Rămâi conectat

Actualitate

VIDEO AERIAN: Autostrada Sebeș-Turda. Cum arată lotul 4 al A10, la începutul lunii iulie

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Asociația Pro Infrastructura a publicat un nou video aerian cu lotul 4, de data aceasta, al autostrăzii A10, Sebeș-Turda, prezentând stadiul lucrărilor pe acest tronson, la începutul lunii iulie.

Astfel, după îndelungi tergiversări și blocaje birocratice, plantația de Paulownia din nodul Turda este istorie. Cel mai spectaculos nod rutier din România, parte a lotului 4 al Autostrăzii A10 Sebeș-Turda (constructor Porr), a intrat acum în linie dreaptă.

Conform surselor Asociației Pro Infrastructura, și ultimul blocaj major de pe acest lot este aproape de a fi eliminat, CNAIR și constructorul stabilind condițiile pentru implementarea soluției tehnice pentru zona Lacului Stejeriș.

Prin urmare, în acest moment, toate semnalele indică lunile octombrie-noiembrie 2017 pentru finalizarea acestui lot. Așadar, la finalul toamnei, vom avea conexiune directă pe autostradă între localitățile Aiud și Turda pentru că va fi dat în folosință și lotul 3 al Autostrăzii A10 (constructor Tirrena Scavi).

Cu alte cuvinte, vom putea circula pe autostradă neîntrerupt de la Cluj-Napoca (Gilău) și până la Aiud, eliberând DN1 de traficul infernal dintre aceste două orașe.

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Pensii 2024 | Când intră pensiile pe card și prin poștă în luna mai 

Bogdan Ilea

Publicat

în

Pensii 2024 | Când intră pensiile pe card și prin poștă în luna mai Cei aproape cinci milioane de pensionari care așteptau anunțul privind pensiile au primit răspunsul. Directorul Poștei Române a anunțat că încearcă ca toți seniorii să primească la timp pensia, cu toate că recunoaște că este o provocare și pentru ei. Potrivit […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea