Rămâi conectat

Ştirea zilei

Primăria Șibot ”călcată” de Curtea de Conturi – valoarea totală a neregulilor 8,7 miliarde de lei vechi

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Probleme la Primăria Șibot în urma unui control al Curții de Conturi efectuat în perioada 2 – 27 septembrie 2013, concluzia fiind că bugetul local a fost prejudiciat cu 869.812 lei.

Potrivit sintezei constatărilor rezultate în urma acțiunii de audit financiar există suspiciuni privind legalitatea cheltuielilor aferente unor lucrări de investiții: ”Obiectivul de investiţii „Amenajare parc public de recreere în localitatea Şibot, Comuna Şibot, jud. Alba” a fost promovat, executat şi plătit cu nerespectarea cadrului legislativ în materie şi prin aceasta bugetul local al U.A.T.C. Şibot a fost prejudiciat cu suma estimată de 205.912,68 de lei”, după cum se precizează în raportul întocmit la finalul controlului.

De asemenea, cu privire la legalitatea cheltuielilor de investiții aferente achiziției unui autovehicul pentru pompieri, concluzia este că ”Au fost majorate nelegal cheltuielile de capital ale entității cu suma de 81.344 de lei prin achiziţia în anul 2012 a unei autospeciale pentru stingerea incendiilor, achiziție aprobată de către Consiliul Local Şibot fără să existe la bază un Raport de evaluare întocmit de către un specialist”.

În același raport se precizează că ”Au fost majorate nelegal cheltuielile UATC Șibot în perioada 2011-2013 acceptarea la plată a unei facturi în valoare de 50.158 de lei emisă NSA SRL, în baza contractului încheiat pentru prestarea unor lucrări (decopertat pământ transport, vânzare agregate balastieră), fără să existe justificarea legală a acestor prestaţii”.

În ceea ce privește modul de stabilire, evidențiere și urmărire a încasării veniturilor la bugetul local Curtea de Conturi consemnează că nu s-au înregistrat şi urmărit spre încasare veniturile rezultate din taxa pentru eliberarea/vizarea anuală a autorizaţiei privind desfăşurarea activităţii de alimentaţie publică în sumă totală de 15.600 lei.

Curtea de Conturi a mai găsit nereguli cu privire la realitatea executării lucrărilor și plata acestora conform contractului de lucrări nr. 3195/19.12.2011, încheiat cu SC Alsecon II Sebeș: ”În perioada 2011-2012 au fost acceptate la plată decontări majorate nelegal cu suma de 10.365 lei (inclusiv TVA), datorită includerii în situațiile de plată a unor lucrări care nu au fost efectiv executate (fapt stabilit în urma inspecției pe  teren efectuate în timpul acţiunii de audit financiar), respectiv nu a fost executat pavajul exterior cu pavaje din beton în cantitate de 150 mp”.

Alte exemple extrase din raport ar fi plăți nejustificate în sumă de 3.227,93 iei, în luna decembrie 2011 şi în cursul anului 2012, reprezentând carburant alimentat şi folosit de către Postul de Poliţie Şibot; plata nelegală a unor cheltuieli materiale (au fost majorate nelegal în anul 2011 cheltuielile bugetului locai al UATC Şibot prin achiziţi de bunuri şi servicii pentru care entitatea nu a avut referate de necesitate pentru achiziţiile respective); pentru unele achiziţii facturile primite şi plătite cuprind doar formulări generale (ex. prestări servicii, materiale curăţenie); pentru facturile care detaliază bunurile achiţionate nu s-au prezentat recepţii ale acestora urmate de darea în consum și au fost majorate nelegal cheltuielile entităţii prin plata în anul 2012 din bugetul UATC Șibot a unor amenzi si penalităţi de întârziere în sumă totală de 2.878,53 de lei.

Datele  prezentate mai sus sunt doar câteva exemple ale neregulilor depistate de Curtea de Conturi la Primăria Șibot. Procesul verbal de control întocmit de doi auditori publici externi, datat 27.09.2013, se întinde pe nu mai puţin de 394 de pagini, unde sunt explicate în detaliu toate constatările, fiind dispusă luarea tuturor măsurilor pentru recuperarea banilor cuveniţi bugetului local.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Performanță pentru eleva Elisa Jeler, de la Școala Gimnazială „Avram Iancu” Alba Iulia, calificare la etapa națională a Olimpiadei de religie

Unirea Ziarul

Publicat

în

Performanță pentru eleva Elisa Jeler, de la Școala Gimnazială „Avram Iancu” Alba Iulia, calificare la etapa națională a Olimpiadei de religie Elisa Jeler, elevă în clasa a VI-a B, la Școala Gimnazială „Avram Iancu” Alba Iulia, a participat recent la etapa județeană a Olimpiadei de religie, cultul baptist, unde a obținut locul I, reușind să […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea