Rămâi conectat

Politică Administrație

„Să se modernizeze… dar să nu se schimbe nimic!”

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

    PDL este dispus să înveţe de la oricine dacă se vine cu idei constructive şi soluţii reale nu imaginative. A critica cu disperare agresivă orice iniţiativă a Coaliţiei, oricât de benefică pentru ţară, numai pentru că vine de la Putere înseamnă, credem noi, să dispreţuieşti inteligenţa electoratului. Este foarte greu să urmăreşti fluenţa logică a criticilor venite din partea opoziţiei pentru că aceasta fluenţă nu există. Ce poţi să-i răspunzi vicepreşedintelui PNL Simone Albani când susţine dezaprobativ că Guvernul Boc se ocupă de criză în loc să se ocupe de… dezvoltare?! Ca şi cum aplicarea necesarului program de austeritate, respectiv de combatere a crizei nu înseamnă automat redeschiderea drumului spre dezvoltare şi prosperitate. „Liberalul” Albani este revoltat că guvernul a tăiat din stufoasele cheltuieli bugetare şi încearcă în continuare să pună capăt risipei scandaloase a banilor publici, adică a făcut ceea ce fac toate ţările europene, şi nu numai, în încercarea de a depăşi cea mai gravă recesiune din ultimii 80 de ani, şi apreciază că acesta e drumul spre o altă…criză. Sinuoasă şi alambicată judecată. Domnul Albani pare afectat de reforma sistemului de educaţie şi a sistemului sanitar, de închiderea unor şcoli şi spitale total improprii, care reprezentau o ruşine pentru ţara noastră, şi canalizarea fondurilor spre modernizarea celor rămase. Cu un evident beneficiu calitativ pentru populaţie. Acest Caţavencu liberal doreşte modernizarea…dar să nu se schimbe nimic! Ne întrebăm cu îngrijorare ce s-ar fi întâmplat cu România dacă în această perioadă USL s-ar fi aflat la guvernare! Sau dacă va veni la guvernare? Colaps economic total. Cum poate un politician să proclame public că criza se combate fără a controla şi eficientiza cheltuielile bugetare şi fără a reduce sau anula găurile negre din economie? Oare cum îşi conduce afacerile acest ipotetic Berlusconi de Alba care ne dă lecţii cum să se guverneze România? Cheltuind mai mult decât încasează şi împrumutându-se cu dobânzi oneroase, cum a făcut Guvernul Tăriceanu? Cea mai importantă concluzie la care au ajuns nu numai economiştii ci şi politicienii în urma crizei datoriilor suverane este că nici o economie nu supravieţuieşte dacă nu ţine sub control sever deficitul bugetar. Mai pe înţelesul domnului Albani nu poţi cheltui decât atât cât produci şi nu te poţi împrumuta decât atât cât poţi restitui fără să-ţi afecteze dezvoltarea. Încurajarea risipei nu duce la prosperitate, cum pare să creadă italianul nostru.
Un lucru este limpede, deplângând falimentul statului asistenţial incontrolabil economic, liberalismul românesc abdică de la propria identitate doctrinară. A mai făcut-o şi la începutul anilor ’90 când PNL aproape că a dispărut de pe scena politică. O face şi acum, susţinând necondiţionat viziunea PSD. Iată de ce construcţia USL pare o glumă electorală. Şi rămâne o glumă…
Dacă lipsa substanţei în discursul vicelui Albani nu prea deranjează – atâta îl duce capul şi asta este! – rămân „interesante” apariţiile mediatice constante ale deputatului liberal Teodor Atanasiu – un personaj caragialesc perfect. Nu numai la noi ci şi în întreaga Europă analiştii sunt unanim de acord că România a intrat pe făgaşul unei solide creşteri economice iar leul a devenit cea mai stabilă monedă din zonă. Dacă reformele actuale vor continua, afirmă aceiaşi analişti, economia românească va rezista mult mai bine influenţelor externe negative de pe piaţa generală. Sub impactul încetinirii creşterii economice în ţările europene nivelul PIB a trebuit să fie diminuat, este adevărat, dar deficitul bugetar şi inflaţia se vor situa sub valorile prognozate iniţial. Aceste informaţii sunt transformate demagogic de domnul Atanasiu, într-un „tăvălug de veşti proaste dinspre instituţiile financiare internaţionale”. Care instituţii ar căsca ochii de uimire dacă ar afla cum le sunt prefabricate şi răstălmăcite cifrele de politicianul român aflat în opoziţie. Teodor Atanasiu admite că şi în anul 2012 va fi creştere economică dar, asigură el pe tot românul grăbit să-i înghită gogoşile demagogice, creşterea e tot… recesiune. Marea durere rămâne însă pentru fostul – de tristă amintire! – preşedinte al Consiliului Judeţean Alba, reorganizarea administrativă a teritoriului iniţiată de PDL. Spun de tristă amintire pentru că – presa vremii a deconspirat voluptuos – preşedintele Consiliului Judeţean Alba, Teodor Atanasiu, nu s-a sfiit să ceară unui număr de 34 primari din Alba să plătească, alături de consiliul judeţean, câte 41,65 milioane lei vechi (1,5 miliarde lei vechi în total) unei firme de consultanţă pe moment fără nici un angajat, Concept Consult, înfiinţată cu doar trei zile înainte de un apropiat al preşedintelui şi prefectului de atunci, tot un liberal. Primarii care nu aveau bani, au fost asiguraţi că vor primi sumele respective la prima rectificare bugetară. A, da, să nu uităm, Teodor Atanasiu candidează în 2012 la preşedinţia Consiliului Judeţean Alba şi desigur, nu-i convine să dispară „oportunitatea” de îmbogăţire. Reorganizarea administrativă este un proces asumat în toate ţările europene inclusiv în cele mari cum sunt Franţa, Germania sau Italia. În Italia 38 de provincii vor dispărea iar 1500 de municipii vor fuziona, conform planului de austeritate adoptat de guvern. Vor fi reduse astfel peste 50.000 posturi de aleşi la nivel central şi local. Asemenea măsuri de impact sunt inevitabile şi pentru România. Oricâtă abureală ar răspândi în jur domnul Atanasiu… (Biroul de presă al PDL Alba)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

USR Mirăslău: Tünde-Renata Giurgiu, o viziune de succes pentru Primăria Mirăslău!

Unirea Ziarul

Publicat

în

USR Mirăslău: Tünde-Renata Giurgiu, o viziune de succes pentru Primăria Mirăslău! USR Mirăslău are plăcerea de a anunța candidatura, pentru funcția de primar al comunei Mirăslău, a președintei filialei USR, Tünde-Renata Giurgiu. Aleasă cu o majoritate covârșitoare de voturi, în cadrul Adunării Generale a filialei, Renata este candidatul ideal, având o viziune clară și inovatoare […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea