Procurorul general, despre dosarul Mineriadei și Revoluției: Până spre sfârșitul anului, cel puțin unul va ajunge în stadiul spre finalizare
Procurorul general al României, Augustin Lazăr, a declarat miercuri la Alba Iulia, fiind întrebat de dosarul Mineriadei și al Revoluției, că până spre sfârșitul anului, cel puțin unul va ajunge spre finalizare.
Procurorul general a adăugat, apoi, că dosarul Mineriadei este în curs și e mai avansat, în vreme ce în dosarul Revoluției s-a reluat ancheta și s-a efectuat ”o echipă investigativă care lucrează într-un mod organizat și are toate resursele necesare pentru ca ancheta să se desfășoare efectiv și să fie soluționată într-un termen rezonabil”.
”Cu prioritate se desfășoară activitățile în cadrul dosarului Mineriadei și în continuare s-a efectuat, de asemenea, o echipă investigativă care se ocupă de dosarul Revoluției pentru ca și el să fie clarificat într-un termen rezonabil. Va să zică așa cum am scris în proiectul managerial vor fi anchete efective și nu există niciun motiv ca aceste dosare să nu fie soluționate într-un termen rezonabil de acum înainte și este clar că sunt întârziate. Pentru acest motiv noi am primit și condamnări la CEDO. România a fost condamnată pentru acest fapt, însă așa cum se prezintă în acest moment situația eu sunt optimist că până spre sfârșitul anului cel puțin unul dintre dosare va ajunge în stadiul spre finalizare și în prima jumătate a anului următor și un al doilea dosar mare dintre cele care sunt avute în vedere spre stadiul de finalizare”, a spus Augustin Lazăr în cadrul unei conferințe de presă.
Procurorul general al României a adăugat că poporul așteaptă de câțiva ani ca aceste dosare istorice să fie soluționate.
”Ba chiar există condamnări la CEDO. Încă de când am preluat mandatul am luat măsuri pentru ca aceste dosare să fie soluționate în cel mai scurt timp, unul dintre ele, deja Cazul Ursu, a fost soluționat și se află pe masa judecătorilor. În continuare, sunt luate măsuri și se efectuează într-un ritm cu o operativitate în aceste cauze toate actele de urmărire penală pentru a fi soluționate într-un termen rezonabil”, a spus Lazăr.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Comunicat de presă | Radu Tuhuț, deputat PSD de Alba: Proiect de lege – Reducere de 50% la facturile de apă, canalizare și salubritate pentru persoanele din Apuseni!
Proiect de lege: Reducere de 50% la facturile de apă, canalizare și salubritate pentru persoanele din Apuseni! În această săptămână, am depus proiectul de lege care prevede acordarea unei reduceri de 50% la facturile de apă, canalizare și salubritate, pentru persoanele din Munții Apuseni. În prezent, doar persoanele din Biosfera Delta Dunării beneficiază de reduceri […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Ce nume se sărbătoresc de SFÂNTUL GHEORGHE 2024: Peste 900.000 de români își serbează onomastica în 23 aprilie
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Legendele Sfântului Gheorghe. Cum l-a înfrânt pe balaur şi de ce nu este bine să dormim în această zi
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Cui îi spunem „La mulți ani!” de Sfântul Gheorghe: Nume care se serbează în ziua Sfântului Mare Mucenic, purtătorul de biruință
-
Curier Județeanacum 2 zile
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2024: URARI și FELICITARI pentru cei dragi care își sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Obiceiuri, tradiţii şi superstiţii de Sfântul Gheorghe, unul dintre cei mai venerați sfinți din calendarul ortodox