Surse| După model feudal, ”baronii” PNL vor fi numiți de la Centru – potrivit unei propuneri de modificare a Statutului partidului
Aflăm din surse bine informate că noul PNL își pregătește terenul pentru alegerile locale, lucru cât se poate de normal. Mai exact, se pare că exista o propunere de modificare a Statutului, care prevede ca la desemnarea președinților de Consilii Județene un rol decisiv îl va avea conducerea centrală a partidului și nu organizațiile locale.
Aprobarea acestei propuneri ar schimba, într-o oarecare măsură, modul în care se va aplica în cadrul partidului noua Lege Electorală, prin care s-a stabilit că șefii de administrații județene nu vor mai fi aleși prin vot direct, de către alegători, ci indirect, prin votul a 50%+1 dintre consilierii județeni care, în mod firesc, în cazul în care reușesc să formeze o majoritate, ar desemna și ar vota pentru funcția de președinte CJ o persoană agreată de organizația județeană a partidului. Mai concret, conducerea de la nivel naţional al noului PNL, ar decide preşedinţii de CJ, chiar şi împotriva voinţei organizaţiilor judeţene, fireşte, indirect, prin desemnarea candidatului care ar urma sa fie ales de către consilierii judeţeni.
Dacă propunerea de modificare a Statutului PNL (care se vrea stindardul democrației în România), va fi aprobată, partidul s-ar ”feudaliza”, adică ”monarhii” de la Centru și-ar desemna ”baronii” locali (președinții de CJ-uri) și ar împărți țara în feude, conform propriei lor voințe. Ba mai mult, ceea ce e de râsul lumii, dacă această propunere va fi adoptată și se va ajunge ca Bucureștiul să aibă principalul cuvânt în desemnarea președintelui CJ, nu poate fi vorba nici măcar de o ”monarhie luminată”, ci am fi în fața unei false aristocrații, adică o oligarhie în care vor domni puțini oameni (de la Centru), și nu știm cât de buni…
În ce privește situația generală, atât sub aspectul noii legislații electorale, cât și prin prisma propunerii de modificare a Statutului PNL, noi credem (parafrazându-l pe Platon) că situația a fost gândită așa: de ce să voteze cei mulți, deoarece printre ei există mereu oameni răi, când pot să decidă mai puțini… ”băieți deștepți”?!
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
LOCURI de MUNCĂ în județul Alba, la data de 23 APRILIE 2024: 564 posturi sunt disponibile în Alba Iulia, Aiud, Câmpeni, Ocna Mureș, Sebeș și Teiuș
LOCURI de MUNCĂ în județul Alba, la data de 23 APRILIE 2024: 564 posturi sunt disponibile în Alba Iulia, Aiud, Câmpeni, Ocna Mureș, Sebeș și Teiuș Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă pot viziona ofertele accesând www.anofm.ro, selectați AJOFM Alba, secțiunea Persoane fizice – Locuri de muncă vacante sau se pot prezenta la […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 16 ore
Ce nume se sărbătoresc de SFÂNTUL GHEORGHE 2024: Peste 900.000 de români își serbează onomastica în 23 aprilie
-
Opinii - Comentariiacum 18 ore
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 15 ore
Legendele Sfântului Gheorghe. Cum l-a înfrânt pe balaur şi de ce nu este bine să dormim în această zi
-
Opinii - Comentariiacum 5 ore
Cui îi spunem „La mulți ani!” de Sfântul Gheorghe: Nume care se serbează în ziua Sfântului Mare Mucenic, purtătorul de biruință
-
Curier Județeanacum 11 ore
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2024: URARI și FELICITARI pentru cei dragi care își sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 19 ore
Obiceiuri, tradiţii şi superstiţii de Sfântul Gheorghe, unul dintre cei mai venerați sfinți din calendarul ortodox