Rămâi conectat

Actualitate

Taxele pentru eliberarea permisului auto sau pașaport se pot achita și la oficiile Poștei Române

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

O serie de tarife auto, printre care și cele percepute pentru eliberarea permiselor de conducere sau taxele pentru eliberarea pașapoartelor pot fi achitate și la oficiile Poștei Române, a anunțat compania într-un comunicat de presă publicat de agerpres.ro.

Decizia se aplică în urma modificărilor aduse de OUG 41/2016, privind stabilirea unor măsuri de simplificare a procedurilor de încasare a unor taxe și tarife prevăzute de actele normative referitoare la circulația pe drumurile publice și regimul liberei circulații.

Potrivit Companiei Naționale „Poșta Română” (CNPR), taxele și tarifele vizate de actul normativ pot fi achitate prin mandat poștal la oricare oficiu sau agenție a operatorului național de servicii poștale. În acest caz este vorba despre taxele percepute pentru eliberarea pașapoartelor și de tarifele pentru confecționarea și valorificarea plăcilor cu numere de înmatriculare, a certificatelor de înmatriculare, a autorizațiilor provizorii și a permiselor de conducere.

Taxele percepute pentru eliberarea pașapoartelor sunt următoarele: pașaport electronic simplu, cu valabilitate de trei ani, eliberat minorilor cu vârsta până la 12 ani — 258 de lei, pașaport electronic simplu, cu valabilitate de cinci ani, eliberat adulților cu vârsta peste 12 ani — 283 de lei, și pașaport simplu temporar — 219 lei.

În ceea ce privește tarifele auto, acestea se variază între 17 lei — pentru confecționarea și valorificarea plăcilor cu numere de înmatriculare permanente, de probă, temporare, provizorii și ale vehiculelor diplomaților și persoanelor asimilate TIP C și 68 de lei — pentru permisul de conducere.

De asemenea, pentru păstrare combinație număr de înmatriculare se va plăti 30 de lei, atribuire combinație număr preferențial costă 45 de lei, eliberarea certificatului de înmatriculare 37 de lei, iar autorizația provizorie 13 lei.

În plus, tariful pentru confecționarea și valorificarea plăcilor cu numere de înmatriculare permanente, de probă, temporare, provizorii și ale vehiculelor diplomaților și persoanelor asimilate TIP A este de 20 de lei/bucată, în timp ce tariful pentru confecționarea și valorificarea plăcilor cu numere de înmatriculare permanente, de probă, temporare, provizorii și ale vehiculelor diplomaților și persoanelor asimilate TIP B este de 23 lei/bucată.

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a anunțat, marți, că, începând cu data de 5 iulie 2016, plata pentru eliberarea permiselor de conducere și a pașapoartelor se poate face prin internet banking, virament bancar, mandat poștal sau în numerar, ca urmare a intrării în vigoare a ordonanței privind măsurile de simplificare la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative.

În același timp, plata în numerar a acestor servicii nu se mai face prin casieriile CEC Bank.

Conform sursei citate, plata în numerar se poate face la casieriile unităților Trezoreriei Statului, casieriile Instituțiilor Prefectului (pentru pașapoarte), la ghișeele serviciilor publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor (pentru documentele emise de acestea) din cadrul Instituțiilor Prefectului și prin mandat poștal.

În București, pentru facilitarea obținerii acestor documente, la punctul de lucru din șoseaua Pipera va fi deschisă o casierie a Trezoreriei Statului pentru încasarea taxei de pașapoarte.

Sumele se încasează într-un cont unic de disponibil deschis la unitățile teritoriale ale Trezoreriei Statului pe numele Instituției Prefectului.

Pe documentul de plată vor fi înscrise CNP-ul și numele persoanei beneficiare a serviciului solicitat, contul IBAN, codul fiscal și denumirea instituției prefectului unde va fi depusă cererea de eliberare a pașaportului, permisului de conducere, certificatului de înmatriculare sau a altor documente, după caz, suma și tipul de documente pentru a cărui contravaloare se încasează plata, se mai arată în comunicatul citat.

Potrivit ordonanței, pentru reducerea birocratizării, în situația pașapoartelor se va face o singură plată într-un cuantum care va cumula contravaloarea pașaportului, taxa pentru serviciul public prestat și, după caz, tariful suplimentar, valoarea rămânând neschimbată față de cât este în prezent.

Atât în cazul pașapoartelor simple temporare, cât și al pașapoartelor simple electronice, în situația în care plata taxei de pașaport s-a efectuat prin mijloace de plată online, la momentul depunerii cererii, solicitantul trebuie să prezinte extrasul de cont doveditor, certificat de bancă. Când plata se efectuează prin mandat poștal este necesară prezentarea ca document doveditor al plății factura aferentă emisă de oficiul poștal.

Actele necesare și termenele de eliberare a documentelor emise de MAI rămân neschimbate.

MAI precizează că cetățenii pot depune cereri pentru eliberarea pașapoartelor simple electronice, precum și pentru pașapoartele simple temporare la orice serviciu public comunitar, indiferent de locul de domiciliu.

Pașaportul simplu electronic poate fi ridicat de la orice serviciu public comunitar pentru eliberarea și evidența pașapoartelor, nu doar acela de unde s-a depus cererea, cu condiția ca cetățeanul să fi optat pentru acest lucru la momentul depunerii cererii. De asemenea, la solicitare, pașapoartele simple electronice se pot livra, prin curier, la adresa de domiciliu sau la reședință, în schimbul unei taxe suplimentare care se plătește la momentul primirii documentului.

Sursa: agerpres.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Prognoza METEO de 1 Mai și de Paște 2024. Când se va încălzi vremea?

Unirea Ziarul

Publicat

în

Prognoza METEO de 1 Mai și de Paște 2024. Când se va încălzi vremea? ANM anunță momentul în care se va încălzi vremea: prognoza detaliată de Paște și 1 Mai 2024 Alina Șerban, meteorolog ANM, a explicat că, începând din acest weekend vremea va intra într-un proces de încălzire, iar temperaturile maxime vor ajunge în […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea