Rămâi conectat

Opinii - Comentarii

Regionalizarea a luat doar o pauză

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Deşi opoziţia – sprijinită indirect de UDMR – a frânat temporar intenţia băsistă de regionalizare a ţării, problema desfiinţării va fi readusă în discuţie în septembrie, anul acesta. După ce Traian Băsescu îşi va petrece vacanţa de vară pe la Cireşica şi prin alte loc(al)uri plăcute ochiului şi gâtului, primul marinar al ţării îşi va schimba strategia şi va „termina” deconcentratele de prin judeţe. Apoi îi va fi mult mai simplu să extermine judeţele, administrativ-teritorial.
De fapt, Traian Băsescu şi Emil Boc, cu clica lor de susţinători, încearcă să deturneze atenţia de la gravele probleme ale ţării prin proiectul de regionalizare. Pe de-o parte, ca să distragă atenţia opiniei publice de la adevăratele probleme ale societăţii româneşti: sărăcie, şomaj, corupţie, exodul tinerilor, decredibilizarea instituţiilor statului, perspectiva sumbră a dictaturii. Pe de altă parte, se intenţionează asigurarea mecanismelor de conservare ale actualelor structuri ale puterii.
lCetăţenii vor suporta toate costurile, directe sau indirecte, ale descentralizării
Pentru că portocalii nu au curaj să încerce modificarea Constituţiei, vor păstra denumirea de “judeţ” pentru regiuni. Practic, în loc să asistăm la o descentralizare, aşa cum ni se sugerează, vom asista la o centralizare a deciziei. De exemplu, pentru o problemă ce priveşte, de exemplu, comuna Ciuruleasa, la circa 70 km distanţă de Alba Iulia – va hotărî Braşovul – la aproape 300 km distanţă de comuna sus amintită. Până atunci, să ne gândim la costurile acestei transformări. Întâi, cele birocratice. Fiecare instituţie va trebui să-şi schimbe ştampilele, firmele, documentele tipizate. Gândiţi-vă că există 78 de primării numai în judeţul Alba. Mai sunt şcoli, grădiniţe, biblioteci. Şi fiecare trebuie să arunce vechea firmă pe care scrie numele judeţului şi să dea bani pe alta. Apoi să-şi preschimbe ştampilele, tipizatele cu antet. Un deliciu pentru buget! Apoi, actele de identitate: 80 la sută din cetăţeni vor trebui să-şi schimbe cărţile de identitate şi permisele auto. Vor trebui schimbate şi plăcuţele de înmatriculare ale autoturismelor. Evident, urmează toate certificatele de înmatriculare ale maşinilor.
Pe lângă costurile directe de mai sus, vin costurile indirecte, ale efectelor: instituţiile deconcentrate nu vor mai exista decât în capitala de judeţ. Restructurarea deconcentratelor va atrage după sine un val de disponibilizări, mii de bugetari îngroşând numărul şomerilor din judeţ. Asta, pe de-o parte. Pe de altă parte, competenţele celor care rămân în activitate, vor fi mult mai restrânse, astfel încât pentru o problemă majoră cetăţenii vor fi nevoiţi fie să străbată sute de kilometri până în noua capitală de judeţ, fie să trimită prin curierat documentele ce necesită răspuns sau avize. De exemplu, pentru un aviz de construcţie, de la Inspectoratul de Stat în Construcţii, un cetăţean din judeţul Alba ar trebui să se deplaseze până la Braşov. Sau, repet, să-şi trimită documentele importante prin poştă şi să aştepte un răspuns. Pentru că toate instituţiile vor avea sediul doar în capitala judeţului.
lPDL nu vrea să se mai întoarcă la popor
Exista posibilitatea ca în judeţele în care s-a hotărât organizarea de referendumuri locale, prefecţii să atace hotărârile de consiliu judeţean în contencios administrativ. Demersul reprezentanţilor guvernului în teritoriu va fi însă sortit eşecului, pentru că referendumurile se desfăşoară în interesul legii. Este foarte posibil însă să existe trageri de timp pentru întârzierea organizării referendumurilor de către autorităţile centrale, dar deciziile luate de consiliile judeţene nu vor mai putea fi întoarse.
Regionalizarea ţării este un subiect ce trece de teorie şi se va transforma în practică. Că guvernanţii au tăiat salariile bugetarilor, fără să îi întrebe, am văzut cu toţii. Că ne-au mărit TVA-ul fără să ne chestioneze cu câţi bani vom mai rămâne în portofele, iar am văzut. Că schimbă legile privind obligaţiile financiare către stat, fără să întrebe, măcar de politeţe, micile firme dacă mai pot sau nu să supravieţuiască, iar am văzut. Dar să ne schimbe şi graniţele fără să ne întrebe, pare o culme a nepăsării faţă de cetăţean. Este drept, un referendum nu are putere de lege, ci doar se va da un semnal: că românii nu vor să trăiască în regiuni. Însă chiar şi aşa, cetăţenii trebuie întrebaţi; şi mai înainte de a-şi spune părerea trebuie informaţi temeinic ce presupun aceste schimbări.
Desfiinţarea judeţului Alba depinde acum de votul consilierilor judeţeni ai PDL, care au primit deja instrucţiuni precise de a se opune proiectului USL de referendum. Cu atât mai mult, soarta cetăţenilor din Alba depinde acum de conştiinţa şi patriotismul fiecărui consilier al puterii.
ec. Ioan FLOREA,
vicepreşedintele PSD Alba


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

29 Martie: România a devenit membru NATO, alături de alte șase țări din Europa de Est

Bogdan Ilea

Publicat

în

29 Martie: România a devenit membru NATO, alături de alte șase țări din Europa de Est La 29 martie 2004, cele șapte state invitate la Summit-ul NATO de la Praga să devină membre ale Alianței (Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, Romania, Slovacia, Slovenia), printre care și România, au depus instrumentele de aderare la Departamentul de Stat […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea