Rămâi conectat

Sport

Veste şoc: Şurianu Sebeş nu se înscrie în Liga a 3-a! Trupa din „Arini” a promovat degeaba, a urmat exemplul Mureşul Vinţu!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Şurianu Sebeş nu se înscrie în Liga a 3-a, ediţia 2017-2018, deşi a câştigat barajul de promovare din luna iunie cu Viitorul Caransebeş!

Trupa din „Arini” a urmat practic exemplu negativ al Mureşului Vinţu de Jos de anul trecut, astfel că Alba va rămâne cu numai 4 reprezentante în eşalonul terţ, după ce două campioane judeţene consecutive nu au luat startul în eşalonul superior. Astfel, bucuria promovării pentru Vali Drăgan şi compania nu a durat decât câteva săptămâni, fiind înlocuită de o mare dezamăgire. Sunt şanse minime de înscriere, situaţia fiind cauzată de incertitudinea ce învăluie clubul, doar o minune putând aduce un verdict pozitiv.

Aşteptăm cu sufletul la gură deznodământul întâlnirii de astăzi de la primărie, nu avem ce să facem altceva. Să vedem dacă ne sprijină sau nu, nu există alte soluţii. Nu discutăm acum de şanse de a juca în eşalonul terţ, însă dacă nu vom avea asigurat bugetul, nu avem cum să ne gândim să participăm, riscăm foarte mult. Deocamdată, niciun jucător nu a primit dezlegarea”, a spus Doru Oancea, antrenorul rămas pe baricade în aceste momente critice.

Termenul limită de confirmare al participării în Liga a 3-a este mâine, joi, 20 iulie, iar oficialii Sebeşului nu au de gând să se înscrie, motivul principal fiind incertitudinea financiară. Pentru a evita situaţia Vinţului din 2016, când s-a înscris, s-a alcătuit ţintarul, iar apoi conjudeţenii au spus „pas” şi au ajuns în Liga a V-a, Şurianu vrea să renunţe la dreptul de a juca pe a treia scenă şi să rămână în Liga a IV-a, dar există şi perspectiva sumbră a desfiinţării! Treaba a început să devină critică în „Arini”, încă din iarnă, după ce Armando Popescu a plecat la Performanţa Ighiu, returul fiind unul jucat în condiţii de ambiguitate financiară,

*Situaţie confuză, jucătorii pleacă!

Singurele speranţe de asigurarea a bugetului vin dinspre Consiliul local al municipiului Sebeş, ce se va întâlni astăzi într-o şedinţă, în care se va discuta şi eventualitatea susţinerii echipei proaspăt promovate. Dacă se va asigura bugetul, în ce formă, cât, sunt întrebări ale căror răspunsuri le vom afla după-amiază, astăzi fiind practic ziua decisivă. Cum în forma legală de finanţare actuală Legea 350, pe bază de proiect şi dacă se vor aproba banii va dura încă două luni până când fondurile sunt palpabile, este greu de crezut că jucătorii, ce au 4-5 luni de restanţe vor accepta o nouă amânare, reunirea lotului fiind fixată luni, 24 iulie.Mai mult, şi dacă Primăria Sebeş va aloca banii clubului, fotbaliştii nu au forma legală să-şi recupereze drepturile cuvenite pentru prima parte a acestui an.

Preşedintele Daniel Popa are anumite probleme, este greu de găsit şi i-a delegat dreptul de semnătură al documentelor către antrenorul Doru Oancea. Deja jucătorii, sătui de aşteptare şi incertitudine şi-au solicitat dezlegările, iar trei dintre aceştia N. Bănică, Şt. Radu şi M. Neagu sunt foarte aproape de a ajunge la Metalurgistul Cugir. De asemenea, tinerii R. Trif, A. Lăcătuş, Cl. Marcu sau Ludwig au devenit ţinte interesante pentru celelalte 4 formaţii din judeţ ce activează în Liga a 3-a, începând să-i contacteze.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Sport

Sport

Rezultate excelente obținute de sportivii de la Dojokan Activ Aiud, la Campionatul National de Copii WUKF de la Mediaș

Unirea Ziarul

Publicat

în

Rezultate excelente obținute de sportivii de la Dojokan Activ Aiud, la Campionatul National de Copii WUKF de la Mediaș În zileie de 6 și 7 aprilie 2024, la Medias a avut loc Campionatul National de Copii WUKF, unde au participat 664 sportivi de la 56 cluburi, scrie aiudinfo.ro Câstigătorii aiudeni sunt: – Maier Sara Locul […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea