Rămâi conectat

Oameni şi locuri

Primăria Valea Lungă culege roadele muncii în echipă la finele anului 2011

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Interviu cu Vasile PUŞCĂ, primarul comunei Valea Lungă

 – Stimate domnule primar Vasile Puşcă, ne apropiem cu paşi repezi spre finele anului 2011, prilej de bilanţ pentru orice gospodar din fruntea unei unităţi administrativ-teritoriale. Cum s-a îmbunătăţit viaţa locuitorilor comunei Valea Lungă în acest an, al treilea din cel de-al doilea mandat de primar al dumneavoastră?
– În primul rând, aş dori să spun că nu voi aminti realizările din anii anteriori, ci mă voi referi strict la ceea ce am înfăptuit în anul 2011, împreună cu întreaga echipă de la Primăria şi Consiliul Local Valea Lungă şi cu colaboratorii noştri. Cred că cel puţin 70 la sută din dorinţele mele de primar s-au îndeplinit prin ceea ce am realizat în comuna Valea Lungă de când mă aflu în fruntea acesteia. Aşa cum am menţionat, acest lucru nu ar fi fost posibil dacă nu aş fi avut alături de mine o echipă. De altfel, acesta a fost primul meu gând când am intrat în administraţia locală, să încheg o echipă care să muncească împreună cu mine la dezvoltarea comunei, Valea Lungă nefiind băgată în seamă până acum 7 ani, când am sosit la primărie. Gândul meu e ca, peste ani, locuitorii acestor meleaguri să-şi amintească de realizările unui primar bun, gospodar şi ce a lăsat în urma lui în localitatea pe care o păstoreşte. Concret, în planul investiţiilor, datorită experienţei acumulate în administraţia locală, cred că 2011 este chiar anul de graţie pentru comuna Valea Lungă, atât în privinţa numărului obiectivelor, cât şi a valorii acestora. Anul acesta au fost demarate investiţii în infrastructură: asfaltări şi pietruiri de drumuri, amenajare de rigole, reţele de apă potabilă. Ultima localitate în care s-a introdus alimentarea cu apă este satul Tăuni, unde urmează să mai fie făcută doar recepţia lucrărilor, în comuna noastră fiind alimentate cu apă localităţile Valea Lungă, Tăuni, Lunca, Glogoveţ şi Lodroman.
Cea mai mare realizare dinainte şi de după Revoluţia din Decembrie ’89 pentru comuna noastră, despre care nici cei mai optimişti localnici nu credeau că se va îndeplini vreodată, este asfaltarea drumului dintre Valea Lungă – Tăuni, în lungime de 10 km. Pentru finanţarea lucrărilor, am beneficiat de sprijinul Consiliului Judeţean Alba, prilej pentru mine de a-i mulţumi şi pe această cale, în numele celor peste 200 de familii beneficiare, domnului Ion Dumitrel, preşedintele CJ Alba. Aş dori să mai amintesc aici lucrările de pietruire a drumurilor, amenajarea rigolelor şi a trotuarelor de pe raza comunei, dar şi proiectele de asfaltare a drumului Lunca – Lodroman sau de introducere a reţelei de canalizare în Valea Lungă, depuse pentru finanţare la Ministerul Dezvoltării Regionale.
Tot anul acesta, în Valea Lungă şi Tăuni s-a derulat un proiect al Administraţiei Naţionale a Îmbunătăţirilor Funciare, prin care s-au regularizat albiile pâraielor şi afluenţilor care se varsă în Valea Tăuni, protejând comunităţile din calea eventualelor indundaţii. Aş mai menţiona faptul că am pus la punct iluminatul public de pe raza întregii comune, astfel că oamenii pot merge în siguranţă în drumul lor spre casă odată cu lăsarea serii. Totodată, am reuşit extinderea comunicaţiilor de telefonie mobilă pentru abonaţii din reţeaua Orange din Valea Lungă şi Tăuni, respectiv Cosmote, la Valea Lungă.
 – Tinerii reprezintă viitorul oricărei comunităţi locale. Ce investiţii aţi gândit pentru tineretul din Valea Lungă?
– Proiectele elaborate pentru tineri în anii trecuţi au început să fie puse în operă în acest an. Astfel, în curtea Şcolii „Ion Bianu” Valea Lungă a demarat construcţia unei săli de sport cu 150 de locuri, care va fi omologată pentru competiţii naţionale, printr-un proiect finanţat de la bugetul de stat. La această dată, construcţia este ridicată în proporţie de 80 la sută. De asemenea, am amenajat o bază sportivă pentru cele două echipe de fotbal – de juniori şi seniori – stadionul fiind dotat cu vestiare moderne, investiţia fiind finalizată în procent de peste 80 la sută. Pentru ambele obiective de investiţii, Primăria Valea Lungă a asigurat introducerea utilităţilor publice (gaz, curent electric, apă), alocând importante sume de bani.
    – Este ştiut faptul că un popor trăieşte în istoria lumii prin cultura sa. Cum aţi sprijinit activităţile culturale din comuna Valea Lungă?
– Valea Lungă are o bogată activitate culturală, pe lângă activităţile desfăşurate de colectivul şcolii conduse de prof. Maria Oneţ şi membrii Cercului ASTRA „Ion Bianu”, comuna noastră a participat la toate ediţiile concursului „Cultură pentru cultură”, organizat de Consiliul Judeţean Alba. De asemenea, comuna Valea Lungă organizează în fiecare an în preajma zilei de 15 august, de sărbătoarea creştină „Adormirea Maicii Domnului”, renumita serbare populară „Mărie, dragă Mărie!”, ajunsă deja la a VIII-a ediţie. Pe scena de lângă noul sediu al Primăriei Valea Lungă au urcat, ca de fiecare dată, cântăreţi varoloşi de muzică populară, spre încântarea numerosului public spectator. În acest an am fost mândri că am avut circa 3000 de participanţi, inclusiv saşi veniţi special din Germania, sărbătoarea fiind şi un bun prilej de revedere cu toţi fiii satului.
Acesta este doar unul dintre motivele pentru care, la ora actuală, cu surse financiare proprii şi cu sprijinul Consiliului Judeţean Alba, am început construcţia celui mai modern şi mai mare cămin cultural din judeţ, care va avea o capacitate de 700 de locuri şi va fi dat în folosinţă anul viitor. Alt motiv este că fostul cămin cultural a fost retrocedat foştilor proprietari – Biserica Evanghelică Mediaş. Pentru demararea lucrărilor, am avut mai multe runde de negocieri cu foştii proprietari ai terenului, ajungând în final la o înţelegere cu aceştia, care au fost de acord cu un schimb de terenuri.
În spatele noii construcţii se află o clădire care era în stare jalnică, imobil pe care l-am primit din partea unei familii băştinaşe contra sumei de 1 leu, pentru a o da în folosinţă comunităţii. În prezent, cu sprijinul deputatului Clement Negruţ, se lucrează la reabilitarea şi modernizarea acestei construcţii, unde urmează să funcţioneze 4 instituţii de interes obştesc: biblioteca, muzeul etnografic, farmacia şi cabinetul stomatologic.
De asemenea, după posibilităţile financiare avute la dispoziţia bugetului local, am sprijinit cele 15 biserici de toate confesiunile de pe raza comunei Valea Lungă. De altfel, Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba Iulia este implicată într-un program de susţinere a Centrului de Asistenţă Socială Valea Lungă, unde 25 de bătrâni şi 25 de copii beneficiază de o masă gratuită şi de alte servicii sociale.
Pe lângă amenajarea Grădiniţei Valea Lungă la standarde moderne şi deschiderea, anul trecut, a unei noi şcoli în satul Lunca, una dintre cele mai importante investiţii din acest an s-a făcut la Şcoala „Ion Bianu”, unde s-a schimbat acoperişul de la ambele clădiri, ambele dotate cu centrale termice, s-a realizat izolarea termică exterioară a corpului principal, s-au modernizat sălile de clasă şi s-a dat în folosinţă un modern centru de documentare şi informare (CDI).
    – Ce alte beneficii au avut locuitorii comunei Valea Lungă pe seama eforturilor făcute de echipa dumneavoastră?
– Atragerea investitorilor este una dintre priorităţile oricărui edil şi de accea am continuat să-i ajutăm pe toţi cei care doresc binele comunei Valea Lungă şi prosperitatea locuitorilor săi. Astfel, toţi cei care au dorit să depună proiecte cu finanţare europeană pe Măsura 141 – Sprijinirea fermelor agricole de semisubzistenţă şi pe Măsura 112 – Instalarea tinerilor fermieri au fost sprijiniţi şi îndrumaţi de personalul Primăriei Valea Lungă.
De asemenea, am acordat sprijin SC Jidvei, cel mai mare investitor din comuna noastră, pentru înfiinţarea de noi locuri de muncă, prin construirea a peste 20 de hectare de sere pentru legume în satul Tăuni, după ce familia Liviu şi Claudiu Necşulescu a facilitat crearea altor 300 de locuri de muncă la vie. De aceea, le mulţumesc încă o dată celor doi inimoşi investitori pentru tot sprijinul de care a beneficiat comunitatea noastră, nu doar prin locurile de muncă nou înfiinţate, ci şi pentru donaţiile făcute comunei şi şcolii sau cadourile oferite copiilor la sărbătorile creştine.
Comuna deţine un amplu spaţiu de circa 1000 mp situat în clădirea complexului comercial, care s-ar preta la deschiderea unei afaceri în industria confecţiilor textile, mai ales că foarte multe femei din Valea Lungă au experienţă în domeniu. Căutăm să dezvoltăm comuna şi prin colaborare pe plan internaţional. Relaţiile excelente de prietenie dintre comuna noastră şi oraşul belgian Morlanwelz au făcut ca Valea Lungă să fie cunoscută nu doar în ţară, ci şi peste hotare. De curând am avut mândria să fiu singurul edil al unei comune din ţară invitat de ambasadorul Belgiei în România, E.S. Philippe Beke, la o recepţie prilejuită de Sărbătoarea Regelui, la Bucureşti. Sper ca în cadrul următoarei întâlniri cu prietenii belgieni să reuşim stabilirea unor relaţii economice cu oameni de afaceri din Belgia. Tot pentru viitor, îmi doresc să reuşim introducerea canalizării, amenajarea unor spaţii verzi şi a unui parc de joacă pentru copii, astfel ca Valea Lungă să se poată mândri cu zestrea edilitar-gospodărească pe care o va avea.
 – În încheiere, aş dori să transmiteţi un mesaj locuitorilor comunei Valea Lungă.
– Mai întâi aş vrea să spun că am căutat să fiu mereu alături de toţi cetăţenii comunei, iar angajaţii Primăriei Valea Lungă să-şi facă datoria şi să-i primească cu căldură, să-i îndrume şi să-i sprijine în rezolvarea problemelor lor. Un argument suplimentar este şi faptul că, tocmai pentru a le asculta necazurile, în comuna noastră au venit domnul Ştefan Bardan, prefectul judeţului Alba, precum şi parlamentarii aleşi în acest colegiu. Vreau să mulţumesc echipei despre care v-am vorbit: viceprimarului Vasile Gherman, angajaţilor primăriei, consilierilor locali, directorilor şi conducătorilor unităţilor din Valea Lungă – şcoală, poliţie, biserici etc, precum şi şefilor instituţiilor publice judeţene cu care am colaborat. Totodată, mulţumiri se cuvine să aduc şi Consiliului Judeţean Alba, domnului preşedinte Ion Dumitrel şi vicepreşedinţilor Alin Cucui şi Sorin Bumb, senatorilor PD-L de Alba, Alexandru Pereş şi Nicolae Dobra, deputatului PD-L Clement Negruţ, dar şi domnului prefect Ştefan Bardan şi domnului subprefect Raul Tudoraşcu. Toţi aceşti oameni au făcut parte din echipa pe care am gândit-o la venirea în primărie, în scopul dezvoltării comunei şi al prosperităţii locuitorilor ei.
Pentru că se apropie sărbătorile de iarnă, le transmit cetăţenilor comunei Valea Lungă şi ai satelor componente, agenţilor economici şi tuturor colaboratorilor un an mai bun, plin de bucurii, sănătate şi „La mulţi ani!”

Robert GHERGU


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Oameni şi locuri

Oameni şi locuri

10 decembrie: Sfinții Mucenici Mina, Ermoghen și Eugraf, pomeniți în calendarul creștin ortodox

Ziarul Unirea

Publicat

în

10 decembrie: Sfinții Mucenici Mina, Ermoghen și Eugraf, pomeniți în calendarul creștin ortodox Conform izvoarelor literare, sfinţii Mucenici Mina, Ermoghen şi Evgraf au trăit în timpul împăratului Maximin Daza (305-314). În vremea aceea, în Alexandria (Egipt) au apărut mari tulburări între creştini şi păgâni. Împăratul Maximin a trimis pe unul din slujitorii săi de neam […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea