Rămâi conectat

Curier Județean

Doi candidați din Alba pe lista celor admiși să susțină examenul de capacitate al judecătorilor și procurorilor stagiari

Ziarul Unirea

Publicat

în

Institutului Naţional al Magistraturii organizează, la Bucureşti, examenul de capacitate al judecătorilor stagiari şi procurorilor stagiari. La concurs au fost admiși să participe 101 judecători stagiari și 109 procurori stagiari, pe liste aflându-se doi candidați din Alba – Sabina Simona Cotoară, de la Judecătoria Aiud și Alina Maria Gavrilă de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sebeș.

concurs inmExamenul de capacitate constă în verificarea cunoştinţelor teoretice şi practice, prin probe scrise şi orale.

Probele scrise constau în lucrări cu subiecte distincte, pentru judecători şi procurori, inclusiv soluţionarea unor speţe şi redactarea de lucrări cu caracter practic. în funcţie de specificul activităţii candidaţilor şi se suţin la următoarele materii: a) drept civil; bjdrept procesual civil; c) drept penal; d) drept procesual penal.

Probele scrise se vor susţine pe parcursul a două zile, respectiv 1 şi 2 octombrie 2016 conform calendarului de desfăşurare a examenului aprobat, după următoarea repartizare:

– 1 octombrie 2016 – drept civil şi drept procesual civil;
– 2 octombrie 2016 – drept penal şi drept procesual penal;

Probele orale se susţin în perioada 22 octombrie – 2 noiembrie 2016, la următoarele materii: fundamentele constituţionale ale statului de drept, instituţiile de bază (din: dreptul civil, dreptul procesual civil, dreptul penal şi dreptul procesual penal) organizarea judiciară şi Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor.

Personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor optează, prin cererea de înscriere la examenul de capacitate, pentru susţinerea probelor scrise şi orale, fie împreună cu judecătorii, fie împreună cu procurorii, lucrările cu caracter practic pe care le vor susţine urmând să fie particularizate în funcţie de instituţiile de la care provin.

Pe durata desfăşurării probelor scrise şi orale este permisă consultarea legislaţiei relevante aprobate de Consiliul Superior al Magistraturii. Nu se acceptă în timpul examenului ediţii comentate sau adnotate ale legislaţiei menţionate. De asemenea, nu sunt acceptate exemplare ale acesteia cu menţiuni proprii pe margine.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Cu rezultate spectaculoase în campaniile precedente, cercetările arheologice de la Râmeţ şi Oarda continuă şi în 2024

Unirea Ziarul

Publicat

în

Cu rezultate spectaculoase în campaniile precedente, cercetările arheologice de la Râmeţ şi Oarda continuă şi în 2024 Două şantiere arheologice unde au fost făcute unele dintre cele mai importante descoperiri din ultimii ani din Alba, de la Râmeţ – în zona denumită de localnici „Gugu”, şi la Oarda – zona „Bulza”, vor continua şi în […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea