Rămâi conectat

Curier Județean

Sâmbătă: ”Olimpiada micilor albaiulieni”, ediția a II-a, la Sala de Sport a Universității din Alba Iulia. Competiții sportive destinate preșcolarilor din 15 grădinițe

Alexandra Mates

Publicat

în

micul-printAsociația „Micul Prinț” și Grădinița cu Program Prelungit nr. 11 Alba Iulia, în parteneriat cu Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Alba, vor organiza sâmbătă, 19 noiembrie 2016, de la ora 10.00, la Sala de Sport a Universității „1 Decembrie 1918”, cea de-a doua ediție a „Olimpiadei micilor albaiulieni”.     

Evenimentul are ca scop verificarea deprinderilor de motricitate ale preșcolarilor din toate cele 15 grădinițe din învățământul de stat de pe raza municipiului Alba Iulia, fiecare unitate preșcolară urmând să participe cu câte 3 copii din fiecare grupă mare. Competiția constă în desfășurarea a 8 probe, care verifică abilități sportive precum alergare, cățărare, mers în echilibru și târâș, dribling și aruncarea mingii la poartă, sărituri etc.

”Preșcolarii vor fi recompensați pentru prestația lor cu premiile I, II sau III, premii constând în diplome, medalii și articole sportive, asigurate din fondurile proprii ale Asociației „Micul Prinț” Alba Iulia și cu sprijinul financiar din partea sponsorilor Uniqa Asigurări, Sucursala Alba Iulia și SC Apa CTTA SA Alba, cărora le mulțumim și cu acest prilej„ a transmis președintele Asociației „Micul Prinț” Alba Iulia, Crina Ghergu.

Sala de Sport a Universității 1 Decembrie 1918 Alba Iulia se află pe strada Vasile Alecsandri nr. 40 (sub Bazinul Olimpic).


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Cu rezultate spectaculoase în campaniile precedente, cercetările arheologice de la Râmeţ şi Oarda continuă şi în 2024

Unirea Ziarul

Publicat

în

Cu rezultate spectaculoase în campaniile precedente, cercetările arheologice de la Râmeţ şi Oarda continuă şi în 2024 Două şantiere arheologice unde au fost făcute unele dintre cele mai importante descoperiri din ultimii ani din Alba, de la Râmeţ – în zona denumită de localnici „Gugu”, şi la Oarda – zona „Bulza”, vor continua şi în […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea