Rămâi conectat

Curier Județean

STAREA PÂRTIILOR din Alba: În ciuda valului de căldură ”primăvăratică”, încă se schiază la Șureanu și în Arieșeni

Ziarul Unirea

Publicat

în

Căldura neobișnuit de mare din ultimele zile a transformat zăpada incredibil de frumoasă și de multă, așternută de curând, într-o zăpadă grea și apătoasă, specifică primăverii de munte. Așadar am putea spune că primăvara se simte, în sfârșit, și la Șureanu, iar primele care o demonstrează sunt drumul, vizibil afectat, și zăpada, tot mai fleșcăită.

Cu toate acestea, la Șureanu omătul a rămas omăt și se va putea schia cu certitudine între 24-30 martie 2017, Șureanu fiind, de altfel, unul din puținele locuri în care se mai poate schia în România, la ora actuală. Această realitate nu mai este o supriză de ani buni, la final de sezon, însă la fel de real e faptul că jos, la oraș, oamenii umblă în tricou și ies cu bicicleta. Puțini ar putea crede că pe o asemenea vreme de grătat munții ar mai avea zăpadă. Și, totuși, deși valul de căldură primăvăratică a „lovit” și Domeniul Schiabil Șureanu, acolo încă se poate schia.

Căldura intensă din acest final de martie își face simțită prezența și la Arieșeni, unde stratul de zăpadă se încăpățânează, totuși, să rămână pe pârtii și să fie schiabil, chiar și la finalul primei luni de primăvară. Nu poate fi vorba, deci, de finalul sezonului de schi, la Arieșeni, însă nu vă așteptați ca zăpada să fie cea ideală, din ianuarie-februarie.

Domeniul Schiabil Şureanu
– Pârtii existente: 8 (A_1; A_2; A_3; C_1; C_3; C_4; S_1; S_2)
– Pârtii funcționale: 6 (A_1; A_2; A_3; C_1; C_3; C_4)
– Lungime totală a pârtiilor existente: 11 km
– Instalații de transport pe cablu: 3 (2 teleschiuri, 1 telescaun)
– Altitudine maximă: 2.010 m
– Tunuri de zăpadă: nu
– Webcam: http://schisureanu.ro/index.php/camere-live
– Nocturnă: nu
– Pârtii pentru sănii: da
– Semnal mobil: Vodafone integral; Telekom parțial; Orange minimal

Pentru informații actualizate și webcam live, intrați pe www.schisureanu.ro
Acces unic spre pârtii: Sebeș – Șugag – lacul Oașa (DN 67 C), apoi la dreapta spre – mănăstirea Oașa – Luncile Prigoanei – Poarta Raiului – Domeniul Schiabil Șureanu (DJ 704). Distanță față de Sebeș: 82 km, care pot fi parcurși în aproximativ 2 h (fără popasuri).
Starea drumului între Sebeș și lacul Oașa (62 km): drumul este asfaltat în întregime, fiind accesibil pentru orice mașină.
Starea drumului lacul Oașa – Domeniul Schiabil Șureanu (18 km): între lacul Oașa și Luncile Prigoanei drumul conține o mulțime de gropi și de porțiuni cu gheață, care vă vor pune cât se poate de serios răbdarea la încercare. Mai departe, între Luncile Prigoanei și Poarta Raiului veți întâmpina la fel de multe gropi, doar că de astă dată apar șanțurile, pe direcția de mers, gheața și noroiul, în special în zona Poarta Raiului. Adevăratele probleme de acces încep, însă, din Poarta Raiului până la pârtii: zăpadă fleșcăită, pârâuri pe șanțurile drumului, gropi, pietre ascuțite, ascunse sub fleașcă. Nu e necesară montarea de lanțuri, dar este absolut esențial să circulați doar cu mașini cu gardă înaltă și, dacă e posibil, dotate cu tracțiune 4×4. Vă dorim drum bun și multă răbdare.
Pârtii, strat de zăpadă și instalații de cablu: în continuare, vor funcționa 6 pârtii din 8 (A_1; A_2; A_3; C_1; C_3; C_4). Din păcate, căldura de primăvară nu a putut să păstreze în bune condiții zăpada așternută acum câteva zile, în urma ninsorilor abundente. Zăpada încă nu s-a topit, dar s-a înmuiat, fiind extrem de apătoasă și de greu de manevrat la coborâre. Nu vă așteptați la minuni, referitor la calitatea zăpezii. Dar priviți ca pe o minune faptul că avem, încă, zăpadă atât de multă sus. Cât despre instalații, vor funcționa teleschiul „Curmătura” și telescaunul.
Meteo și vizibilitate pe pârtii: prognoza oferită de http://freemeteo.ro/vremea/surean/7-zile/meteograma/?gid=665722&language=romanian&country=romania anunță cer înnorat și ploi amestecate cu ninsori, în weekend. Vremea, însă, se va îndrepta începând de luni, când va începe o ușoară răcire a vremii. Va ninge răzleț, urmând ca marți, miercuri și joi să fie cer senin și vreme plăcută. Așadar e posibil ca săptămâna viitoare să fie condiții mai bune de schi decât în weekend. Temperaturile se vor încadra între -7 și 10 grade Celsius, iar vizibilitatea pe pârtii va fi afectată.
Servicii turistice: școală de schi & snowboard pe pârtii (0762 501 913); centru de închirieri schiuri și plăci în tabăra sportivă din Luncile Prigoanei (0762 501 913)
Sfaturi de buzunar:
– nu vă încredeți excesiv în propria mașină; mai important decât motorul este șoferul.

Arieşeni (Vârtop)
– Pârtii existente: 2 (Vârtop 1 și Vârtop 2)
– Pârtii funcționale: 2 (Vârtop 1 și Vârtop 2)
– Lungime totală: 2 km
– Instalații de transport pe cablu: 2 (2 teleschiuri)
– Altitudine maximă: 1.400 m
– Tunuri de zăpadă: da
– Webcam: http://jurnalul.ro/webcam/arieseni-partia-vartop-1-466.html
– Nocturnă: da
– Pârtii pentru sănii: da
– Semnal mobil: toate rețelele

Acces: Alba Iulia – Abrud – Câmpeni (DN 74 A) – Albac – Arieșeni (DN 75). Distanță față de Alba Iulia: 120 km, care pot fi parcurși în aproximativ 2 h 30 min.
Starea drumului: este accesibil oricărui tip de autovehicul.
Pârtii, strat de zăpadă și instalații de cablu: zăpada care acoperă pârtiile este extrem de apătoasă și de grea, poate mai grea decât la Șureanu, fiind altitudine mult mai mică. Se schiază cu oarece dificultate, din acest punct de vedere, însă important este că se poate schia încă. Pentru actualizări zilnice, urmăriți camera web de la baza pârtiilor.
Meteo și vizibilitate pe pârtii: prognoza oferită de http://freemeteo.ro/vremea/arieseni/7-zile/meteograma/?gid=686167&language=romanian&country=romania anunță, pentru perioada 24-30 martie 2017, un amestec de ploi, lapoviță și cer senin. Vor fi înnorări temporare, iar temperaturile se vor încadra între -6 și 12 grade Celsius. Vizibilitatea pe pârtii nu va fi afectată.
Servicii: asistenţă Salvamont la baza pârtiilor; școală de schi & snowboard la baza pârtiilor; centre de închirieri schiuri & plăci la baza pârtiilor; restaurante și unități de cazare la baza pârtiilor și în stațiune.
Sfaturi de buzunar:
– evitați teribilismul și vitezele mari pe pârtie.
– nu consumați alcool înainte de a schia.

sursa: Florian-Rareș Tileagă, monitor școala de schi „Pași Liberi”, Șureanu.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Cu rezultate spectaculoase în campaniile precedente, cercetările arheologice de la Râmeţ şi Oarda continuă şi în 2024

Unirea Ziarul

Publicat

în

Cu rezultate spectaculoase în campaniile precedente, cercetările arheologice de la Râmeţ şi Oarda continuă şi în 2024 Două şantiere arheologice unde au fost făcute unele dintre cele mai importante descoperiri din ultimii ani din Alba, de la Râmeţ – în zona denumită de localnici „Gugu”, şi la Oarda – zona „Bulza”, vor continua şi în […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea