Rămâi conectat

Actualitate

România a avut cea mai mare creștere economică dintre cele 28 de state membre ale Uniunii Europene în primul trimestru din 2017

Ziarul Unirea

Publicat

în

Dintre cele 28 de state membre ale Uniunii Europene, România a înregistrat cel mai semnificativ avans, cu o creștere a PIB-ului de 5,6% în primul trimestru din 2017 comparativ cu perioada similară din 2016, arată estimarea preliminară publicată marți de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).

Economia zonei euro a urcat cu 1,7% în primele trei luni din 2017 comparativ cu perioada similară din 2016, iar Uniunea Europeană a înregistrat un avans de 2%. În trimestrul patru din 2016, expansiunea a fost de 1,8% în zona euro și de 1,9% în UE.

Cele mai mari creșteri din UE în perioada ianuarie — martie 2017 s-au înregistrat în România (5,6%), Polonia și Lituania (ambele cu 4,1%), Letonia (3,9%), Ungaria (3,7%) și Bulgaria (3,4%). Nu s-au înregistrat scăderi ale PIB-ului în UE în primele trei luni din 2017 cu excepția Greciei (minus 0,5%).

De asemenea, în primul trimestru din 2017 comparativ cu precedentele trei luni, România a avut cea mai mare creștere economică din UE, de 1,7%, față de o expansiune de 1,5% în trimestrul patru din 2016.

Cele mai mari creșteri trimestriale din UE în perioada ianuarie — martie 2017 s-au înregistrat în România (1,7%), Finlanda (1,6%), Letonia (1,5%) și Lituania (1,4%), în timp ce Grecia a raportat un declin de 0,1%.

În primele trei luni din acest an, zona euro și UE au înregistrat o creștere trimestrială de 0,5%, față de un avans în perioada octombrie — decembrie 2016 de 0,5% în zona euro și de 0,6% în UE.

În estimarea Eurostat nu sunt disponibile datele din șapte state (Estonia, Irlanda, Croația, Luxemburg, Malta, Slovenia și Suedia) privind evoluția PIB-ului în primul trimestru din 2017.

Potrivit datelor publicate marți de Institutul Național Statistică (INS), economia României a înregistrat o creștere cu 5,7% pe serie brută și cu 5,6% pe seria ajustată sezonier în primul trimestru al acestui an comparativ cu perioada similară din 2016.

Conform sursei citate, Produsul intern brut în trimestrul I 2017 a fost, în termeni reali, mai mare cu 1,7% comparativ cu trimestrul IV din 2016.

Sursa: agerpres.ro

Salvează


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Vinerea Mare la catolici: Ziua în care Hristos a fost răstignit şi a murit pe cruce. Tradiții în Vinerea Neagră

Ziarul Unirea

Publicat

în

Vinerea Mare la catolici: Ziua în care Hristos a fost răstignit şi a murit pe cruce. Tradiții în Vinerea Neagră Vineri, 29 martie 2024, este o zi specială pentru credincioșii romano-catolici și reformați din întreaga lume. Este Vinerea Mare, zi în care aceștia trebuie să stea departe de mesele îmbelşugate, să se roage și să […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea