Rămâi conectat

Actualitate

Termenul de depunere a documentației pentru Programul Tomate prin care agricultorii primesc fonduri nerambursabile, prelungit până în 15 iunie

Ziarul Unirea

Publicat

în

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat că a fost prelungit până în data de 15 iunie termenul de depunere a documentației pentru Programul Tomate, prin care producătorii agricoli beneficiază de 3.000 de euro pentru minimum o mie de metri pătrați cultivați cu tomate.

”Da, rămâne 15 iunie, o dată pe care noi am considerat-o necesară a prelungi actul normativ, dat fiind temperaturile scăzute din această primăvară. Programul acesta este pentru prima dată introdus în România, pe opt ani, și pentru a da viață acestui program și a satisface cerințele producătorilor am considerat că este util să prelungim până pe 15 iunie. În acest sens, am realizat un proiect de act normativ, l-am lansat în dezbatere publică, cât de curând va primi aprobarea guvernului, iar producătorii agricoli vor putea beneficia de cei 3.000 de euro pentru o mie de metri pătrați cultivați cu tomate”, a spus, duminică, Petre Daea.

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a anunțat recent o propunere privind prelungirea termenului limită de depunere a documentației pentru subvențiile vizând cultivarea roșiilor în solarii, de la 31 mai la 15 iunie.

Ministrul a motivat că a primit solicitări pentru prelungirea termenului din cauza valului de temperaturi scăzute înregistrate pe arii extinse din țară în ultimele luni, fapt care a îngreunat valorificarea tomatelor de către unii mici fermieri în termenul necesar obținerii subvenției.

Pentru a fi eligibili acordării acestei forme de sprijin financiar pentru cultura tomate în spații protejate (sere, solarii), beneficiarii trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții: să dețină o suprafață cultivată cu tomate de minimum 1.000 mp; să obțină o producție de minimum 2 kg de tomate/mp și să valorifice o cantitate de tomate de minimum 2.000 kg dovedită cu documente justificative, de pe suprafața de teren menționată; să fie înregistrați în evidențele Registrului agricol deschis la primării; să valorifice producția în perioadele ianuarie-mai, inclusiv și noiembrie-20 decembrie, inclusiv.

Sursa Agerpres


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Vinerea Mare la catolici: Ziua în care Hristos a fost răstignit şi a murit pe cruce. Tradiții în Vinerea Neagră

Ziarul Unirea

Publicat

în

Vinerea Mare la catolici: Ziua în care Hristos a fost răstignit şi a murit pe cruce. Tradiții în Vinerea Neagră Vineri, 29 martie 2024, este o zi specială pentru credincioșii romano-catolici și reformați din întreaga lume. Este Vinerea Mare, zi în care aceștia trebuie să stea departe de mesele îmbelşugate, să se roage și să […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea