Rămâi conectat

Ştirea zilei

Ritm de melc: Construcţia Lotului 1 al Autostrăzii Sebeş – Turda începe abia la anul!

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

La anul (şi, sperăm, nu la mulţi ani, ca durată) va începe construcţia Lotului 1 la autostrada Sebeş – Turda, una dintre arterele de transport care leagă Clujul de autostrada de pe Coridorul european de transport Rhin – Main – Dunăre (fostul coridor IV pan-european), după ce speranţele legate de finalizarea Autostrăzii Bechtel într-un orizont de timp acceptabil s-au spulberat.

autostrada

Pe lângă acest argument care a cântărit mult în promovarea proiectului, autostrada asta era şi una dintre soluţiile găsite de Ministerul Transporturilor pentru a mai cheltui ceva din fondurile europene puse la dispoziţia României prin alocarea bugetară europeană 2007 – 2013, ştiut fiind că absorbţia lor în cadrul Programului Operaţional Sectorial Transporturi a fost printre cele mai mici, deşi România are mare nevoie de modernizarea căilor de comunicaţie, fie ele rutiere, feroviare, maritime, fluviale ori aeriene.

Într-o estimare a oficialilor Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, datând de la sfârşitul anului 2013, se arăta că Autostrada Sebeş – Turda nu va fi finalizată până la 31 decembrie 2015, data limită până la care pot fi cheltuiţi bani din alocarea bugetară europeană 2007 – 2013, decât în proporţie de 75 la sută pentru fiecare dintre cele 4 loturi în care este împărţită autostrada. Ei bine, se pare că vom pierde şi mai mulţi bani, decât cei 25 la sută din fondurile pentru autostradă estimaţi de CNADNR. Că doar suntem bogaţi şi ne permitem! În ce priveşte Lotul 1 al Autostrăzii Sebeş – Turda, cel de la Sebeş la Pârâul Iovului, situaţia este de-a dreptul revoltătoare, deşi explicaţii ni se tot dau.

Oficial, ca răspuns la o cerere pentru furnizarea de informaţii publice referitoare la data începerii lucrărilor la Lotul 1, am primit de la CNADNR răspunsul că: „În conformitate cu prevederile contractuale şi legile aplicabile, executarea lucrărilor este permisă numai pe baza autorizaţiei de construire, emisă în conformitate cu prevederile Legii nr. 50/1991. Precizăm că data estimată este ianuarie 2016.”

Data de finalizare a lucrărilor a rămas, conform contractului dintre CNADNR SA şi Asocierea Impresa Pizzarotti & C SPA – Pomponio Construcţii SRL, luna octombrie 2016. Prin urmare, crede cineva dintre dumneavoastră că Lotul 1, în lungime de 17 kilometri şi care cuprinde şi trei noduri rutiere, va putea fi finalizat în 10 luni? Eu nu cred, oricât de bine se vor mobiliza constructorii! Şi de aici vine acea pierdere a fondurilor europene.

Desigur că autostrada va fi plătită cu contribuţia Uniunii Europene, doar că suma care nu se cheltuieşte din alocarea 2007 – 2013 va fi plătită din alocarea 2014 – 2020, ceea ce înseamnă că vom avea mai puţini bani de cheltuit pentru alte proiecte. De fapt, chiar după ce, în sfârşit, Comisia Europeană a aprobat Master Planul de Transport, au apărut şi scenariile de cheltuire a banilor, iar conform celui pesimist (şi noi ştim că pe ăsta trebuie să-l luăm în calcul) din această alocare bugetară va putea fi finanţată doar construirea transonului Sibiu – Piteşti al autostrăzii A1, un tronson cerut imperios de toţi transportatorii şi de Comisia Europeană.

Calendarul construirii Lotului 1 al Autostrăzii Sebeş – Turda este dat peste cap de faptul că, aflăm din informaţiile furnizate de CNADNR: „La data prezentei (24 iulie 2015, ora 10.53 AM – n. red.) nu a fost finalizat proiectul tehnic pentru construcţia Lotului 1 al Autostrăzii Sebeş – Turda. Modificarea soluţiilor tehnice propuse de către Antreprenor în faza de Declaraţie de Proiectare (etapa premergătoare avizării Proiectului Tehnic), faţă de soluţiile tehnice de la Oferta Tehnică cu care acesta a fost declarat câştigător, a condus la întârzierea avizării Proiectului Tehnic.”

Mai precis, conform contractului, proiectarea şi execuţia fiecărui lot din autostradă durau 22 de luni din care 4 erau alocate pentru proiectare. Contractul pentru Lotul 1 a fost atribuit în luna noiembrie 2014 şi de la această dată curg termenele. Dacă s-ar fi respectat calendarul, proiectarea ar fi trebuit finalizată în luna martie 2015 şi tot cam pe atunci, hai să zicem aprilie 2015, ar fi trebuit să înceapă şi construcţia. N-a fost să fie. Din ce ne spune CNADNR, construcţia se estimează că va începe în ianuarie 2016, de unde rezultă o întârziere de cel puţin opt luni.

În ce priveşte modificarea proiectului tehnic, antreprenorii au cerut primăriilor Sebeş şi Alba Iulia acceptarea modificării soluţiilor pentru nodurile rutiere, dar toate acestea au fost respinse. Aşa că acum modificările se referă la amplasarea organizării de şantier, la mutarea unor conducte… Iar modificările astea de proiect au dus la o întârziere de… opt luni.

Ce întârzieri vor fi la construcţie? Tot de la CNADNR am aflat care sunt stadiile lucrărilor la data de 24 iulie 2015 pentru celelalte loturi ale Autostrăzii Sebeş – Turda:

– Lotul 2, de la ieşirea din Alba Iulia – intrarea în Aiud – în execuţie, stadiul fizic 6,62 la sută, antreprenor Asocierea Aktor Tehnical Societe Anonyme – SC Euroconstruct Trading 98 SRL.

– Lotul 3, de la intrarea în Aiud până la nodul rutier de la Decea – în execuţie, stadiul fizic 24,50 la sută, antreprenor Asocierea Tirrena Scavi S.p.a. – Societa Italiana per Condotte d’Aqua S.p.a.

– Lotul 4, de la nodul rutier Decea la Turda – în execuţie, stadiul fizic 35,98 la sută, antreprenor Asocierea SC Porr Construct SRL – Porr Bau Gmbh. (A.D.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Opt ani și cinci luni de închisoare pentru un tânăr acuzat de trafic de cocaină, prins în flagrant de către polițiștii de la BCCO Alba Iulia

Unirea Ziarul

Publicat

în

Opt ani și cinci luni de închisoare pentru un tânăr acuzat de trafic de cocaină, prins în flagrant de către polițiștii de la BCCO Alba Iulia Sentință definitivă la Curtea de Apel Alba Iulia pentru un tânăr care a fost judecat pentru trafic de droguri de mare risc, trafic internațional de droguri de mare risc, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea