Rămâi conectat

Ştirea zilei

Ședință extraordinară a CJ Alba, anulată după ce consilierii PSD și ALDE au refuzat să participe, invocând că nu se respectă legea

Dragoş Suciu

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Ședința extraordinară de joi a Consiliului Județean (CJ) Alba a fost anulată din lipsă de majoritate după ce consilierii PSD și ALDE au refuzat să participe la ea, invocând că organizarea și convocarea ei nu respectă un alineat din lege.

Consilierul județean PSD Corneliu Mureșan a scris joi pe contul său de Facebook că aleșii PSD și ALDE au refuzat să participe la ședința extraordinară a Consiliului Județean Alba deoarece convocarea ei nu respecta articolul 94, alineatul 2 din Legea 215/2001.

”Consiliul județean se poate întruni și în ședințe extraordinare ori de câte ori este necesar, la cererea președintelui sau a cel puțin unei treimi din numărul membrilor consiliului ori la solicitarea prefectului, adresată președintelui consiliului județean, în cazuri excepționale care necesită adoptarea de măsuri imediate pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea urmărilor calamităților, catastrofelor, incendiilor, epidemiilor sau epizootiilor, precum și pentru apărarea ordinii și liniștii publice. Nici unul din aceste aspecte nu s-a găsit in proiectele de pe ordinea de zi”, a scris Corneliu Mureșan.

Președintele Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel, a declarat că proiectele din ședința extraordinară de joi vor fi puse pe ordinea de zi în ședința ordinară de săptămâna viitoare.

”S-au retras, nu am mai avut majoritate, invocând că nu trebuia să fie o ședință extraordinară. Aveam totuși niște proiecte foarte importante pentru județul Alba. Este vorba de documentația pentru a scoate la licitație, pentru a desemna operatorul de la Galda (n.r. halda ecologică de gunoi), era vorba de un proiect care are legătură cu finanțarea drumului de la Aiud, Râmeț, Ponor, Mogoș, Bucium și Abrud, printre altele. Acestea ar fi cele mai importante, să spunem așa. Toate erau importante. Nicio problemă, mai facem peste o săptămână ședință ordinară”, a spus Ion Dumitrel.

PNL deține majoritatea în Consiliul Județean Alba, având 19 mandate din 33. PSD a are nouă mandate, ALDE – trei mandate, iar PMP – două mandate.

Nu s-a întrunit majoritate întrucât de la ședință au absentat și consilieri liberali. 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Accident GRAV, între 4 mașini, pe autostrada A1 sensul Sebeș-Vâlcea: O persoană încarcerată și trafic BLOCAT total. A fost solicitat și elicopterul SMURD

Ziarul Unirea

Publicat

în

Accident GRAV, între 4 mașini, pe autostrada A1 sensul Sebeș-Vâlcea: O persoană încarcerată și trafic BLOCAT total. A fost solicitat și elicopterul SMURD Un accident rutier grav a avut loc joi, în jurul orei 13.00, pe autostrada A1, la km 230, zona Veștem, pe sensul Sebeș – Valcea, cu 4 autovehicule implicate. Traficul este blocat […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea