Rămâi conectat

Economie

Proiect ANAF: Formularul fiscal 630 va include şi informaţii privind CAS

Ziarul Unirea

Publicat

în

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a pus în dezbatere publică un proiect de ordin pentru modificarea formularului 630, care va include în noua formă şi informaţiile referitoare la CAS, devenind astfel “Decizie de impunere anuală pentru stabilirea contribuţiei de asigurări sociale de sănătate și a contribuției de asigurări sociale”.

Formularul se utilizează pentru stabilirea contribuţiei de asigurări sociale de sănătate (CASS) și a contribuției de asigurări sociale (CAS) începând cu anul fiscal 2016.

Potrivit art. 152 alin. (2) din Codul fiscal, obligaţiile anuale de plată a CAS se determină de organul fiscal competent, prin decizie de impunere anuală, pe baza declarației privind venitul realizat prevăzută la art. 123 din același act normativ.

Totodată, la art. 175 alin. (2) din lege se stabileşte că obligaţiile anuale de plată a CASS se determină de organul fiscal competent, prin decizie de impunere anuală pe fiecare sursă de venit, pe baza declaraţiei de venit estimat/norma de venit sau a declaraţiei privind venitul realizat, după caz.

De asemenea, obligaţiile anuale de plată a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele care realizează pensii dintr-un alt stat, se determină de organul fiscal competent, prin decizie de impunere anuală, pe baza declaraţiei specifice prevăzute la art. 130 alin. (4) din Codul fiscal.

Formularul 630 se utilizează la definitivarea sumelor reprezentând contribuţia de asigurări sociale de sănătate și contribuția de asigurări sociale. Documentul se întocmeşte în două exemplare de către organul fiscal competent, circulând:

– un exemplar, la organul fiscal competent;
– un exemplar, la contribuabil.

Decizia de impunere anuală se arhivează la dosarul contribuabilului.

Situaţia privind stabilirea contribuției de asigurări sociale de sănătate  se întocmeşte ca anexă la formularul 630 şi se utilizează la stabilirea CASS pentru veniturile din activități independente, venituri din drepturi de proprietate intelectuală, venituri din activități agricole, silvicultură și piscicultură, venituri din cedarea folosinței bunurilor, venituri din investiții și/sau din alte surse, pensii provenite dintr-un alt stat.

Situația privind definitivarea contribuției de asigurări sociale este cea de-a doua anexă la formular, fiind utilizată la stabilirea contribuţiei lunare de asigurări sociale, pentru veniturile din activități independenteşi întocmită în două exemplare.

Sursa: legestart.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Economie

Economie

România umilită de Bulgaria. Inflația la vecini a ajuns la 3% în timp ce țara noastră conduce topul exploziei în UE

Unirea Ziarul

Publicat

în

România umilită de Bulgaria. Inflația la vecini a ajuns la 3% în timp ce țara noastră conduce topul exploziei în UE Rata anuală a inflaţiei în Bulgaria a încetinit în martie la 3%, de la 3,3% în luna precedentă, ajungând la cel mai redus nivel din iulie 2021, arată datele publicate luni de Institutul Naţional […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea