Rămâi conectat

Opinii - Comentarii

Tradiții de sărbătoarea celor 40 de mucenici: Cine au fost aceştia şi de ce se beau 40 de pahare cu vin?

Ziarul Unirea

Publicat

în

Pe data de 9 martie sunt pomeniți în calendarul ortodox Sfinții 40 de mucenici din Sevastia. Tradiția spune că cei 40 de sfinți au fost soldați torturați până la moarte pentru ca nu au vrut să se închine unor idoli și și-au păstrat religia creștină. Așa că, pe 9 martie, gospodinele pregătesc 40 de colaci pe care îi dau de pomană.

 

 

În Dobrogea și Muntenia, colacii sunt fierți în apă cu zahăr, scorțișoară și nucă. În Moldova au forma cifrei 8, un simbol al infinitului și echilibrului divin, și sunt făcuți din aluat de cozonac, apoi unși cu miere și nucă.

Tot în această zonă, sărbatoarea celor 40 de mucenici coincide cu începerea anului agricol. Așă că oamenii merg la biserică și iau aghiasmă pentru a stropi câmpurile, fiind convinși că astfel vor avea o recoltă bogată.

De asemenea, tradiţia mai spune că bărbaţii ar trebui să bea 40 de pahare cu vin, pentru a fi sănătoşi tot anul.

Sfinții mucenici erau toți ostași în armata romană staționată, în timpul împăratului Liciniu (308 — 324), în Sevastia Armeniei, și proveneau de fel din zona Asiei Mici (Capadocia). Conducătorul lor militar se numea Agricola, un aspru luptător împotriva creștinilor. Aflând că un grup de 40 de ostași din subordinea sa a refuzat să se închine idolilor, fiind creștini, le-a ordonat să își lase credința.

În numele celor 40 a răspuns Chirion, cel mai mare în grad dintre ei: ‘Cum am luptat și am biruit pe vrăjmași, pentru împăratul pământesc, tot așa vom lupta și pentru Împăratul ceresc, împotriva vrăjmașilor Lui’. Neputând să îi convingă să renunțe la credința în Hristos, Agricola a ordonat ca cei 40 de tineri ostași să fie obligați să intre — dezbrăcați — în lacul Sevastia, care era în acea perioadă a anului aproape înghețat. Unul dintre ei nu a rezistat și a ieșit din lac, dar, intrând în baia caldă cu care erau ademeniți cei din lac, a murit.

Numărul mucenicilor s-a completat cu unul dintre cei care îi păzeau. Acesta, văzând tăria martirilor, s-a declarat și el creștin și a intrat în lac, alături de ceilalți. După ce au fost scoși din apă, martirilor li s-au sfărâmat gleznele, apoi au fost arși de vii.

Ziua de Măcinici (9 martie) este socotită în calendarul popular începutul Anului Agrar, celebrat la hotarul dintre iarnă și vară, dintre zilele friguroase ale Dochiei și zilele călduroase ale Moșilor. În ziua de Măcinici s-au suprapus două sărbători de înnoire sezonieră a timpului: ultima zi a Babei Dochia, când, conform tradiției, aceasta moare și se preface în stană de piatră, și prima zi a Moșilor.

Obiceiurile acestei sărbători populare se înscriu într-un scenariu ritual specific Anului Nou: prepararea alimentelor rituale (Sfinți, Sfințișori, Brădoși); beția rituală atestată de tradiția populară, care susține că e bine să bei în această zi 40 sau 44 de pahare cu vin; deschiderea mormintelor și porților Raiului pentru revenirea sufletelor printre cei vii; aprinderea focurilor de Măcinici prin curți și grădini, în fața caselor și în câmp; purificarea oamenilor și vitelor prin stropirea cu apa sfințită; protecția magică a caselor și anexelor gospodărești prin înconjurarea lor cu cenușă provenită de la focurile de Măcinici; bătutul pământului cu maiurile (ciocane mari din lemn) pentru alungarea frigului și scoaterea căldurii, așteptarea spiritelor morților cu scaune și mese întinse la focurile de Măcinici; observații și promisiuni meteorologice; aflarea norocului în noul an prin prepararea turtei de Măcinici; credința că este un timp extrem de favorabil prinderii vrăjilor și farmecelor; retezatul stupilor (scoaterea mierii de albine); tăierea primelor corzi de viță de vie ș.a.

Măcinici se numesc și spiritele moșilor și strămoșilor, sărbătoarea din calendarul popular corespunde, ca dată calendaristică și, parțial, ca semnificație, cu cei 40 de Sfinți Mucenici din calendarul bisericesc, jertfiți pentru credința lor în cetatea Sevastiei. Jertfele și sacrificiile umane săvârșite în vremurile preistorice în ziua Anului Nou sunt amintite astăzi de formele antropomorfe ale aluatului fiert sau copt în ziua de Măcinici și mâncat sacramental.

Ziua de 9 martie era o sărbătoare a morților, când li se împărțeau nu numai măcinici, ci și fasole sleită, nuci, poame, alune.

În satele bucovinene se făceau praznice ocazie cu care se dădea pomană celor adunați câte un colăcel, lumină aprinsă și un pahar cu băutură.

Obiceiul de a bea 40 sau 44 de pahare de vin în ziua de 9 martie este o reminiscență a sărbătorilor bahice ale antichității. Oamenii credeau că vinul băut la Măcinici se transformă de-a lungul anului în sânge și putere de muncă.

Dacă cineva din satele în care se practica obiceiul nu putea bea atâtea pahare pline cu vin, trebuia să guste sau cel puțin să fie stropit cu vin. Numărul paharelor de vin băute ar corespunde cu numărul Sfinților Mucenici din Sevastia care poartă diferite nume zonale: Moși, Sfinți, Sfințișori, Mucenici ș.a.

În ziua de 9 martie se făceau numeroase pronosticuri meteorologice ale noului an. Dacă pământul este înghețat în această zi, se zice că toamna nu vor fi brume și oamenii pot semăna porumbul cât de târziu; iar dacă nu îngheață, toamna va pica bruma devreme și din cauza aceasta oamenii trebuie primăvara să semne repede. De asemenea, se crede că așa cum va fi timpul în ziua de Măcinici va fi toată primăvara.

Credința că începutul simbolic al activităților economice la Anul Nou aduce spor și belșug era foarte puternică, în ziua de 9 martie era scos plugul în țarină și se trăgea prima brazdă. Ieșirea cu plugul în moșie avea valoare de simbol, întrucât din acel moment începea anul agrar.

Sursa: digi24.ro

Salvează

Salvează

Salvează


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

29 Martie: România a devenit membru NATO, alături de alte șase țări din Europa de Est

Bogdan Ilea

Publicat

în

29 Martie: România a devenit membru NATO, alături de alte șase țări din Europa de Est La 29 martie 2004, cele șapte state invitate la Summit-ul NATO de la Praga să devină membre ale Alianței (Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, Romania, Slovacia, Slovenia), printre care și România, au depus instrumentele de aderare la Departamentul de Stat […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea