Rămâi conectat

Politică Administrație

Simion Creţu: Ne recâştigăm drepturile, demnitatea şi prosperitatea economică!

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Este acum momentul să punem în practică viziunea noastră economică deoarece, spre deosebire de foştii guvernanţi, Uniunea Social Liberală propune României un nou model economic, bazat pe principiile fiscalităţii reduse, deoarece fiecare om trebuie să dea mai puţini bani la stat, prin taxe şi impozite; încurajarea mediului privat, care este motorul economiei şi să sprijinim categoriile cele mai afectate de criză – oamenii cu venituri mici, tinerii, şomerii şi, desigur vârstnicii. Noi avem o viziune economică prin care oferim oamenilor nu doar o alternativă politică la actuala putere, ci şi una economică la măsurile guvernelor Boc-Ungureanu, care au însemnat împrumuturi iresponsabile, tăieri brutale de salarii, impozite mari şi sărăcirea populaţiei. Viziunea economică a USL cuprinde 43 de măsuri concrete, în mare parte aplicabile imediat, iar altele aplicabile începând cu următorul exerciţiu bugetar. Din păcate, actuala conducere a judeţului Alba, respectiv la Consiliul Judeţean şi la primăria din Alba Iulia, nu are nici un fel de viziune de viitor. Cel mai trist lucru este că domniile lor, deşi sunt în conducerea naţională a acestui partid, domnul Hava chiar în calitate de vicepreşedinte, cu rol decizional major în faţa lui Boc, Udrea, Băsescu etc, nu dau semne că şi-ar asuma politic fosta guvernare PD-L. După tăieri de salarii, reţinerea nejustificată a CASS din pensii, închideri de spitale, creşterea şomajului şi accentuarea declinului demografic, lucruri cunoscute politic de domnii Dumitrel şi Hava, ba chiar acceptate, direct sau tacit, ajungem în situaţia în care dânşii se miră de deciziile de la Bucureşti. Cu toate că partidul nu a mişcat nimic fără ca domnii Mircea Hava şi Ion Dumitrel să fie informaţi, acum ei sunt cei care aruncă vina pe „greşelile din Capitală”. Asumarea şi responsabilitatea politică par să fi rămas deoparte…Recent, preşedintele CJ Alba, domnul Ion Dumitrel, a ieşit public, dar fără a spune mare lucru nimănui. Dânsul continuă să nu ne spună nici câte locuri de muncă s-au creat în Alba, pentru că nu are ce spune în acest sens, şi nici să ne ofere date despre dezvoltarea judeţului, fiindcă nu are ce declara despre aceste lucruri. În afară de reparaţiile la câteva drumuri, nu poate fi spus mare lucru despre ce a făcut conducerea PD-L Alba, în frunte cu domnii Dumitrel şi Hava, pentru judeţul Alba. După 8 ani cât au avut puterea! Drumurile de care vorbeşte dânsul sunt aceleaşi mereu. PD-L, condus de domnii Hava şi Dumitrel, nu reuşeşte să ne dea exemple clare despre ce a făcut, în afară de câteva spectacole simpatice. Conducerea acestui partid nu are şi nu a avut o strategie coerentă pentru dezvoltarea judeţului. Ba dimpotrivă, aceşti domni, aşa cum a făcut şi Hava la Bucureşti şi Dumitrel aici, au tăcut şi au acceptat tăierea salariilor, reducerea şi impozitarea pensiilor şi închiderea spitalelor! Realitatea din judeţul Alba, pe care actuala conducere a Consiliului Judeţean continuă s-o treacă sub tăcere, este complet nefavorabilă cetăţenilor. Sunt azi cu circa 18.000 mai puţini salariaţi decât în anul 2008, iar pensionarilor şi oamenilor săraci veniturile le sunt tot mai mici. În judeţul nostru, exceptând două-trei nume de societăţi ce absorb o parte din forţa de muncă, investiţiile sunt inexistente. Conducerea dezastruoasă a PD-L a dat măsura incompetenţei sale şi la nivel naţional, deoarece investiţiile străine directe sunt la un sfert faţă de cele din 2008, scăzând de la 9,5 miliarde euro, la 2,6 miliarde euro. Datoria publică s-a triplat în ultimii 3 ani, crescând la 40% din PIB, şi România plăteşte 6 milioane de euro pe zi, doar dobânzile. De aceea, din punct de vedere economic, noi, reprezentanţii USL, în primul rând urmărim taxarea mai mică a muncii, prin reducerea CAS şi scăderea impozitării pentru cei cu salarii sub 1.600 lei, care au astfel posibilitatea de a recupera tăierile operate în trecut. Concret, în Alba vom acţiona pentru reducerea şomajului în rândul tinerilor şi creşterea salariului minim pe economie la 800 lei. Politicile economice liberale înseamnă reducerea fiscalităţii, adică impozite şi taxe mai mici. Aceasta este prioritatea noastră. Trebuie să ţinem cont că acum suntem într-un moment de criză şi să avem în vedere şi reducerea taxării şi sprijinirea categoriilor sociale aduse la limita sărăciei de guvernele Boc-Ungureanu. În judeţul Alba, prioritatea majoră o constituie reabilitarea infrastructurii publice, atât a celei de transport, cât şi a celei de utilităţi publice. Aceste investiţii vor genera locuri de muncă şi creşterea performanţei întreprinderilor. Concret, vom asigura: extinderea, modernizarea şi reabilitarea reţelelor de apă şi canalizare din judeţ; implementarea Planului Judeţean de Management Integrat al Deşeurilor; creşterea eficienţei energetice prin izolarea locuinţelor publice şi private; dezvoltarea, reabilitarea şi modernizarea infrastructurii administrative (sedii de primării, centre de informare pentru cetăţeni, centre de informare turistică, indicatoare, panouri de informare, marcaje trasee turistice etc) şi întocmirea planurilor de urbanism în concordanţă cu principiile dezvoltării durabile, a regulilor urbanistice şi caracteristicilor localităţilor. Este absolut obligatoriu ca fiecare cetăţean să aibă acces, din orice localitate din judeţ, în raza a maxim 50 km, la un centru de sănătate modernizat sau spital modern. Dezvoltarea se va face integrat, corelată cu crearea celor cinci poli de dezvoltare judeţeni (Alba Iulia – Sebeş, Aiud-Ocna Mureş, zona Munţilor Apuseni, Cugir şi Blaj), în funcţie de structurile de afaceri nou create, în raport cu necesităţile populaţiei şi cu necesităţile de dezvoltare economică. În interviul său recent, domnul Ion Dumitrel a rămas cantonat în mesajul său vechi, prin care le cere oamenilor să stea liniştiţi şi să-i aleagă în continuare pe „capabilii” reprezentanţi ai PD-L. Privind în jurul nostru, constatăm că nu avem nicicum încredere că aceştia ar putea face vreun lucru bun pentru cetăţenii acestui judeţ, dacă atâţia ani nu au reuşit decât nişte chermeze pe bani publici. Cerem mai puţin circ şi mai multă muncă, eficienţă şi, mai ales, demnitatea de a ne crea o soartă mai bună.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Județul Alba campion al învățământului dual din România. 11,36% nivelul județului față de 3% nivelul național

Bogdan Ilea

Publicat

în

Județul Alba campion al învățământului dual din România. 11,36% nivelul județului față de 3% nivelul național În cadrul ședinței de colegiu prefectural, Inspectorul Școlar General Adjunct al Inspectoratului Școlar Județean Alba, Dan Chercheș a vorbit despre învățământul dual din județ. La nivel național România ponderea învățământului dual este de doar 3%, în timp ce în […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea