Rămâi conectat

Actualitate

Un nou SFÂNT român va fi canonizat în iulie. Credincioşii îl vor putea cinsti anual în data de 7 august

Ziarul Unirea

Publicat

în

Un nou SFÂNT român va fi canonizat în iulie. Credincioşii îl vor putea cinsti anual în data de 7 august. Anunţul a fost făcut pe 22 mai de Patriarhul Daniel la Congresul Internațional de Teologie care se desfăşoară zilele acestea la Bucureşti.

La finalul festivităţii de deschidere Congresului, organizat la Palatul Patriarhiei, PF Daniel a transmis că Sfântul Sinod, la propunerea Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului şi a Arhiepiscopiei Bucureştilor, îl va canoniza în şedinţa din iulie anul acesta pe marele rugător isihast şi pictor, Pârvu Mutu, care va avea numele de Sfântul Cuvios Pafnutie – Pârvu Zugravul de la Mănăstirea Robaia. Proclamarea canonizării va avea loc în ziua Schimbării la Faţă a Domnului (6 august 2017) la Mănăstirea Robaia.

Slujba de pomenire se va săvârşi în 7 august, în aceeaşi zi cu slujba Sfintei Cuvioase Teodora de la Sihla. El a stat cinci ani în Moldova, a văzut picturile de acolo de unde s-a inspirat şi a pictat aproape 40 de biserici.

Unele s-au dărmat, altele s-au deteriorat, dar rămâne ca fiind cel mai mare pictor din epoca Brâncovenilor şi a Cantacuzinilor şi primul care a întemeiat aici la Bucureşti o şcoală pentru pictori bisericeşti cu profil naţional, a mai adăugat Patriarhul Daniel.

Făcând referire la viaţa pictorului, Părintele Patriarh, citat de Basilica.ro, a evidenţiat că „i s-a zis ‘Mutul’ nu pentru că era mut, ci pentru că picta numai în stare de rugăciune a minţii sau a inimii şi dacă se întâmpla să vorbească oprea lucrarea până în ziua următoare. El a fost în atenţia noastră pentru canonizare nu doar pentru că era un mare artist, ci în primul rând pentru că era un rugător”.

Pictorul Pârvu Mutu, reprezentant de seamă al stilului brâncovenesc, a trăit în perioada 1657-1735, fiind născut în Câmpulung Muscel. Spre sfârșitul vieții a fost tuns în monahism, primind numele de Pafnutie.

Sursa: evz.ro

Salvează


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Soluție bazată pe tehnologii de recunoaștere a vocii și AI, dezvoltată de o echipă de programatori români

Unirea Ziarul

Publicat

în

Soluție bazată pe tehnologii de recunoaștere a vocii și AI, dezvoltată de o echipă de programatori români O echipă de programatori români a dezvoltat o soluţie software bazată pe tehnologii de recunoaştere a vocii şi inteligenţă artificială (AI) care permite automatizarea părţi din scrierea de cod pe bază de comenzi vocale, scrie AGERPRES. Inovaţia a […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea