Rămâi conectat

Opinii - Comentarii

România ar putea fi sancționată de CEDO pentru înghesuiala din penitenciare – condamnații reclamă condițiile proaste, alimentația săracă și invazii de gândaci

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

În cazul în care nu reuşeşte să schimbe condiţiile în sistemul penitenciarelor, România riscă să fie sancţionată din nou de CEDO.

penitenciarComisia pentru drepturile omului, culte şi minorităţi din Senatul României a organizat, luni, o dezbatere privind Condiţiile de detenţie din penitenciare, centre de reţinere şi arestare preventivă. Din cauza încălcării demnităţii umane, protejate de art. 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, o serie de condamnaţi au depus cereri la CEDO prin care se plâng de condiţiile proaste din puşcării, respectiv spaţiu insuficient, lipsa luminii naturale, lipsa accesului la igienă intimă sau la tratament medical, alimentaţia săracă şi invazii de gândaci.

Din cele 3.950 de plângeri adresate CEDO, majoritatea fac referire la viaţa proastă din puşcării. În general, cauzele aflate pe rolul CEDO dau câştig de cauză celui care se plânge, iar statul român plăteşte daune morale de ordinul sutelor de mii de euro anual, susţin reprezentanţii APADOR-CH, potrivit România Liberă.

Avocatul Poporului a inclus, la rândul său, zeci de propuneri pentru ameliorarea condiţiilor de detenţie, dar nu ştie dacă a fost implementată vreo măsură. „Mă întreb dacă au fost aplicate măcar câteva din zeci şi zeci de propuneri publicate în acest Raport“, a spus la final Victor Ciorbea. Nu a primit nici un răspuns. La dezbatere nu a participat nici un reprezentant al Ministerului Justiţiei ca să poată da satisfacţie senatorilor sau apărătorilor drepturilor omului.

Senatorul Cristina Anghel a propus, din nou, amnistia şi graţierea, iar senatorul Vlad Popa a sugerat să nu se mai dea atât de uşor pedepse cu suspendare, considerând că nimeni nu se mai teme azi de puşcărie, deşi numai în ţară sunt anual încarceraţi circa 30.000 de oameni, în condiţiile în care capacitatea penitenciarelor este de 19.000 de arestaţi. (Z.U.)

Sursa: stiripesurse.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

Cui îi spunem „La mulți ani!” de Sfântul Gheorghe: Nume care se serbează în ziua Sfântului Mare Mucenic, purtătorul de biruință

Ziarul Unirea

Publicat

în

Cui îi spunem „La mulți ani!” Nume derivate care se sărbătoresc de Sfântul Gheorghe: Nume care se serbează în ziua Sfântului Mare Mucenic, purtătorul de biruință Credincioșii îl sărbătoresc pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe în data de 23 aprilie. Aproape un milion de români își serbează onomastica, dintre care peste 730.000 sunt bărbați, iar peste […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea