţă tonusul meu s-a îmbunătăţit. Am continuat, ţinând în acelaşi timp un regim alimentar strict, bazat doar pe legume şi fructe, chiar crude uneori, fără zahăr, şi cu cât mai puţină sare posibil. Deci carnea am exclus-o total din meniul meu zilnic. După 6 luni de zile m-am prezentat la Cluj, unde eram programată pentru operaţie, iar acolo mi s-a spus, în urma controlului, că acele chisturi s-au calcifiat, în mod inexplicabil…”
Un al doilea caz este cel al Anamariei Păcurar, care mi-a povestit următoarele: „Mi se umflase zona urechii drepte şi supura încontinuu. Permanent îmi curgea puroi pe gât în jos. Am fost de două ori la ORL unde mi s-au făcut incizii şi s-a încercat aspirarea focarului de infecţie. Fără reuşită, însă, deşi mă aflam sub tratament cu antibiotice şi antiinflamatoare. După o lună de zile am ajuns la Tg.Mureş, unde am fost diagnosticată cu otită cronică colesteatomatoasă (OMS) şi am suportat o intervenţie chirurgicală de 2 ore, urmată de tratament intens. După câteva luni s-a repetat procedura, dar era cât pe-aci să-mi pierd timpanul şi auzul odată cu el. Abia în anul 2008 am aflat că există posibilitatea unui tratament bioenergetic şi am apelat la maestrul Samson. După mai multe şedinţe supurarea a încetat, aud perfect şi nu am mai fost niciodată la ORL…”
Spaţiul nu-mi permite să redau şi alte cazuri iar eu unul nu afirm cu maximă certitudine că succesul acestui tip de terapie este sută la sută garantat. Dar ceea ce e clar, e faptul că nu vă poate dăuna, din moment ce organismul dumneavoastră nu e agresat în niciun fel. De asemenea, pentru diagnostic şi pentru primele recomandări de tratament trebuie să apelaţi tot la un medic specialist.
Ioan HĂNŢULESCU


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Incident ȘOCANT la o grădiniță din Alba: O îngrijitoare a luat un pumn în față de la o mămică supărată

Ziarul Unirea

Publicat

în

Incident ȘOCANT la o grădiniță din Alba: O îngrijitoare a luat un pumn în față de la o mămică supărată Un incident șocant a avut loc săptămâna trecută, mai exact miercuri 17 aprilie, la o grădiniță din orașul Cugir. Una dintre îngrijitoarele a primit un pumn în gură de la mama unei fetițe. Citește și: […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea