VIDEO: Accidentul MORTAL de la Inoc, FILMAT LIVE. Impactul violent dintre cele două autoturisme, în urma căruia și-a pierdut viața un copil de 13 ani și alți 3 au fost răniți
Un accident rutier grav a avut loc, vineri după-amiaza, pe DN1, la Inoc, aproape de Unirea, în județul Alba. Un copil de 13 ani a murit, iar alți trei minori, de 12 și 13 ani, au fost răniți, după ce mașina în care se aflau a intrat în coliziune cu un alt autoturism. Momentul impactului a fost surprins cu camera video de către un șofer aflat în spatele uneia dintre mașinile implicate în accident.
Băiatul decedat era fotbalist la CS Luceafărul din Cluj-Napoca și se întorcea acasă, alături de colegi și antrenorul care conducea mașina, de la o competiție sportivă din Drobeta-Turnu Severin.
La secunda 8 puteți vedea exact cum se produce coliziunea.
Din primele cercetări efectuate de polițiști, se pare că un bărbat de 49 de ani din Aiud, L.I., în timp ce conducea un autoturism marca Volkswagen nu s-a asigurat la schimbarea direcției de mers prin viraj la stânga (spre Ciugudu de Jos) și a intrat în coliziune cu o Skoda Octavia (în care erau pasageri copiii), condus în aceeași direcție de un bărbat de 39 de ani, N.C.I., din Cluj-Napoca, care se afla în depășirea unei coloane într-o zonă interzisă (linie continuă).
Minorul de 13 ani din Cluj, care a murit, era pasager pe locul din față al autorismului marca Skoda.
Accidentul s-a petrecut la ora 17.40, la km 422, în afara localității Unirea. Cercetările sunt continuate. (A.M.)
[nggallery id=4140]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cugireanul Emil Muntean, reales în funcția de președinte al parcurilor industriale din România
Cugireanul Emil Muntean, reales în funcția de președinte al parcurilor industriale din România Recent, la Centrul de Afaceri, Transfer Tehnologic și Incubator de Afaceri – CATTIA Brașov, a avut loc ședința Adunării Generale a Asociației Parcurilor Industriale, Tehnologice, Științifice și a Incubatoarelor de Afaceri din România – APITSIAR. Pe agenda de lucru a reuniunii s-a […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Ce nume se sărbătoresc de SFÂNTUL GHEORGHE 2024: Peste 900.000 de români își serbează onomastica în 23 aprilie
-
Opinii - Comentariiacum 9 ore
Floriile 2024. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2025, 2026. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Legendele Sfântului Gheorghe. Cum l-a înfrânt pe balaur şi de ce nu este bine să dormim în această zi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Cui îi spunem „La mulți ani!” de Sfântul Gheorghe: Nume care se serbează în ziua Sfântului Mare Mucenic, purtătorul de biruință
-
Curier Județeanacum 2 zile
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2024: URARI și FELICITARI pentru cei dragi care își sărbătoresc onomastica