Rămâi conectat

Ştirea zilei

Un cugirean a ajuns la urgențe, după ce a confundat sticla de bere cu un recipient în care se afla erbicid

Ziarul Unirea

Publicat

în

Luni seara, în jurul orei 21.00, ambulanța l-a adus la serviciul de urgențe al Spitalului din Cugir pe L.A. în vârstă de 49 de ani, care a fost diagnosticat, la internare, cu intoxicație involuntară cu substanță necunoscută, cu criză de pierdere a cunoștinței.

pulsar_40-300x250Din discuțiile purtate cu pacientul am aflat că acesta a fost la lucru la o grădină și că a confundat sticla de bere cu un recipient din plastic în care se afla o substanță folosită la erbicidarea buruienilor.

,,După ce am luat o înghițitură din recipient mi-am dat seama că este ceva toxic și am vomitat imediat. Cred că asta m-a salvat, altfel, situația s-ar fi putut complica destul de mult. Am simțit că amețesc și am chemat salvarea,, ne-a declarat pacientul.

Medicul de gardă ne-a spus că nu știe încă substanța cu care s-a intoxicat pacientul. ,,Există suspiciune cu privire la o substanță organo-fosforată folosită la erbicidarea cerealelor, aflată într-un recipient din care pacientul a băut crezând că este vorba de bere,, a afirmat medicul de gardă. După aplicarea tratamentului medical de rigoare,

L.A. a refuzat transportul și internarea la clinica județeană de specialitate. (C.P.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Un elev de la Colegiul Național “Bethlen Gábor” din Aiud, premiul III la etapa națională a olimpiadei de matematică pentru școlile cu predare în maghiară și calificare la faza internațională

Ziarul Unirea

Publicat

în

Un elev de la Colegiul Național “Bethlen Gábor” din Aiud, premiul III la etapa națională a olimpiadei de matematică pentru școlile cu predare în maghiară și calificare la faza internațională Elevul Gábor Farkas Ferenc s-a calificat la etapa națională, unde a obţinut premiul III și s-a calificat la etapa internațională a olimpiadei. Citește și: FOTO: […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea