Rămâi conectat

Actualitate

STUDIU: Muzica îi ajută pe bebeluși să învețe să vorbească mai repede

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Muzica îi ajută pe bebeluși să învețe să vorbească, conform unui studiu publicat în SUA, care a analizat comportamentul unor copii mici participanți la jocuri ce implicau ritmuri muzicale, relatează marți AFP.

Cercetătorii au comparat 20 de copii de nouă luni care au ascultat ritmuri muzicale bătute într-o mică tobă cu alți 19 bebeluși de aceeași vârstă care se jucau cu alte jucării (mașinuțe sau cuburi). Aceștia au constatat că bebelușii din grupul de jocuri muzicale prezentau o activitate mai intensă în regiunile creierului care asigură detectarea caracteristicilor vocale și muzicale, lucru important în învățarea limbii.

„Studiul nostru este primul desfășurat pe copii atât de mici care sugerează faptul că expunerea la ritmuri muzicale la o vârstă fragedă poate duce la îmbunătățirea capacității de a detecta ritmuri în limbaj și le poate anticipa”, arată Christina Zhao, cercetător la Institutul de învățare și de științe ale creierului (I-LABS) de la Universitatea Washington (nord-vest), principalul autor al studiului, publicat în Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS). „Acest lucru înseamnă că o stimulare muzicală timpurie poate avea efecte mai extinse asupra capacităților cognitive”, adaugă ea.

Nou-născuții și bebelușii experimentează un mediu complex, în care sunetele, lumina și senzațiile variază în permanență, arată Patricia Kuhl, co-director al I-LABS, coautor al cercetării. „Pentru a dobândi capacitatea de a vorbi, copilul trebuie să poată recunoaște tonuri și ritmuri și să le anticipeze”, arată ea, adăugând că această capacitate de percepție sonoră „este o aptitudine cognitivă importantă” și că „îmbunătățirea ei de timpuriu poate avea efecte durabile asupra învățării”.

Limba, ca și muzica, are caracteristici ritmice foarte puternice, subliniază cercetătorii. Astfel, ritmul silabelor ajută la distingerea sunetelor și la înțelegerea a ceea ce spune cineva, iar capacitatea de a identifica diferențele dintre sunete îi ajută pe bebeluși să învețe să vorbească, explică ei.

Pentru a testa efectele unei învățări muzicale, cei 20 de bebeluși au participat timp de o lună la 12 sesiuni a câte 15 minute în laborator, cu părinții care le ghidau activitățile. Aceștia băteau măsura unor cântece pentru copii în trei timpi, cum ar fi valsul, sub conducerea unui cercetător. La o săptămână de la sfârșitul experimentului, toți bebelușii au fost supuși unei scanări pentru a vedea care regiune a creierului are o activitate mai intensă când ascultau o serie de sunete muzicale și de cuvinte, pe ritmuri uneori alternate. Copiii din grupul cu jocuri muzicale au prezentat toți reacții cerebrale mai puternice, arătând că pot detecta mai bine alterările ritmice decât bebelușii din grupul martor.

Cercetătorii s-au ocupat îndeosebi de două regiuni cerebrale, cortexul auditiv și prefrontal, cheia atenției și a concentrării. (C.M.)

sursa:Agentia Națională de Presă Agerpres


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Prognoza METEO de 1 Mai și de Paște 2024. Când se va încălzi vremea?

Unirea Ziarul

Publicat

în

Prognoza METEO de 1 Mai și de Paște 2024. Când se va încălzi vremea? ANM anunță momentul în care se va încălzi vremea: prognoza detaliată de Paște și 1 Mai 2024 Alina Șerban, meteorolog ANM, a explicat că, începând din acest weekend vremea va intra într-un proces de încălzire, iar temperaturile maxime vor ajunge în […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea