Rămâi conectat

Actualitate

„SĂ FIE REALIZAT DIN NOU VISUL DE AUR AL TUTUROR ROMÂNILOR!”

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Prezent la Serbările Marii Uniri de la Alba Iulia, primarul general al Chişinăului speră într-o Românie reîntregită

În preambulul Zilei Naţionale, mai precis în seara zilei de miercuri, 30 noiembrie a.c, la deschiderea centrului de presă, la hotelul „Cetate” din Alba Iulia, am avut bucuria şi totodată onoarea de a-l cunoaşte şi a schimba câteva cuvinte cu domnul Dorin Chirtoacă, primarul general al municipiului Chişinău, capitala Ţării surori, Republica Moldova. Era foarte bucuros că reuşise să ajungă la Alba Iulia, venind tocmai de la Bruxelles, unde timp de două zile luase parte la Conferinţa Anuală a Comitetului Regiunilor sau cum i se mai spune – Adunarea Uniunii Europene a reprezentanţiilor locali şi regionali. Sosise la centrul de presă, ca oaspete al primarului municipiului Alba Iulia, Mircea Hava, alături şi de alţi primari ai unor oraşe din Croaţia şi Ungaria înfrăţite cu municipiul Alba Iulia. I-a făcut plăcere să schimbe câteva cuvinte cu mai mulţi dintre jurnaliştii prezenţi, între care m-am numărat şi eu. A încercat să ne explice în câteva cuvinte de mare simţire patriotică, că la Alba Iulia, capitala Marii Uniri a tuturor românilor, se simte într-adevăr ca acasă, şi că cine ştie, într-un orizont nu prea îndepărtat, şi ei, moldovenii de dincolo de Prut, printr-o voinţă comună, poate vor ajunge la „sânul” patriei mamă, şi ne vom bucura împreună de o singură zi Naţională – 1 Decembrie. Dar poate şi mai bucuros a fost să primească şi să răsfoiască ediţia specială a cotidianului „Unirea” (vezi foto), dedicată Zilei Naţionale a României (oferită între timp de colegul nostru Ioan Hănţulescu) şi să citească preţ de minute bune articolul de fond scris de directorul nostru, Gheorghe Ciul, şi intitulat „Ţara mea de dincolo de Prut”.
Articolul i-a mers de-a dreptul la suflet, văzând că aici, la Alba Iulia, mai sunt încă destui oameni care simt şi gândesc româneşte, că România Mare de la 1918 este mereu în sufletele şi inimile lor, cu dorinţa fierbinte de a fi refăcută cât mai curând posibil. De altfel era bucuros că a doua zi (1 Decembrie) urma să semneze împreună cu primarul municipiului Alba Iulia, Mircea Hava, în istorica Sală a Unirii, documentele oficiale de înfrăţireintre cele două municipii surori – Chişinău şi Alba Iulia, lucru ce s-a şi întâmplat după cum aţi putut constata pe viu mulţi dintre dumneavoastră, prezenţi joi la manifestările omagiale de la Alba Iulia.
La final, ne-a strâns mâna şi ne-a îndemnat şi pe noi, pe jurnaliştii mai tineri, să menţinem mereu trează conştiinţa de neam şi de frăţietate cu romanii de peste Prut.Iar pentru dumneavoastră, dragi cititori ai ziarului nostru, ne-a oferit în mod special un autograf(vezi în facsimil), cu urarea din tot sufletul său „Să fie realizat din nou visul de aur al tuturor romanilor!” Fie ca să-l audă şi să ne ajute tuturor Bunul Dumnezeu!!
 Mai menţionăm faptul că domnul primar Dorin Chirtoacă are în prezent doar 33 de ani şi a fost ales primar general al capitalei Republicii Moldova în iunie, 2007, anul acesta câştigând un nou mandat.Domnia sa a făcut studiile minereşti în ţara noastră, la Universitatea Bucureşti, în perioada 1997-2001, obţinând diploma de licenţă în Ştiinţe Juridice.Între timp a mai absolvit alte câteva importante cursuri de studii europene, printre care şi Colegiul Franco-Român de studii Europene al Universităţii Paris I Pantheon-Sorboune.
Aşadar, merită admiraţie şi apreciere şi din partea noastră a tuturor întrucât, deşi foarte tânăr, conduce cu multă pricepere şi iubire marea familie a româniilor din municipiul Chişinău, capitala Moldovei, cu o populaţie de peste 900.000 oameni.

Alexandra MATEŞ


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Fenomenele El Nino și La Nina fac prăpăd în România și în Europa: vreme extremă cum NU s-a mai văzut de multă timp primăvara

Unirea Ziarul

Publicat

în

Fenomenele El Nino și La Nina fac prăpăd în România și în Europa: vreme extremă cum NU s-a mai văzut de multă timp primăvara Variațiile termice și climatice devin din ce în ce mai extreme, iar în mai multe regiuni europene pătrund valuri de căldură și valuri de frig polar. Încălzirea globală și efectele meteorologice […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea