Rămâi conectat

Curier Județean

Totul despre admiterea la Universitatea „1 Decembrie 1918”. CALENDAR, numărul de locuri, acte necesare, taxa de înscriere

Ziarul Unirea

Publicat

în

De luni, 17 iulie 2017, absolvenții de liceu din județul Alba se pot înscrie la Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia, comisiile de admitere urmând să funcționeze zilnic până pe 27 iulie, de luni până vineri, între orele 9.00 – 15.00, iar sâmbătă, între orele 9.00 – 13.00, cu excepția zilei de duminică, 23 iulie.

La Facultatea de Teologie Ortodoxă, comisia de admitere se află la primul etaj al instituției, situate lângă Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan”, iar la celelalte facultăți, comisiile vor funcționa la primul etaj al clădirii principale (corpul C), astfel: pentru Facultatea de Istorie și Filologie – sala S8, pentru Facultatea de Științe Economice – Aula Mică, pentru Facultatea de Științe Exacte și Inginerești – A4, pentru Facultatea de Drept și Științe Sociale – S12. Candidații pot să se prezinte personal la comisiile de admitere, cu actul de identitate sau pot fi reprezentați de o altă persoană, prin procură notarială.

Înscrierea candidaților se realizează pe baza următoarelor acte: cerere de înscriere (se poate descărca de pe site-ul www.uab.ro, la secțiunea Admitere), chitanță de 150 lei privind plata taxei de înscriere de la casieria admiterii (situate la etajul I, în sala S7) sau documente doveditoare referitoare la scutirea de la plata taxei de admitere. În contul taxei de 150 de lei, candidatul se poate înscrie la toate specializările din cadrul aceleiași facultăți, indiferent de forma de studiu, cursuri de zi sau învățământ la distanță (ID).

De exemplu, la Facultatea de Istorie și Filologie, el poate opta atât pentru istorie și arheologie (în limba engleză), cât și pentru specializările filologice (limba română – limba engleză, respectiv traducere și interpretare), în total 4 specializări, fără să fie necesară plata altei taxe. În schimb, dacă va opta și pentru una sau mai multe specializări de la o altă facultate, de exemplu Educație fizică și sportivă, din cadrul Facultății de Drept și Științe Sociale, atunci va trebui să achite încă o taxă de 150 de lei. Similar, dacă alege o altă specializare sau mai multe de la a treia facultate, cum ar fi Administrarea afacerilor (ID) din cadrul Facultății de Științe Economice, el va plăti în total 450 de lei și așa mai departe.

Pe baza unor acte doveditoare, sunt scutiţi de plata taxelor de înscriere candidaţii orfani de ambii părinţi care nu au depăşit vârsta de 25 de ani, tinerii proveniţi din centrele de plasament, candidaţii cu handicap, copiii personalului didactic şi didactic auxiliar aflat în activitate sau pensionat din sistemul de învățământ, precum şi copiii angajaţilor UAB.

În dosarul plic, alături de cererea de înscriere-tip completată, candidaţii vor anexa următoarele documente: diploma de bacalaureat sau echivalentă acesteia, în original (adeverinţa eliberată anterior obţinerii diplomei de bacalaureat este valabilă doar pentru candidaţii care au promovat BAC-ul în sesiunile anului şcolar 2016 – 2017) și foaia matricolă care însoţeşte diploma de bacalaureat sau echivalenta acesteia, în original. Suplimentar, candidaţii la specializările Educaţie fizică şi sportivă, respectiv Kinetoterapie şi motricitate specială sunt obligați să completeze și fişa de consultaţii medicale, în original, iar pentru specializările teologice sunt necesare şi următoarele acte, tot în original: binecuvântarea scrisă a ierarhului, certificatul de botez şi recomandarea preotului paroh.

Candidaţii la specializarea Informatică premianți ai concursului şcolar in4it-UAB 2017 organizat de UAB trebuie să prezinte diploma de premiu (I, II, III sau menţiune), în original, dacă au optat pentru înlocuirea mediei la bacalaureat cu nota obţinută la concurs, la dosar păstrându-se o copie certificată conform cu originalul de către comisia de admitere. La rândul lor, premianții la olimpiadele internaționale (I, II, III sau mențiune) pot fi admişi fără concurs anexând la cererea de înscriere diploma de premiu, în original. Orice eroare sau omisiune în completarea cererii de înscriere, intenţionată sau nu, intră în răspunderea candidatului, acesta suportând consecinţele aferente. După încheierea înscrierilor, opţiunile, ordinea acestora şi alte informaţii din fişa de înscriere nu pot fi modificate.

La cele mai multe specializări, admiterea la UAB se va face pe baza mediei de la bacalaureat, excepție făcând specializarea Muzică religioasă – probe vocaționale (60%) și probă scrisă (40%) și specializările la care se susține probe eliminatorii: Arheologie, Administrarea afacerilor și Informatică (în limba engleză) – probă de competență lingvistică, Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar – probă de aptitudini vocaționale, Educație fizică și sportivă și Kinetoterapie şi motricitate specială – probe de aptitudini sportive, Teologie ortodoxă pastorală: media la BAC – 50%, proba scrisă – 50%, plus probă eliminatorie.

În total, vor fi 650 de locuri bugetate, 10 locuri pentru candidați romi, 895 de locuri cu taxă și 275 de locuri pentru învățământul la distanță. Pe facultăți, situația locurilor scoase la admitere este următoarea:

*Facultatea de Istorie și Filologie: 66 locuri buget, 3 locuri romi, 150 locuri taxă,
*Facultatea de Ştiinţe Economice: 158 locuri buget, 2 locuri romi, 235 locuri taxă, 225 locuri ID (câte 75 de locuri la fiecare din specializările: Economia comerţului, turismului şi serviciilor; Administrarea afacerilor și Contabilitate şi informatică de gestiune);
*Facultatea de Ştiinţe Exacte și Inginereşti: 137 locuri buget, 1 loc romi, 150 locuri taxă,
*Facultatea de Drept și Ştiinţe Sociale: 222 locuri buget, 3 locuri romi, 293 locuri taxă, 50 locuri ID (la specializarea Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar),
*Facultatea de Teologie Ortodoxă: 67 locuri buget, 1 loc romi, 67 locuri cu taxă.

Cuantumul taxelor se stabilește anual de Senatul UAB, iar pentru anul universitar 2017 – 2018 acesta este cuprins între 1.900 și 3.600 de lei, în funcție de specializări, putând fi plătită în 4 tranșe egale. Ierarhizarea candidaţilor se face în următoarea ordine de prioritate:

a) media generală de admitere,
b) opţiunile candidaţilor în ordinea din cererea de înscriere la admitere.

Media generală minimă de admitere la licenţă nu poate fi mai mică de 5.00 sau decât un număr minim de puncte echivalent.

În continuare, calendarul admiterii este următorul:

28 iulie: susţinerea probei scrise şi a probelor de aptitudini, eliminatorii sau de competenţă lingvistică;
29 iulie: ierarhizarea candidaţilor pe baza criteriilor de selecţie;
31 iulie: comunicarea rezultatelor admiterii; 31 iulie – 4 august: înmatricularea candidaţilor admişi pe locuri finanţate prin granturi de studii şi cu taxă; 7 – 25 august: înmatricularea candidaţilor admişi pe locuri cu taxă (realizată la nivel de secretariate ale facultăţilor).

Pentru înmatriculare, candidații declarați admiși fie pe locurile finanţate de la buget, fie pe locurile cu taxă mai au nevoie la dosar, pe lângă documentele deja anexate, și de următoarele acte: xerocopia actului de identitate, adeverinţă medicală, în original, eliberată de cabinetul şcolar sau medicul de familie; două fotografii ¾ și un dosar plic. Totodată, certificatul de naștere și certificatul de căsătorie (dacă este cazul) vor fi prezentate comisiei în original, urmând să fie păstrate la dosar copia păstrează copia certificată conform cu originalul de către comisia de admitere.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Vaccinarea antirujeolică, în județul Alba, cu mult sub media națională. Zeci de cazuri de rujeolă, înregistrate doar într-o săptămână!

Unirea Ziarul

Publicat

în

Vaccinarea antirujeolică, în județul Alba, cu mult sub media națională. Zeci de cazuri de rujeolă, înregistrate doar într-o săptămână! Acoperirea vaccinală antirujeolică, atât cu prima doză, cât şi la cea de-a doua, este în judeţul Alba cu mult sub media naţională, în condiţiile în care numai în prima săptămână din aprilie s-au înregistrat în judeţ […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea