Rămâi conectat

Opinii - Comentarii

Prin alegerea primarilor dintr-un singur tur, PDL ÎŞI SAPĂ SINGUR GROAPA!

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

– Domnule consilier Ioan Florea, ce părere aveţi despre noul act normativ prin care primarii vor fi aleşi dintr-un singur tur?
– Alegerea primarilor din primul tur, lege propusă şi votată de PDL în cârdăşie cu aliaţii săi, în special UDMR, încalcă cele mai elementare principii ale reprezentativităţii în orice fel de alegeri. Un primar poate fi ales şi cu voturile a cel mult 15 – 20 la sută din populaţia unei localităţi. Când spun asta mă refer la faptul că într-o localitate se pot prezenta la vot doar 15 – 20 la sută din cetăţeni, iar un candidat care se plasează pe primul loc cu 25 la sută din 50 la sută reprezintă populaţia localităţii în proporţie de 12 la sută.
În al doilea rând, constat că PDL şi-a mai plătit o dată cu vârf şi îndesat aliaţii săi, UDMR, aceştia fiind principalii beneficiari ai legii. Ei vor reuşi aproape să-şi dubleze numărul de primari pentru că într-o localitate cu o populaţie maghiară în proporţie de 25 – 30 la sută nu au avut niciodată primar, dar acum, în actualele condiţii, vor avea. De ce? Pentru că maghiarii vor avea un singur candidat care va lua toate voturile lor, în timp ce românii vor avea candidaţi de la mai multe partide, dar niciunul nu va face scorul candidatului de etnie maghiară.
– De ce credeţi că a promovat PDL această lege?
– Pur şi simplu pentru a se agăţa de putere. Prin sistemul de vot cu două tururi riscau să piardă în turul 2 chiar şi în acele localităţi considerate a fi fiefuri ale PDL. De fapt, ei şi-au făcut un obicei în a schimba regulile jocului de fiecare dată când acestea nu-i avantajează ori contravin intereselor lor politice sau electorale.
– Prin introducerea acestei legi, USL va câştiga sau va pierde?
– USL va câştiga alegerile, va învinge în bătălia cu PDL. Prin această lege se vor crea două blocuri politice: USL şi PDL, care vor fi luate în considerare de populaţie, ce nu-şi va mai irosi voturile pe candidaţi fără şanse. Şi atunci, cetăţenii au de ales între reprezentanţii USL şi cei ai PDL – oamenii lui Băsescu şi Boc. Trebuie să mai spun că USL va prezenta, în proporţie de peste 90 la sută, în toate localităţile, candidaţi comuni.
În concluzie, e foarte posibil ca PDL, odată cu introducerea legii prin care primarii vor fi aleşi dintr-un singur tur, să-şi fi săpat singur groapa! (A.D.T.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

15 aprilie: Ziua Mondială a Artei. Celebrarea recunoștinței față de contribuția artiștilor la îmbogățirea culturii și spiritualității universale

Ziarul Unirea

Publicat

în

La data de 15 aprilie, anual, este celebrată Ziua Mondială a Artei, ca recunoștință față de contribuția oamenilor de artă la îmbogățirea culturii și spiritualității universale. Data a fost aleasă în memoria pictorului, sculptorului, arhitectului, inventatorului şi umanistului italian Leonardo da Vinci (15 aprilie 1452 – 2 mai 1519), considerat un simbol al liberei exprimări, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea