”Scutul pădurii” în Alba: Trei persoane care au comis delicte silvice depistate și sancționate de poliţiştii din Câlnic şi Blaj
Acţiunile de control în teren şi pe drumurile publice au continuat. Poliţiştii din Cîlnic şi Blaj au depistat, în flagrant, 3 persoane care au comis delicte silvice.
La data de 18.01.2017, poliţiştii din Cîlnic au organizat o acţiune ce a avut ca scop prevenirea şi combaterea tăierilor ilegale de material lemnos.
Astfel, în urma unui control în teren, în locul numit “Pietriș”, situat pe raza localităţii Cîlnic, au fost depistaţi doi bărbaţi, de 56 şi 31 de ani, primul din Apoldul de Sus, judeţul Sibiu, iar cel de-al doilea din comuna Câlnic, în timp ce tăiau, fără drept, arbori, de pe un teren aparţinând Primăriei Cîlnic.
Faţă de cei doi bărbaţi au fost întocmite dosare penale în care sunt cercetaţi sub aspectul comiterii infracțiunii de „tăiere, fără drept, de arbori”.
Tot ieri, 18 ianuarie, poliţiştii de ordine publică din Blaj l-au depistat pe un bărbat de 33 de ani, din municipiul Blaj, în timp ce transporta, cu o căruţă, material lemnos, pentru care nu deţinea documente legale.
Poliţiştii l-au sancţionat contravenţional, în conformitate cu prevederile art. 19, alin. 1, lit. a din Legea 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, iar ca şi măsură complementară a fost indisponibilizat, în vederea confiscării, atelajului hipo cu care s-a efectuat transportul ilegal.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba reaminteşte faptul că prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 51 din 14 septembrie 2016, a fost modificată şi completată Legea 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice.
Potrivit noilor reglementări, complementar sancţiunii contravenţionale aplicate, bunurilor destinate, folosite sau rezultate din săvârşirea contravenţiei silvice, sunt indisponibilizate în vederea confiscării.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Cu rezultate spectaculoase în campaniile precedente, cercetările arheologice de la Râmeţ şi Oarda continuă şi în 2024
Cu rezultate spectaculoase în campaniile precedente, cercetările arheologice de la Râmeţ şi Oarda continuă şi în 2024 Două şantiere arheologice unde au fost făcute unele dintre cele mai importante descoperiri din ultimii ani din Alba, de la Râmeţ – în zona denumită de localnici „Gugu”, şi la Oarda – zona „Bulza”, vor continua şi în […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Buna Vestire: Zi aducătoare de veste minunată în care oamenii nu au voie să se certe. Credincioșii au dezlegare la pește
-
Opinii - Comentariiacum 23 de minute
Mesaje de PAȘTELE CATOLIC 2024. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
26 Martie: Domnitorul Carol I a fost proclamat primul rege al României. ,,Regele de Oțel’’ care a transformat țara într-un regat independent
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
24 martie: Ziua mondială de luptă împotriva tuberculozei
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
25 martie: Ziua naţională a pădurilor: De la dezastre naturale la defrișări, aceste importante resurse au nevoie de ajutorul nostru
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
26 Martie: Ziua internațională a luptei împotriva epilepsiei