Rămâi conectat

Politică Administrație

Raport de activitate pentru mandatul 2012-2016: interesul cetăţenilor a călăuzit activitatea mea ca deputat PNL de Alba

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Raport de activitate al deputatului Dan Simedru pentru mandatul 2012-2016

În cele 8 sesiuni parlamentare, derulate în perioada 2012-2016, am susţinut 15 declaraţii politice, am adresat 46 întrebări şi 3 interpelări şi am formulat 57 de propuneri legislative din care 7 au devenit legi, respectiv 128 amendamente. De asemenea, am avut 35 intervenţii în plen, am susţinut 12 moţiuni din care 4 de cenzură şi 8 simple. Am participat, în toată această perioadă, la 46 întâlniri şi consultări publice în teritoriu şi am acordat peste 384 audienţe la cabinetul parlamentar. În toată activitatea mea de deputat, derulată pe mai multe direcţii de acţiune, am urmărit deservirea interesului cetăţenilor. În cadrul declaraţiilor politice, de exemplu, am ridicat probleme esenţiale, cum ar fi necesitatea de a stabili capitala regiunii la Alba Iulia sau situaţia fermierilor care au fost umiliţi la cozile imense de la sediile APIA din judeţ şi din ţară pentru a-şi obţine drepturile băneşti garantate de lege. Prin întrebările şi interpelările adresate membrilor Guvernului, am cerut explicaţii privind chestiuni de interes local care mi-au fost semnalate de către autorităţile locale, asociaţii profesionale sau simpli cetăţeni. Citește și: Care sunt cele 102 taxe nefiscale ce vor fi eliminate de la 1 februarie 2017

Dan SimedruPrintre acestea, aş sublinia: dreptate pentru cei care au lucrat în grupele de muncă 1 şi 2 prin recalcularea şi majorarea pensiilor, realizarea nodului rutier de legătură al oraşului Cugir la autostrada A1, problema abuzurilor de la Inspectoratul Şcolar, situaţia privind poliţele RCA pentru tineri, despăgubirile acordate proprietarilor de terenuri agricole ca urmare a pagubelor produse de animale sălbatice sau luarea de măsuri pentru deblocarea situaţiei din judeţul Alba în ceea ce priveşte statutul unor sectoare de drum finanţabile din fonduri europene, dar disputate între unităţile administrativ-teritoriale şi Romsilva. De asemenea, o atenţie deosebită am acordat problematicii exproprierilor abuzive de pe traseul coridoarelor de transport europene. Alte subiecte care au făcut obiectul întrebărilor parlamentare au vizat situaţia lucrărilor de infrastructură pe DN 67C Transalpina, a drumurilor din Apuseni sau a tronsonului de autostradă Sibiu-Cunţa închis temporar.

Am solicitat, totodată, clarificări în privinţa organizării defectuoase a procesului de depunere de către fermieri a cererilor pentru obţinerea subvenţiilor şi am cerut, de asemenea, Ministerului Sănătăţii şi ministrului Finanţelor Publice reînfiinţarea Spitalului şi a Serviciului de Trezorerie din Zlatna. Componenta de bază a activităţii mele parlamentare a reprezentat-o activitatea din Comisia de transporturi şi infrastructură, în cadrul căreia am analizat şi activitatea CNADNR pe perioada 2000-2014 în ceea ce priveşte planul de investiţii şi cauzele blocajelor care au condus la mari întârzieri în implementarea proiectelor mari de infrastructură. Aceeaşi abordare am avut-o şi în cazul proiectelor feroviare pe coridoarele europene, care au fost tergiversate, ceea ce a condus la mari sincope în asigurarea conectivităţii cu reţeaua europeană. Comisia de transporturi a dezbătut şi a adoptat acte normative importante în domeniul transporturilor, dintre care amintesc proiectul de lege privind scutirea microbuzelor şcolare destinate transportului elevilor din mediul rural de la plata tarifelor prevăzute pentru eliberarea documentelor de transport sau proiectul de lege privind adoptarea de noi tarife la rovinietă pentru vehiculele grele de marfă pentru utilizarea anumitor infrastructuri.

Cu privire la amendamente şi intervenţiile pe proiectele de lege, acestea constituie una dintre cele mai importante activităţi ca durată şi eficienţă parlamentară. Din cele 128 de amandamente depuse, le-aş remarca pe cele privind prelungirea valabilităţii licenţelor de traseu şi a programului de transport, prin care am rezolvat problema transportului judeţean de călători, care riscă să intre în colaps. O altă serie de amendamente a vizat condiţiile de despăgubire în baza OG nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, modul de calcul al RCA, pachetul de legi pe achiziţii publice, protecţia fondului cinegetic, alocări bugetare pentru drumuri judeţene sau modificarea Masterplanului General de Transport.

Din păcate, printre amendamentele neadoptate se regăsesc şi cele privind finanţarea reabilitării Muzeului Unirii, realizarea Monumentului Unirii sau alte alocări bugetare suplimentare pentru judeţul Alba. Sunt co-iniţiatorul a 57 de propuneri legislative, din care 7 au devenit legi. Între acestea, subliniez legea privind votul prin corespondenţă, legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 321/2009 privind comercializarea produselor alimentare, legea privind prima întabulare şi legea privind darea în plată a unor bunuri imo­bile (Legea nr. 77/2016). M-am implicat foarte mult sufleteşte în propunerea legislativă privind „Legea Centenarului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918”. Referitor la legea privind grupele de muncă, pentru care m-am zbătut în mod deosebit, ea a fost adoptată şi cei în cauză beneficiază de pensii mai mari. Am reuşit majorarea pensiilor şi modificarea modului de calcul a vechimii, legea fiind în proces de aplicare, dar nu am reuşit să fac dreptate pentru muncitorii cugireni care, în perioada 2001-2005, au lucrat în condiţii grele de muncă. Citește și: valoarea punctului de pensie

O altă lege la care ţin este cea referitoare la înăsprirea condiţiilor de vânzare a terenurilor agricole către străini. Activitatea în teritoriu a constat în principal în sutele de audienţe acordate la biroul parlamentar (384 înregistrate). Am organizat 46 întâlniri şi consultări publice oficiale, în cadrul cărora mi-au fost semnalate subiecte serioase, între care se numără modificările la Codul Muncii, problemele crescătorilor de animale, sau cel referitor la soarta tinerilor care părăsesc centrele de asistenţă socială şi care au nevoie de o locuinţă. Am făcut cunoscută această problemă mai departe Ministrului Muncii şi m-am bucurat să văd că fostul guvern a iniţiat Strategia naţională anti-sărăcie, unul dintre obiectivele fixate fiind rezolvarea acestei probleme prin promovarea unui pachet legislativ pentru locuinţele sociale destinate categoriilor defavorizate.

De asemenea, am iniţiat un call-center pentru consultarea publică referitoare la proiectul Roşia Montană, în cadrul căruia am interacţionat cu 20.000 de cetăţeni ai judeţului nostru. Un alt proiect personal “Întreabă-l pe Simedru” a vizat dialogul cu cetăţenii prin reţelele de socializare. În fiecare an am avut cel puţin câte o întâlnire cu cetăţenii din fiecare localitate a Colegiului pe care l-am reprezentat, legătura cu oamenii fiind de departe cea mai importantă pentru mine. Ar mai fi multe de spus, dar, în urma mandatelor mele de parlamentar de Alba, rămâne satisfacţia unor ani cu multă muncă, fără nicio absenţă nemotivată, în care cei mai importanţi pentru mine au fost cetăţenii judeţului. Le mulţumesc încă o dată pentru votul şi încrederea lor pe care am încercat să le onorez! La final de 2016, vă doresc un An Nou minunat, cu sănătate şi bucurie!

Dan Coriolan SIMEDRU,  fost deputat PNL de Alba


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Comuna Ocoliș achiziționează un microbuz electric pentru transportul în comun: Valoarea totală a proiectului este de peste 1,2 milioane lei

Bogdan Ilea

Publicat

în

Comuna Ocoliș achiziționează un microbuz electric pentru transportul în comun: Valoarea totală a proiectului este de peste 1,2 milioane lei Comuna Ocoliș în parteneriat cu comuna Sălciua urmează să cumpere un microbuz electric destinat transportului în comun. Acesta urmează să parcurgă curse regulate între cele două comune. „Urmează să achiziționăm un microbuz electric, care va […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea