Rămâi conectat

Politică Administrație

Ședință a Consiliului Județean Alba, joi, cu peste 40 de proiecte: Acordarea de sprijin financiar pentru biserici și curse speciale de transport pe mai multe trasee

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Consiliul Județean Alba organizează, joi, 16 martie, ședință ordinară, cu peste 40 de proiecte, între care acordarea de sprijin financiar pentru biserici și atribuirea de curse speciale de transport pe mai multe trasee.

Ședința are loc la Palatul administrativ din municipiul Alba Iulia, în sala 100 ”Mihai Viteazul”.

Art. 2. Proiectul ordinii de zi cuprinde:

  1. Proiect de hotărâre cu privire la constatarea încetării calităţii de membru în Colegiul Director al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Alba a domnului consilier judeţean Uţiu Ioan

Iniţiator: Ion DUMITREL, preşedintele Consiliului Judeţean Alba

  1. Proiect de hotărâre cu privire la constatarea încetării calităţii de membru în Autoritatea Teritorială de Ordine Publică a Judeţului Alba a domnului consilier judeţean Feneşer Gheorghe

Iniţiator: Ion DUMITREL, preşedintele Consiliului Judeţean Alba

  1. Proiect de hotărâre cu privire la constatarea încetării calităţii de membru în comisiile de specialitate ale Consiliului Judeţean Alba ale consilierilor judeţeni Feneşer Gheorghe şi Uţiu Ioan

Iniţiator: Ion DUMITREL, preşedintele Consiliului Judeţean Alba

  1. Proiect de hotărâre privind neexercitarea dreptului de preemţiune asupra imobilelor terenuri – monumente istorice situate administrativ în comuna Roşia Montană, sat Ţarina, judeţul Alba

Iniţiator: Ion DUMITREL, preşedintele Consiliului Judeţean Alba

  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea transmiterii fără plată a unor bunuri mobile achiziţionate prin Programul Alba Urban 2011 – componenta Parcuri de fitness în aer liber, din patrimoniul Judeţului Alba în patrimoniul Municipiului Blaj

Iniţiator: Ion DUMITREL, preşedintele Consiliului Judeţean Alba

  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea transmiterii fără plată a unor bunuri mobile achiziţionate prin Programul Alba Urban 2011 – componenta Parcuri de fitness în aer liber, din patrimoniul Judeţului Alba în patrimoniul Oraşului Cugir

Iniţiator: Ion DUMITREL, preşedintele Consiliului Judeţean Alba

  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea transmiterii fără plată a unor bunuri mobile achiziţionate prin Programul Alba Urban 2011 – componenta Parcuri de fitness în aer liber, din patrimoniul Judeţului Alba în patrimoniul Oraşului Zlatna

Iniţiator: Ion DUMITREL, preşedintele Consiliului Judeţean Alba

  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea transmiterii fără plată a unor bunuri mobile achiziţionate prin Programul Alba Urban 2011 – componenta Parcuri de fitness în aer liber, din patrimoniul Judeţului Alba în patrimoniul Municipiului Aiud

Iniţiator: Ion DUMITREL, preşedintele Consiliului Judeţean Alba

  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea transmiterii fără plată a unor bunuri mobile achiziţionate prin Programul Alba Urban 2011 – componenta Parcuri de fitness în aer liber, din patrimoniul Judeţului Alba în patrimoniul Oraşului Ocna Mureş

Iniţiator: Ion DUMITREL, preşedintele Consiliului Judeţean Alba

  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea transmiterii fără plată a unor bunuri mobile achiziţionate prin Programul Alba Urban 2011 – componenta Parcuri de fitness în aer liber, din patrimoniul Judeţului Alba în patrimoniul Oraşului Teiuş

Iniţiator: Ion DUMITREL, preşedintele Consiliului Judeţean Alba

  1. Proiect de hotărâre cu privire la aprobarea modificării lungimii şi traseului drumului judeţean DJ 107G: DJ 107D (Uioara de Sus) – Noşlac – Căptălan – Copand – Stâna de Mureş – Găbud – limita Judeţul Mureş

Iniţiator: Ion DUMITREL, preşedintele Consiliului Judeţean Alba

  1. Proiect de hotărâre cu privire la aprobarea modificării Organigramei şi a Statului de funcţii ale Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba Iulia

Iniţiator: Ion DUMITREL, preşedintele Consiliului Judeţean Alba

  1. Proiect de hotărâre cu privire la aprobarea modificării Organigramei şi a Statului de funcţii ale Spitalului de Pneumoftiziologie Aiud

Iniţiator: Ion DUMITREL, preşedintele Consiliului Judeţean Alba

  1. Proiect de hotărâre cu privire la aprobarea modificării structurii organizatorice a Societăţii „Drumuri şi Poduri Locale Alba” S.A.

Iniţiator: Ion DUMITREL, preşedintele Consiliului Judeţean Alba

  1. Proiect de hotărâre cu privire la aprobarea înfiinţării Serviciului Public Judeţean Salvamont – Salvaspeo Alba

Iniţiator: Ion DUMITREL, preşedintele Consiliului Judeţean Alba

  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea modificării Organigramei, Statului de funcţii şi Regulamentului de organizare şi funcţionare ale aparatului de specialitate al Consiliului Judeţean Alba

Iniţiator: Ion DUMITREL, preşedintele Consiliului Judeţean Alba

  1. Proiect de hotărâre cu privire la aprobarea liniilor de gardă la nivelul Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba Iulia

Iniţiator: Ion DUMITREL, preşedintele Consiliului Judeţean Alba

  1. Proiect de hotărâre cu privire la propunerea candidatului pentru funcţia de membru al Consiliului de Administraţie al Societăţii „Parcul Industrial Cugir“ SA

Iniţiator: Ion DUMITREL, preşedintele Consiliului Judeţean Alba

  1. Proiect de hotărâre privind actualizarea Programului de transport public judeţean de persoane prin curse regulate pentru perioada 2008-2013, în Judeţul Alba, prelungit succesiv prin Hotărârile Consiliului Judeţean Alba nr. 230/2013, nr. 105/2014, nr. 184/2014, nr. 61/2015, nr. 111/2015, nr. 155/2015, nr. 216/2015, nr. 59/2016, nr. 61/2016, nr. 115/2016 şi nr. 241/2016

Iniţiator: Dumitru FULEA, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Alba

  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea atribuirii unei licenţe de traseu pentru efectuarea serviciului de transport public judeţean de persoane prin curse regulate speciale, pe traseul Şugag – Sebeş, operatorului de transport rutier SC Minitrans SRL

Iniţiator: Dumitru FULEA, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Alba

  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea atribuirii unei licenţe de traseu pentru efectuarea serviciului de transport public judeţean de persoane prin curse regulate speciale, pe traseul Cugir – Sebeş, operatorului de transport rutier SC Minitrans SRL

Iniţiator: Dumitru FULEA, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Alba

  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea atribuirii unei licenţe de traseu pentru efectuarea serviciului de transport public judeţean de persoane prin curse regulate speciale, pe traseul Săliştea – Sebeş, operatorului de transport rutier SC Minitrans SRL

Iniţiator: Dumitru FULEA, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Alba

  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea atribuirii unei licenţe de traseu pentru efectuarea serviciului de transport public judeţean de persoane prin curse regulate speciale, pe traseul Pianu de Sus – Sebeş, operatorului de transport rutier SC Minitrans SRL

Iniţiator: Dumitru FULEA, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Alba

  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea atribuirii unei licenţe de traseu pentru efectuarea serviciului de transport public judeţean de persoane prin curse regulate speciale, pe traseul Alba Iulia – Sebeş, operatorului de transport rutier SC Minitrans SRL

Iniţiator: Dumitru FULEA, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Alba

  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea atribuirii unei licenţe de traseu pentru efectuarea serviciului de transport public judeţean de persoane prin curse regulate speciale, pe traseul Gîrbova – Sebeş, operatorului de transport rutier SC Minitrans SRL

Iniţiator: Dumitru FULEA, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Alba

  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea atribuirii unei licenţe de traseu pentru efectuarea serviciului de transport public judeţean de persoane prin curse regulate speciale, pe traseul Şpring – Sebeş, operatorului de transport rutier SC Minitrans SRL

Iniţiator: Dumitru FULEA, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Alba

  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea atribuirii unei licenţe de traseu pentru efectuarea serviciului de transport public judeţean de persoane prin curse regulate speciale, pe traseul Daia Română – Sebeş, operatorului de transport rutier SC Minitrans SRL

Iniţiator: Dumitru FULEA, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Alba

  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea susţinerii activităţilor Agenţiei Locale a Energiei Alba-ALEA, înfiinţată potrivit Contractului de grant EIE/TYPE2/07/211/SI2.469828

Iniţiator: Ion DUMITREL, preşedintele Consiliului Judeţean Alba

  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea încheierii Protocolului de colaborare între Judeţul Alba prin Consiliul Judeţean Alba şi Agenţia Naţională Antidrog, în vederea organizării activităţilor din cadrul proiectului „Educaţie antidrog”

Iniţiator: Ion DUMITREL, preşedintele Consiliului Judeţean Alba

  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea încheierii Protocolului de colaborare între Judeţul Alba prin Consiliul Judeţean Alba şi Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba, în vederea organizării activităţilor din cadrul Proiectului „Educaţie rutieră”

Iniţiator: Ion DUMITREL, preşedintele Consiliului Judeţean Alba

  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea încheierii Protocolului de colaborare între Judeţul Alba prin Consiliul Judeţean Alba şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Unirea” al Judeţului Alba, în vederea organizării activităţilor din cadrul Proiectului „Prietenii pompierilor”

Iniţiator: Ion DUMITREL, preşedintele Consiliului Judeţean Alba

  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea încheierii Protocolului de colaborare între Judeţul Alba prin Consiliul Judeţean Alba şi Filiala de Cruce Roşie a Judeţului Alba, în vederea organizării activităţilor din cadrul proiectului „Educaţie sanitară”

Iniţiator: Ion DUMITREL, preşedintele Consiliului Judeţean Alba

  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea încheierii Protocolului de colaborare între Judeţul Alba prin Consiliul Judeţean Alba şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Alba, în vederea organizării activităţilor din cadrul Proiectelor „Campionatul judeţean de baschet” (liceu băieţi şi fete), „Campionatul judeţean de volei” (liceu băieţi şi fete) şi „Cupa şcolilor şi liceelor la fotbal” (primar băieţi şi fete; liceu băieţi şi fete)

Iniţiator: Ion DUMITREL, preşedintele Consiliului Judeţean Alba

  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea încheierii Protocolului de colaborare între Judeţul Alba prin Consiliul Judeţean Alba şi Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane, în vederea organizării activităţilor în cadrul Proiectului „Educaţie pentru prevenirea traficului de persoane”

Iniţiator: Ion DUMITREL, preşedintele Consiliului Judeţean Alba

  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea Acordului de cooperare pentru aplicarea proiectului de interes public judeţean „Creşterea eficienţei intervenţiilor la situaţii de urgenţă în Judeţul Alba”, încheiat între Judeţul Alba prin Consiliul Judeţean Alba şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Unirea” al Judeţului Alba

Iniţiator: Ion DUMITREL, preşedintele Consiliului Judeţean Alba

  1. Proiect de hotărâre pentru aprobarea Acordului de cooperare între Judeţul Alba prin Consiliul Judeţean Alba şi Comuna Daia Română prin Consiliul local al comunei Daia Română, pentru implementarea Proiectului „Realizarea unor puncte de acces liber la internet în locaţii publice din comunele judeţului”

Iniţiator: Ion DUMITREL, preşedintele Consiliului Judeţean Alba

  1. Proiect de hotărâre cu privire la aprobarea Acordului de cooperare cu Inspectoratul de Jandarmi Judeţean «Avram Iancu» Alba pentru implementarea Proiectului „Creşterea mobilităţii Detaşamentului I Jandarmi Mobil din structura Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Alba”

Iniţiatori: consilierii judeţeni Rocchetti Simone ALBANI, Marius Nicolae HAŢEGAN, Tudor PONORAN

  1. Proiect de hotărâre privind completarea anexei nr. 9 a Hotărârii Consiliului Judeţean Alba nr. 245/23 decembrie 2016 privind stabilirea de taxe locale şi tarife datorate bugetului general al Judeţului Alba, în anul 2017

Iniţiator: Ion DUMITREL, preşedintele Consiliului Judeţean Alba

  1. Proiect de hotărâre cu privire la aprobarea Bugetului de venituri şi cheltuieli al Societăţii „Parcul Industrial Cugir“ SA pentru anul 2017

Iniţiator: Ion DUMITREL, preşedintele Consiliului Judeţean Alba

  1. Proiect de hotărâre cu privire la aprobarea Bugetului de venituri şi cheltuieli al Societăţii „Drumuri şi Poduri Locale Alba“ SA pentru anul 2017

Iniţiator: Ion DUMITREL, preşedintele Consiliului Judeţean Alba

  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea conturilor de execuţie ale bugetului local al Judeţului Alba, bugetului creditelor interne, bugetului fondurilor externe nerambursabile şi bugetelor instituţiilor publice şi activităţilor finanţate integral sau parţial din venituri proprii, pe anul 2016

Iniţiator: Ion DUMITREL, preşedintele Consiliului Judeţean Alba

  1. Proiect de hotărâre cu privire la aprobarea repartizării pe unităţi administrativ – teritoriale din Judeţul Alba a cotelor şi sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, precum şi pentru repartizarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugata pentru drumuri judeţene şi comunale, pe anul 2017

Iniţiator: Ion DUMITREL, preşedintele Consiliului Judeţean Alba

  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea bugetului general al Judeţului Alba, bugetului local al Judeţului Alba, bugetului creditelor interne, a bugetului fondurilor externe nerambursabile şi a bugetelor instituţiilor publice şi activităţilor finanţate integral sau parţial din venituri proprii pe anul 2017

Iniţiator: Ion DUMITREL, preşedintele Consiliului Judeţean Alba

  1. Proiect de hotărâre privind constituirea şi utilizarea excedentului bugetului local şi a bugetelor instituţiilor publice şi activităţilor finanţate integral sau parţial din venituri proprii, în anul 2017

Iniţiator: Ion DUMITREL, preşedintele Consiliului Judeţean Alba

  1. Proiect de hotărâre cu privire la acordarea de sprijin financiar unor unităţi de cult din judeţul Alba, aparţinând cultelor religioase recunoscute din România

Iniţiatori: consilierii judeţeni Raul Dumitru CHIRIAC, Cătălin Răzvan COMŞA, Ioan FLOREA, Traian Nicolae URSALEŞ

  1. Proiect de hotărâre cu privire la aprobarea achiziţionării de servicii de asistenţă şi reprezentare juridică

Iniţiator: Ion DUMITREL, preşedintele Consiliului Judeţean Alba

  1. Aprobarea Procesului verbal încheiat cu ocazia şedinţei ordinare a Consiliului Judeţean Alba din data de 23 februarie 2017

Redactat: Vasile BUMBU, secretarul Judeţului Alba

  1. Raportul privind situaţia gestionării bunurilor care aparţin Judeţului Alba, pe anul 2016

Prezintă: Ion DUMITREL, preşedintele Consiliului Judeţean Alba

  1. 49. Întrebări, interpelări, declaraţii politice.

Prezenta dispoziţie se afişează la sediul Consiliului Judeţean Alba, se publică în Monitorul Oficial al Judeţului Alba şi pe pagina de internet www.cjalba.ro, se înaintează şi se comunică: Prefectului Judeţului Alba, direcţiilor, serviciilor, birourilor şi compartimentelor din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Judeţean Alba.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Comunicat de presă | USR Unirea: Viziune și dedicare – Elena Ianc la Primăria Unirea

Bogdan Ilea

Publicat

în

Comunicat de presă | USR Unirea: Viziune și dedicare – Elena Ianc la Primăria Unirea USR Unirea începe un nou capitol. Este un moment crucial pentru comuna noastră, un timp în care fiecare pas pe care îl facem este o schimbare pentru viitorul nostru și al copiilor noștri. În acest spirit, filiala locală USR Unirea, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea