Tentativă de omor la Gârda de Sus: Bărbat arestat după ce l-a lovit cu un topor pe un consătean
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba au dispus, la data de 7 iulie 2016, luarea măsurii preventive a reținerii pe o durată de 24 de ore și punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul BELEI TRAIAN, din Gârda de Sus, acesta fiind cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor.
În data de 08 iulie 2016, urmare propunerii formulate de către procuror, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Alba a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o durată de 30 de zile, fiind emis mandat de arestare preventivă.
În fapt, s-a reţinut că în data de 06.07.2016, în jurul orei 17,00, pe fondul consumului de alcool şi al unui conflict anterior, a aplicat iniţial cu un patent o lovitură în zona capului iar apoi, cu un topor, alte 3 lovituri în zona capului şi a spatelui numitului B. G., în urma cărora victima a suferit leziuni care i-au pus în primejdie viaţa, fiind transportată la Spitalul orăşenesc Cîmpeni, iar de aici, cu un elicopter SMURD, la Spitalul din Tîrgu Mureş unde a fost supusă unei intervenţii chirurgicale de urgenţă.
Investigaţiile au fost efectuate cu sprijinul ofiţerilor de poliţie din cadrul I.P.J. Alba.
Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO Georgiana Pavelescu, o tânără din Alba, ambasadoare a cântecului popular de pe Valea Sebeșului, la „Primăvara românească la Bruxelles”
Georgiana Pavelescu, o tânără din Alba, ambasadoare a cântecului popular de pe Valea Sebeșului, la „Primăvara românească la Bruxelles” Georgiana Pavelescu, o tânără originară de pe Valea Sebeșului, județul Alba, a fost weekend-ul trecut ambasadoarea Cântecului Popular Românesc în cadrul evenimentului „Primăvara românească la Bruxelles”, eveniment prin care Europarlamentarul PSD, Victor Negrescu, continuă an de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Ce nume se sărbătoresc de SFÂNTUL GHEORGHE 2024: Peste 900.000 de români își serbează onomastica în 23 aprilie
-
Opinii - Comentariiacum o zi
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Legendele Sfântului Gheorghe. Cum l-a înfrânt pe balaur şi de ce nu este bine să dormim în această zi
-
Opinii - Comentariiacum 20 de ore
Cui îi spunem „La mulți ani!” de Sfântul Gheorghe: Nume care se serbează în ziua Sfântului Mare Mucenic, purtătorul de biruință
-
Curier Județeanacum o zi
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2024: URARI și FELICITARI pentru cei dragi care își sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Obiceiuri, tradiţii şi superstiţii de Sfântul Gheorghe, unul dintre cei mai venerați sfinți din calendarul ortodox